Cum ar trebui să arate Academia ideală de Științe Agricole și Silvice? Abordare frontală!
Daniel Befu -
Sediul monumental și cu aer ușor nostalgic din nordul Capitalei, al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” are un impact vizual majestuos, potențat de curtea generoasă, cu aspect de parc, care o înconjoară. Însă rolul ASAS în peisajul mai larg al agriculturii românești nu este perceput ca fiind unul de impact. Există voci avizate care susțin inclusiv că rodnicia colectivului academic s-a plafonat, fiind mult sub potențial. Și totuși, nu a fost mereu așa. Dar mai ales, rostul ASAS, ca al oricărei instituții, se poate schimba peste noapte, în funcție de cât de mult ne dorim, ca societate, prin exponenții noștri din rândul elitelor academice și politice (fiindcă ele sunt cele care au influența), să îi schimbăm traiectoria.
Valeriu Tabără este un președinte atipic al ASAS, care nu se sfiește să admită că instituția pe care o coordonează, e azi o umbră a colosului care ar putea fi. Vorbele lui pot părea o stridență necuvenită care tulbură călduța ordine a lucrurilor într-o lume cu densitate ridicată de doctori, cadre universitare și cercetători seniori cu CV-uri foarte lungi, dar care, luați toți la pachet, funcționează cu motoarele subturate.
Conceptual, ASAS e o minune rară, aflăm în debutul dialogului nostru cu președintele ASAS. ”Nu toate țările au un ASAS. Academii de tipul ASAS nu există în aproape nici o țară. A fost în zona rusească și au desființat-o total. Academii mai sunt, dar nu cu rolul pe care îl avem noi. După părerea mea la această dată ca și model și organizare a cercetării, Academia din sistemul românesc este cea mai bine așezată. Și respectă principiile care s-au așezat încă din 1927 de către Șișești, acelea de a putea răspunde prin cercetare specificității tuturor condițiilor pedo-climatice din România și ele sunt multe. Pentru fiecare zonă Șișești a conceput câte o unitate de cercetare care să răspundă pentru tot ce însemnă problematici agicole, pomicole, viticole și zootehnice în zona respectivă. Impactul a fost decisiv. Vă dau doar un exemplu. Odată cu înființarea stațiunilor de cercetare, în anii ‘30, producția de grâu aproape s-a dublat. Dacă înainte vreme era de 1200-1500 kg/ha, atunci s-au realizat pentru prima oară producții de peste 2.000 kg/ha. Impactul cercetării a fost unul sistemic, în toate ramurile agriculturii. Din păcate, după ‘90, rolul acestei structuri complexe de cercetare s-a mai estompat. Noi am avut 120 de stațiuni. Mai avem 60. Odată cu ele suprafața unităților de cercetare a scăzut de la 160.000 ha la 32.000 ha. În România au existat stațiuni care studiau sistemele de irigații. Astăzi nu mai este niciuna. Nu puteai construi un sistem de irigații fără să fie analizați toți parametri hidro-fizici ai solului. La această dată nicăieri nu mai avem parametrii respectivi bine analizați. Institutul de Cercetare si Inginerie Tehnologica pentru Irigatii si Drenaje Baneasa – Giurgiu care era în cercetare pentru a putea asigura parametrii în sistemele mari de irigații ne-a fost luată de la Academie. Nu au fost doar programe naționale de ameliorare pe partea de soiuri și hibrizi, ci și de studiere a sistemelor de fertilizare-asolamente și a noilor tehnologii de cultură”, schițează acesta un tablou sumar al importanței dată în timp ASAS-ului.
Informație comercială versus informație strategică pentru durabilitatea exploatațiilor agricole
Valeriu Tabără consideră că fermierii nu își pot căpăta informația necesară activității doar din consultanța comercială de tip «îmi prezint marfa ca să o vând», ci au nevoie să aibă un tablou cât mai complex al domeniului în care operează. ”De pildă, anul acesta, efectul secetei atmosferice este exacerbat și pentru că firmele nu au venit și cu o propunere de tehnologie adecvată hibrizilor pe care îi recomandă. Nici o companie mare nu îndrăznește să recomande momentul când anume trebuie să semeni în primăvară. Sau, de ce într-un an ca acesta s-a păstrat aceeași densitate mare când tu știai că o să ai secetă atmosferică? Sunt densități prea mari pentru condițiile noastre și asta datorită faptului că s-a renunțat la programele de cercetare de agro-fitotehnie la nivel național. Însă cercetarea agricolă românească încă poate concura cu multinaționalele pe anumite domenii. Uitați-vă la grâu, nu ne poate bate nimeni. S-a simțit mai ales anul acesta, fiindcă avem o resursă genetică cu toleranță mai mare și mai adaptați la condițiile locului, întocmai ca și animalele și ca și oamenii. Dacă o varietate dezvoltată local o muți în altă parte, are probleme de adaptare. Ori eu dacă aduc un hibrid care a fost creat în SUA, în Iowa, unde media precipitațiilor este de peste 700 mm și chiar 1000 mm pe an și îl cultiv în Dobrogea la nici 200 mm, cum a fost anul acesta, care e rezultatul? La fel, ce umiditate relativă am în Bavaria și în Bretania și ce umiditate relativă am în Bărăgan? Companiile își fac treaba lor foarte bine. Își prezintă produsele, dar cercetarea trebuie să dea soluții pe probleme cheie, prin intervenția strategică a statului. Nimeni din companii nu va lucra niciodată în eroziunea solului. Nimeni nu va lucra la îmbunătățiri în construcția de humus a solului sau în captarea în sol a carbonului. Cine din rândul companiiile va lucra la astfel de experiențe care să ducă la elaborarea unor rețete de ameliorare a structurii solului, aplicabile de către fermieri? Nimeni, că nu aduce bani, ci doar costuri pe termen lung. Ele sunt însă cele care mie, ASAS, îmi crează potențialul de cercetare și fermierilor profitabilitate durabilă”.
Banii (mulți), primul indicator al schimbării direcției cercetării dinspre trecut spre viitor
Tabără consideră că cercetarea de stat ar trebui să aibă un scaun rezervat la orice ședință de lucru fie guvernamentală, fie din legislativ, privitoare la viitorul agriculturii. ”Acum se întocmește Planul Strategic pentru Agricultură pe anii 2021-2027, pentru aplicarea PAC-ului în al 3-lea mandat al României ca membru al UE. Cercetătorii pe specialități ai ASAS și din universități ar trebui să fie zi de zi în consiliile și în comisiile de specialitate și să ofere consultanță pentru întocmirea acestui program. Recomandările numitor proiecte de cercetare deja derulate, ar trebui luate în calcul în elaborarea acestui plan. Au existat ceva consultări anul acesta, dar nu la nivelul la care ar fi trebuit să fie. Contractul de elaborare a Planului Strategic Național trebuia să se facă cu sistemul de cercetare și învățământ agricol din România. Eu, Academia, trebuie să fiu la dispoziția Guvernului și să particip la pornirea unor proiecte naționale pe termen lung, care nu se referă numai la strategia 2021-2027, ci și la o strategie de țară până în 2040-2050. Iar ulterior cu orice politică agricolă și proiect de cercetare pe care îl fac, eu, ca stat va trebui să mă încadrez în aceste obiective fixate pe termen lung. Din păcate nu avem o strategie de țară și atunci bâjbâim pentru perioade scurte de timp prin câte un program de cercetare de 3 ani”, consideră președintele ASAS.
Acesta a făcut pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO o estimare a bugetului pe care ar trebui să-l primească cercetarea agricolă românească pentru a începe să strălucească din nou. ”Eu, ca să ating elemente de performanță cu cercetarea agricolă românească, am nevoie de 200-300 milioane euro. Am să fac comparație cu ce se înseamnă un singur institut din Franța, INRA, care e unul din cele 5 institute ale lor. INRA primește anual 1,2 – 1,3 miliarde euro de la buget. Eu pentru toată cercetarea din România primesc azi în jurul a 50 de milioane euro, care e o chestiune de supraviețuire. Direcțiile strategice în care trebuie să se dezvolte cercetarea sunt humusul din sol, capturarea CO2, crearea de soiuri și hibrizi tolerante și rezistente la schimbările climatice, elaborarea de studii privitoare la tehnicile și tehnologiile cele mai eficiente în noul context climatic. De asemenea, cercetarea trebuie să redevină atrăgătoare pentru resursa umană, atât prin anvergura și direcțiile proiectelor abordate, cât și a salarizării. Avem în jur de 700 de cercetători în toată rețeaua și ne-ar trebui macar vreo 2.000. Suntem la o treime din necesar. Singura soluție e ca salariile cercetătorilor să fie radical revizuite. Toate gradele științifice ar trebui revăzute. Eu aș merge pe dublarea salariului. Directorii ajung ceva mai mult, dar cel puțin în rețeaua ASAS, salariile care se iau sunt sub 10.000 de lei brut. Dar e o ruptură colosală între ce înseamnă conducerea institutului și restul cercetătorilor, și mai ales cei tineri. Un cercetător științific gradul 1 cu o anumită vechime, cred că ia în mână undeva la 5.000-6000 de lei, în timp ce la tineri e suferința cea mai mare. Salariile nete sunt sub 2.000 lei net sau în jur de 2.000 de lei, sau nici măcar atât. Dar cel mai important ar fi dacă s-ar putea obține crearea în România a unui Institut de Bioresurse și Biotehnologii, de tipul celui de la Măgurele. Părerea mea este că din totalul bugetului de 300 milioane euro, în bioehnologie la acest moment ar trebui să se investească circa 30-40% din fonduri, atât pentru cercetări fundamentale, cât și aplicate. Anual peste 100 de milioane ar trebui să meargă acolo. Nu poți face biotehnologii fără tehnologie de vârf și fără staf hiper-specializat. Nu e necesar un număr foarte mare de cercetători, însă trebuie bine formați. Ca să îi formăm și perfecționăm, avem nevoie să îi trimitem la stagii de formare inclusiv în SUA. Europa nu ne ajunge”, conchide profesorul Tabără.
Rămâne de văzut dacă ASAS își va găsi puterea, la nivel de colectiv central de seniori și de specialiști din teritoriu, pentru a se constitui într-o voce legitimă a ”viitorului agriculturii” și dacă clasa politică va avea viziunea și voința să revoluționeze cercetarea de profil.
