• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O nouă bursă de mărfuri din 2021! Va comercializa grâu, ulei, zahăr și orez

    Ramona Dascălu -

    O nouă bursă de mărfuri! Cel mai mare importator de grâu din lume face un pas strategic pentru a-și proteja piața internă și stocurile locale! Astfel, Egiptul va avea, din prima jumătate a anului 2021, o bursă de mărfuri care va comercializa iniţial grâu, uleiuri, zahăr şi orez.

    Egiptul a creat această bursă ca să le ofere protecţie micilor fermieri şi producătorilor locali, dar şi pentru a pune stocurile acestora la dispoziţia pieţei extinse, potrivit autorităţilor.

    Bursa va avea un capital de 91 de milioane de lire egiptene (5,78 milioane de dolari) şi va fi prezidată de Ibrahim Ashmawy, actualul şef al Autorităţii de Dezvoltare a comerţului intern, scrie bursa.ro. 

    Fermierii, traderii şi producătorii îşi pot depune stocurile în oricare dintre facilităţile de depozitare certificate ale Ministerului Aprovizionării din Egipt, unde vor fi evaluate şi clasificate, apoi tranzacţionate direct pe platforma electronică, a spus Ibrahim Ashmaw, adăugând că cererea şi oferta vor determina apoi preţul acestor mărfuri pentru consumatori.

    Experții cred însă că este „straniu” că autorităţile din Egipt nu au decis să lanseze această piaţă pentru culturi care se dezvoltă la scară largă în Egipt, cum sunt cele de citrice, în timp ce ţara importă zahăr şi uleiuri vegetale, pe lângă grâu, în cadrul programului său extins de subvenţionare a alimentelor, care acoperă nevoile a peste 60 de milioane de persoane.

    Surse din rândul traderilor şi din piaţă, citate de Reuters, au declarat că anunţul privind crearea bursei de mărfuri a fost o surpriză, iar aceştia nu sunt siguri de modul în care bursa va funcţiona, având în vedere că guvernul stabileşte în mod tradiţional preţul pentru mărfurile strategice pe care le cumpără de la fermieri.


    Te-ar mai putea interesa

    Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania Fermierul Doru Enciu își vinde roșiile prin curier în toată țara și în străinătate: ”Folosesc folie cu bule și cutii rezistente” Strigătul disperat al micilor producători de cartofi: ”Prețul este de 30-50 de bani pe kg. Muncim pe minus, falimentăm!”

    Ultimele știri

    O familie de crescători de oi – confirmați cu antrax! Femeia a murit, soțul și fiul sunt în spital, în stare gravă De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse pentru subvențiile la hectar