• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescătorii de animale au făcut protest în fața Prefecturii care i-a lăsat fără pășune!

    Ramona Dascălu -

    Fermieri lăsați fără pășune din cauza luptelor politice! Crescătorii de animale din comuna Izvoarele, județul Giurgiu, sunt lăsați fără pășune tocmai de prefectură, asta după ce instituția a atacat o hotărâre de Consiliu Local care stabiliea ca închirierea pășunii să se facă prin atribuire directă de către fermierii care au depus cereri. Nemulțumiți de situație, crescătorii au pichetat Prefectura Giurgiu.

    În 23 iulie, printr-o hotărâre a Consiliului local Izvoarele s-a aprobat regulamentul privind organizarea pășunatului și exploatarea pășunilor aflate în proprietatea privată a comunei Izvoarele. Astfel, s-a stabilit de către consilierii locali ca închirierea să se facă prin atribuire directă a suprafețelor de pășune disponibile de către solicitanții care au depus cereri, proporțional cu efectivele de animale deținute de asociație/exploatație, având animale înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor. De asemenea, s-a aprobat închirierea prin licitație publică a suprafețelor de pășune rămase disponibile după încheierea procedurii de atribuire directă.

    La mai mult de o lună de zile de la adoptarea acestei hotărâri, Instituția Prefectului a atacat în contencios administrativ hotărârea, solicitând anularea acesteia, precum și a efectelor pe care le-a produs, scrie opiniagiurgiu.ro.

    Joi, pe 10 septembrie a avut loc o întâlnire a prefectei Aneta Matei, care face parte din ALDE, cu Silviu Cazacu, primar în funcție din partea PSD, și un consilier local. După întâlnire, mai mulți crescători de animale din comuna Izvoarele au pichetat Prefectura Giurgiu, declarând că nu îi interesează lupta politică și candidații, ci soarta lor și a animalelor.

    Crescătorii susțin că nu mai au unde să pășuneze animalele și că, în ultimă instanță, vor recurge la gesturi extreme, adică vor veni cu animalele în fața prefecturii și le vor lăsa libere, pentru că, spun ei, oricum le mor animalele de foame.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    În lucru! Fond mutual public-privat: procent din subvenții pentru a interveni în caz de catastrofe! Bulgaria a cerut menținerea ANT cu 2018 ca nou an de referință pentru plata subvențiilor! Noi subvenții de tip sprijin cuplat, cerute de România la Bruxelles!

    Ultimele știri

    Fermierii care fac bani din paie. Cum funcționează parteneriatul cu fabrica Clariant care le eliberează terenurile după recoltare! Mesaj ferm de la Bruxelles privind subvențiile fermierilor: Nu purtăm negocieri în secret cu statele membre! Bayer a deschis perioada de trimitere a aplicațiilor pentru Grants4Ag! Sprijin financiar pentru abordări noi în cercetarea culturilor

    Căutare în articole