• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Curiosul caz al vacilor din România care au fătări cu 3 sau chiar 4 viței!

    Daniel Befu -

    Fenomenul sarcinilor multiple la bovine, în care se nasc mai mult de doi viței – trei sau chiar patru viței la o sarcină, apare cu o frecvență redusă la vaci, indiferent de rasa lor. Există specialiști reputați care într-o carieră de decenii nu au întâlnit situații în care o vacă dă naștere la o singură fătare la 3 sau 4 viței. Agrointeligența -AGROINTEL.RO a dialogat cu mai mulți profesioniști din ferme răsfirate prin țară, care au întâlnit astfel de cazuri inedite, pentru a afla modul cum s-au raportat la ele.

    Vaca cu 4 gemeni și cea cu 3 gemeni de la Panifcom

    Lucian Chelariu, managerul fermei de vaci a Panifcom Iași, s-a întâlnit în activitatea sa cu astfel de cazuri rarisime, al căror deznodământ nu e însă întotdeauna unul fericit. ”În 18 ani de când lucrez în zootehnie știu doar 3 cazuri de fătări de acest fel: două fătări cu 4 vieți și una cu 3 viței. În rest, mai mult de 2 viței la o fătare nu am avut, fiindcă statistic sunt foarte rare. Am avut în fermă la Panifcom o vacă gestantă cu 4 viței, dar nu i-a fătat vii la noi. N-au fost vii, fiindcă vaca a fătat noaptea și a fătat prematur. I-am găsit dimineață fără viață. Erau într-adevăr 4 vițeluși, dar nu erau în termen. Erau foarte micuți, dar erau 4. În cazul vacii care a avut o sarcină gemelară cu 3 viței, finalul a fost unul fericit. În cazuri din acestea vițeii sunt foarte mici, au vitalitate, dar sunt foarte mici. Au o plecare mai greoaie, dar după aceea cresc normal. Însă în general la fătările acestea gemelare, dacă sunt fătați și masculi și femele, femelele nu sunt apte pentru reproductie. Vițica nu este aptă pentru reproducție, pentru că acest tip de sarcină influențează organele genitale. Organele ei genitale nu sunt complete. E un fenomen care se numește freemartinism. La noi, din 3 care s-au născut, au fost o vițică și 2 masculi. Fătarea respectivă a fost acum 2 sau 3 ani. Colega mea Simona Florea a fost de față la fătare, dar vă dați seama, o vițică fără capacități reproductive, nu rămâne în fermă, că n-ai ce să faci cu ea. Și nici vițeii masculi, fiindcă noi suntem fermă de vaci de lapte. Vaca care a avut sarcina gemelară cu 3 viței nu mai este pentru că era o vacă bălțată și noi pe acestea ușor le-am scos din efectiv. Era o vacă metisată dintr-o bălțată roșu cu alb și un holstein. Și noi acestea ușor le-am scos. Am rămas numai cu holstein alb cu negru. Însă momentul fătării a fost ceva deosebit. Noi nu am mai întâlnit așa ceva și ne-am bucurat toți. E un lucru pe care noi îl facem cu suflet aici și când ne întâlnim cu așa ceva, e clar că ne bucurăm”, ne-a declarat Lucian Chelariu de la Panifcom Iași.

    Vaca cu patru viței la o fătare la Agrocomplex Bârlad

    Cu medicul veterinar Dumitru Bizim (61 ani), am dialogat în prima sa zi de pensie, după o carieră de decenii în zootehnie. La ferma din cadrul Agrocomplex Bârlad, pe când aceasta încă nu fusese privatizată, s-a întâlnit în mod cu totul excepțional cu cazul unei fătări cu 4 viței. ”Era în anul 2000 sau 2001. Nu mai știu numărul vacii. Era din rasa Holstein freisian. S-a întâmplat în ferma Pogănești, ce aparținea de IAS Bârlad la vremea aia. Au fost cvadrupleți. Trei dintre viței au trait până au ajuns la maturitate și au intrat în producție, iar unul a fost o greșeală de management și l-am pierdut. Eu și doctorul ne-am dorit foarte mult să îi ținem în viață, dar l-am scăpat. Nu mai știu care a fost motivul. A fost o diaree sau o afecțiune pulmonară, sau n-a fost bine supravegheat. Ceva s-a întâmplat, dar a trecut atât de mult timp încât nu mai rețin ce anume. A fost un caz unicat. Nici medicul nostru nu mai văzuse așa ceva. Era un caz despre care se știa doar din literatura de specialitate. Vițeii au fost fătați pe cale naturală, fără intervenții chirurgicală, iar după fătare vaca a fost bine. Medicul veterinar e cel care a asistat efectiv la fătare. Eu când am ajuns să îi văd, vițeii arătau ceva mai mici ca și dezvoltare corporală dar erau vioi, prezenți. Vă dați seama că acea fătare ne-a emoționat efectiv. A fost un eveniment despre care citești doar prin cărți. Toată lumea din fermă a venit să îi vadă. Au trecut pe la fermă special ca să-i vadă inclusiv alți medici veterinari și dintre cei care lucrau prin direcția veterinară. Era un eveniment. La momentul ăla eu aveam 41-42 de ani, iar copiii mei aveau în jur de 15-16 ani. Inclusiv expresia copiilor mei, când le-am povestit, a fost „wow!”. Și ea era reacția unor copii care au crescut la locuință de serviciu la fermă, care aveau cunoștiințe și contact direct cu ce înseamnă aspectele din viața animalelor de fermă”, își amintește veterinarul veteran.

    A fost cât pe ce să fie o fătare reușită a 4 viței gemeni

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a dialogat și cu Cătălin Irimia medicul veterinar care a asistat efectiv la fătare vaca purtătoare a sarcinii gemelară cu 4 viței din ferma Pogănești.

    ”Din 2000 până în ianuarie 2001 fusesem șef de fermă și tocmai ce fusesem înlocuit cu domnul Bizim, iar eu am fost mutat pe postul de operator și totodată medic de fermă și responsabil în cadrul fermei pe partea de reproducție și însămânțări, așa că voiam să dovedesc ceva celorlalți, mai ales că urma să vină în control și doctorul Constantinescu de la București. Simțeam, ca veterinar, că trebuie să nu mă fac de rușine. La momentul acela era un efectiv de 320 de vaci și dacă până atunci tehnicianul mai scotea din când în când câte 8 gestații, din ianuarie, când m-am apucat eu, până în martie, la control, erau deja 38 gestante. A fost mai mult o dorință din asta de a dovedi că sunt în stare să obțin o rată ridicată de gestație. Îmi amintesc exact momentul respectivei fătări, fiindcă la noi în Vaslui este o expoziție care se face cam pe 5 septembrie, sau așa ceva și ea când a fătat, mai era vreo săptămână de zile până la expoziție. Era 7 seara și tocmai plecasem din fermă. Eu eram cel care luam și îngrijitorii și îi duceam acasă, cu un papuc din acela cu prelată. Vă dați seama, ei muncesc toată ziua și seara nu știu cum să plece mai repede acasă. Când am ajuns acasă, am fost chemat înapoi la fermă de către responsabilul aflat de serviciu, care m-a anunțat că sunt complicații la o fătare. Am zis: «hai să văd care e treaba» și m-am dus. Fătări gemelare eu mai văzusem. Am ajuns și am văzut că sunt doi vițeluși. L-am scos pe primul. Era foarte mic. l-am scos și pe al 2-lea și m-am îmbrăcat să plec. Când să plec, observ că vaca se screme în continuare. Am zis că face așa ca să își dea uterul afară, cum se întâmplă uneori, însă văd că mai iese unul. L-am tras și pe el, însă nu mi-am pus problema că s-ar putea să fie 4 viței, nu 3. Faptul că asistasem o vacă care a fătat 3 viței era o premieră pentru mine. În timp ce părăseam ferma, mi-am zis «lasă că o să duc la expoziție și vaca cu 3 viței!», că mai era o săptămână până la eveniment. Dimineață însă, când am revenit în fermă, am fost cu toții uimiți să descoperim că mai era un vițel călcat de vacă. A murit călcat în picioare. N-am știut că urma să mai fete încă unul. Acum cu vârsta pe care o am, puteam să fiu mai atent. Atunci aveam vreo 7 ani de când terminasem facultatea. Acum am 27 de ani de experiență. Vaca respectivă bineînțeles că n-a mai fost dusă la expoziție, că făcuse retenție placentară, hipocalcemie, slăbise și nu puteai să te duci cu o vacă în starea aceea, chiar dacă îi trăiau vițeii. În general ele fac o hipocalcemie după fătare, însă ea a făcut și retenție placentară. Am mai întâlnit fătări gemelare în general. Tripleți n-am mai prins de atunci. Și asta s-a întâmplat nu fiindcă a fost ceva natural, ci din dorința mea de a avea gestații multe. Ca vacile să intre în călduri trebuia să sincronizez ovulația, așa că am folosit Folligon gonadotropină serică. Fiindcă la unele dintre vaci nu eram sigur că mi-a reușit, îmi spuneam: «Mi se pare că n-a intrat! Ia să-i mai fac o doză!». Supradoza de Folligon a fost cea responsabilă de apariția respectivei sarcini”, ne-a declarat Cătălin Irimia, care după câțiva ani de la eveniment și-a schimbat locul de muncă, iar de 10 ani lucrează în cadrul DSV Vaslui și a susținut un doctorat cu tema ”Cercetări privind afecțiunile inflamatorii ale tractusului genital și influența lor asupra proceselor de reproducție la vacă”.

    Vaca cu 3 gemeni de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad

    La ferma Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad s-au întâlnit în ultimele 12 luni două sarcină tripleți. Cea mai recentă dintre fătări a avut loc în 16 febuarie 2020 și a fost asistată de Vlad Goilean, un tânăr medic veterinar cu mai puțin de 2 ani vechime.

    ”M-am angajat aici în 25 septembrie 2018, iar în noiembrie 2018 am avut primul caz de fătare de tripleți, la vaca 1104848. În 16 februarie anul acesta am avut o altă junică care mi-a fătat 3 viței. Am asistat la ambele fătări. La prima fătare eram la servici, vacile noastre sunt în stabulație în padoc. M-a chemat ofițerul de serviciu că fată vaca, am introdus-o în maternitate și am așteptat să fete. Jumătate de oră-o oră am așteptat să fete, însă nu s-a întâmplat nimic. Împreună cu colegul meu medic veterinar Radu Ionuț, am palpat și ne-am dat seama că e distocie. L-am scos pe primul, pe al 2-lea, când colegul meu zice: «Mai are unul». Când a ieșit și cel de-al treilea, am trăit o stare de euforie maximă. E ceva de neexplicat, care nu poate lipsi, mai ales când faci cu drag ceea ce faci. Primul pui care a ieșit a fost o vițică, care la fătare a înghițit lichide fetale și a avut ceva probleme. Am ținut-o prin birou pentru tratament, am salvat-o parțial. Am dus-o până pe la 3 luni, după care a făcut o pneumonie cronică și nu o mai avem. A murit. În 2020 am avut un al doilea caz de fătare de tripleți. Era o zi de duminică. Stăteam în pat când m-a sunat șeful de fermă, dl Marinescu: «Hai. Trebuie să vii că avem o distocie». Eram în afara programului, dar asta este, fiind în zonă, am mers. Fiind trei, când s-a produs travaliul, doi au fost împreună și n-au încăput amândoi să iasă. Am ajuns la timp. Vițeii s-au născut vii. Toți 3 sunt masculi și sunt și acum în ferma noastră”, ne-a declarat Vlad Goilean.

    Reprezentantul unității de cercetare a explicat pentru Agrointeligența cauzele care duc la apariția acestui tip de sarcini. ”Când vițelele ajung la 420 kg la 18 luni le separăm pe grupe de vițele. Atunci le separăm din categoria 12-18 luni, vițelele se cântăresc și li se urmăresc căldurile. Care sunt la montă de bună voie, adică natural, se montează, iar care nu, facem sincronizări. Noi administrăm medicamentele hormonale corespunzător dozajului. Ciclul sexual al vacii e de 20-22 de zil și depinde în care val folicular am prins vițelușa asta atunci când am intervenit cu substanțele hormonale. Dacă am intervenit în ultima perioadă, adică, spre exemplu, în ziua 18 a ciclului, vițica mi-a produs o supraovulație și e posibil ca din acea ovulație să fi rezultat acești 3 viței”, a explicat medicul veterinar.

    Agroindaf Afumați SA a avut 3 gemeni viabili

    Și Adrian Manea, șeful de fermă de la Agroindaf Afumați SA, a întâlnit în cariera sa un caz de sarcină gemelară în care vaca a dat naștere la trei tripleți. ”Am avut cu 3 viței și au trăit toți 3. Nu a fost acum recent, ci când eram cu ferma în cealaltă locație, la Afumați, dar tot la domnul Davițoiu în fermă. Prin 2002-2004 am avut experiența asta. Am asistat la fătare. Erau 3 femele. Vaca a fătat seara, într-o primavară, fiindcă era răcoare afară. Niciodată de atunci încoace, nu s-a mai întâmplat să mai vad cu 3. Atunci a fost singura oară. Îmi amintesc că erau toți într-o placentă și veneau mai multe picioare la ieșire. După ce l-au scos pe primul, apăreau tot mai multe picioare. Ne întrebam ce se întâmplă, de ce sunt mai multe. Când colo, mai erau încă 2 vițele. Apare foarte rar așa ceva. Am fost uimit. Doi la o fătare am mai avut dar 3 nu. S-au născut undeva la 20 kg maxim în contexul în care un vițel normal are 35-40 kg. Am avut o grijă mai specială de ei. Aveam noi acolo niște cușete în care stăteau câte 3 -4 într-o boxă. Ne tot uitam la ele. Erau mai mult albe, dar aveau fețele diferite”, și-a amintit specialistul.

    Ferma Koplax a avut cel mai recent caz de sarcină gemelară cu 3 viței

    Dintre specialiștii consultați de noi, medicul veterinar Adelina Ignea a avut parte de cea mai recentă experiență de acest tip.

    ”E vorba de un caz întâlnit în luna ianuarie în ferma Koplax din județul Prahova, Eu, împreună cu personalul de acolo, realizam controlul de gestație. Din întâmplare am identificat un caz de sarcină cu 3 viței. Eu, când verific, trebuie să găsesc minim 3 semne ca să pot confirma gestația. Verific ovarele, inițial am văzut 3 corpi galbeni, lucru ce seminifică ca 3 foliculi au ovulat și asta m-a dus cu gândul să insist când urma să fac diagnosticul pe uter. În momentul în care am căutat pe uter am avut surpriza să găsesc cei 3 embrioni pe care i-am surprins într-un filmuleț realizat de ecograf. Ferma Koplax a fost încântată să audă vestea că au o vacă gestantă cu tripleți. Am tot controlat vaca dupa 60 de zile și am făcut și sexarea moment în care am constatat că unul dintre embrioni este mascul, ceea ce înseamna că viţeii nu ar fi putut rămâne în fermă, pentru că în cazul în care apare o gestație gemelară sau cu tripleți iar unul dintre fetuși este mascul, în 90% din cazuri femelele nu vor avea aparat genital și vor fi excluse automat din efectiv. Fătarea a fost programată pentru 20 august, însă, din păcate vaca a fătat în noaptea de 13 spre 14 august, iar doi dintre pui nu au supraviețuit. Chiar și așa, pentru mine a fost o experiență unică. Nu am mai întânit până acum așa ceva. Nu pot să zic că am o experiență atât de vastă în domeniu, dar din ce am citit în literatura de specialitate, doar una din 7.500 de gestații e cu 3 embrioni. Foarte multe dintre aceste gestații cu frecvență rară nu ajung la termen”, ne-a depănat experiența sa de dată recentă, Adelina Ignea.

    Merită menționat și că Agrointeligența convenise cu medicul veterinar Adelina Ignea, să filmeze și mediatizeze venirea pe lume a celor 3 viței din ferma Koplax, în cazul în care fătarea s-ar fi produs la termen.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu