• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sămânța de grâu SCDA Lovrin pornește de la 1,8 lei/kg la soiul ALEX și 2 lei/kg la soiul CIPRIAN!

    Ramona Dascălu -

    Sămânță de grâu din soiuri românești produse la SCDA Lovrin, în județul Timiș! Marinel Horablaga, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin a declarat în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului Ziua Porumbului și Florii-Soarelui, desfășurat în județul Timiș, că stațiunea oferă fermierilor spre achiziționare, în această campanie de toamnă, 1.000 de tone de sămânță de grâu.

    Potrivit directorului SCDA Lovrin, Marinel Horablaga, fermierii pot cumpăra sămânță de grâu din cele trei soiuri create chiar de stațiune, și anume: Alex, Ciprian și Dacic, soiuri care anul acesta au câștigat pariul cu seceta. Sămânța de grâu poate fi achiziționată atât de la distribuitori, cât și direct de la sediul SCDA Lovrin.

    ”Vreau să îi asigur pe fermieri că avem toamna aceasta, disponibilă pe piață, aproximativ 1.000 de tone de sămânță de grâu din cele trei soiuri ale noastre, Alex, Ciprian și noul soi – Dacic, sămânță care va fi disponibilă fie prin distribuitori fie direct prin achiziția de la sediul nostru, soiuri care au câștigat pariul cu seceta, anul acesta, soiuri care ne-au dat satisfacție și soiuri care nu ne-au lăsat atunci când ne-a fost greu”, a spus Marinel Horablaga, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin.

    Ssămânța de grâu pe care Stațiunea Lovrin o oferă spre comercializare fermierilor se pretează la a fi însămânțată și în sudul și estul României, și nu doar în partea de vest a țării. ”Sămânța pe care o punem la dispoziție cu siguranță, va da satisfacție și în sudul și estul României, și spun lucrul ăsta nu pentru a face reclamă ci mă bazez pe faptul că soiurile noastre atunci când au fost omologate au fost testate și acolo și au dat rezultate la fel de bune ca și în vestul sau în nordul țării, așa că aceste soiuri vor fi la fel de competitive atât semănate în Câmpia de Vest, cât și semănate în Câmpia Română sau în Bărăgan”, a dezvăluit directorul SCDA Lovrin.

    În ceea ce privește prețul la sămânța de grâu, SCDA Lovrin vine cu prețuri mult mai mici comparativ cu cele existente în piață la această oră.

    ”Ca preț, suntem, zic eu, competitivi, doar un pic a crescut prețul anul trecut, dar este undeva la jumătate comparativ cu prețul la care se vinde, în medie, pe piață sămânța de grâu la momentul acesta”, susține Marinel Horablaga, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă.

    Prețuri pentru sămânța românească

    Prețul pentru sămânța de grâu produsă la SCDA Lovrin pornește de la 1,8 lei/kg pentru sămânța C1, tratată cu fungicid, din soiul Alex și 2 lei/kg la sămânța C1, tratată cu fungicid, din soiul Ciprian.

    O cerere mare în acest an este pentru noul soi de grâu Dacic, la care prețul, la categoria biologică Bază este de 4 lei/kg fără TVA pentru sămânța tratată cu fungicid (SPONSOR 6FS), și de 4,5 lei/kg fără TVA la sămânța ce vine tratată cu insectofungicid.

    De precizat că toată sămânța comercializată de SCDA Lovrin vine însoțită de certificate oficiale de calitate eliberate de ITCSMS Timiș.

    La unitățile înregistrate în scopuri de TVA, se aplică taxare inversă, adică se achită prețul fără TV, conform OUG 16/2013.

    Discounturi pentru fermieri

    Fermierii care cumpără sămânță de grâu de la SCDA Lovrin beneficiază de următoarele discounturi:

    Pentru detalii suplimentare sau pentru a comanda sămânța de grâu produsă la SCDA Lovrin, sunați la 0727.882.407 (persoană de contact ing. Monica Micluța). Comenzile se pot face și la adresa de e-mail: scdal@yahoo.com 


    Te-ar mai putea interesa

    Plantele beau, nu mănâncă! Preț îngrășăminte 2024. Cât costă tona de uree, nitrocalcar sau azotat de amoniu la început de an Culturi fără îngrășăminte – cât de mult scade producția?

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte