Ce este păpălăul sau Physalis peruviana. Cultivare, îngrijire, înmulțire, utilizare, beneficii
Angelica Lefter -
Physalis peruviana, păpălăul sau lampionul chinezesc este unul dintre fructele care le fac cu ochii românilor în această perioadă în care alimentele cu conținut ridicat de vitamina C sunt la mare căutare. Deși este prezentat ca un fruct exotic, Physalis peruviana este cunoscut în popor ca păpălău sau i se mai spune cireasă de pământ. Se cultivă mai ales prin grădini în România, dar importurile în creștere ne arată că această cultură poate fi una chiar profitabilă pe suprafețe mai mari.
- Denumiri diferite. Același păpălău
- Importanța culturii de păpălău
- Unde se cultivă Physalis peruviana
- Cum arată planta de păpălău sau Physalis peruviana
- Cum se cultivă Physalis peruviana
- Tehnologia de cultivare a păpălăului
- Înmulțirea cireșelor de pământ
Denumiri diferite. Același păpălău
Despre păpălău (Physalis peruviana L., sin. Physalis edulis Sims), literatura de specialitate arată că face parte din familia Solanaceae. În limba engleză este cunoscut ca Alkekengi, Husk tomato, în germană i se spune Judenkirsche, iar în franceză Coqueret comestible. Așa cum vă spuneam, în România este păpălău sau, mai noi, cireașă de pământ.
Importanța culturii de păpălău
Păpălăul își are denumirea botanică în termenul grecesc ”fisa”, adică bășică, făcându-se aluzie la forma fructului înconjurat de un caliciu pergamentos. Se cultivă pentru fructul său, care la maturitate devine galben, roz sau roșu. Bacele, curățate de învelișul calicial, sunt cărnoase, suculente, cu gust dulce-acrișor, plăcut, bogate în vitamina C și se întrebuințează pentru prepararea pastei, a compotului, dulceței sau pentru murat. Deși are o mai mică importanță ca legumă, este de multe ori folosit ca plantă ornamentală. Ultimele studii au indicat că păpălăul poate fi o sursă excelentă de vitamina C, depășind în concentrația chiar și lămâia sau cătina.
În prezent, cel mai frecvent, păpălăul este cultiva ca plantă ornamentală, în grădină. Din cauză că este o plantă invazivă, care se extinde rapid, se optează frecvent pentru cultivarea la ghiveci sau în spații bine delimitate pentru a se evita sufocarea altor plante de către Physalis peruviana.
Unde se cultivă Physalis peruviana
Physalis peruviana este o plantă originară din America tropicală și a fost introdusă nu de mult în cultură. În prezent se cultivă pe suprafețe restrânse în America, India, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I – Organizație regională formată din 10 din cele 15 foste republici federale ale Uniunii Sovietice), Franța, Anglia.
În țara noastră s-au făcut culturi la Catedra de Legumicultură, la Facultatea de Horticultură București.
Având în vedere productivitatea mare, ușurința culturii și întrebuințarea foarte variată, păpălăul merită să fie introdus și extins în cultură, apreciază cercetătorii români.
Cum arată planta de păpălău sau Physalis peruviana
Păpălăul este o plantă anuală, cu o creștere asemănătoare cu cea a ardeiului. Rădăcina este superficială. Tulpina este ramificată și atinge înălțimi de 50-60 de centimetri. Frunzele sunt netede, lucioase, lung pețiolate, ovale sau romboidale și întregi.
Florile de Physalis peruviana de culoare albă, galbenă, sau cu striații roșii, sunt dispuse la subțioara frunzelor.
Plantele înfloresc după 55-65 de zile de la semănat.
Fructul de păpălău este o bacă, de mărime diferită în funcție de specie, cu diferite culori, acoperită de caliciu persistent, umflat, colorat în roșu sau verde gălbui.
Cum se cultivă Physalis peruviana
Păpălăul este foarte pretențios la căldură și la lumină, dar are cerințe moderate față de apă.
În cultură se cunosc numai două varietăți:
– Păpălăul mexican – planta este de talie mare, cu fructele de 30-50 de milimetri în diametru, întrebuințate mai mult pentru prepararea murăturilor
– Păpălăul în formă de fragă – planta pitică, cu fructe de 10-20 de milimetri în diametru, întrebuințate pentru pregătit paste, compoturi, dulcețuri.
Tehnologia de cultivare a păpălăului
Păpălăul se cultivă prin răsad, pentru obținerea căruia se seamănă în răsadnițe, în februarie-martie. Plantele răsar la 25-30 de zile după semănat, iar răsadul se repică, în ghivece.
Plantarea se face pe la jumătatea lunii mai, la distanțe de 70 de centimetri între rânduri și la 40-50 de centimetri între plante pe rând.
Florile albe, mici, apar în lunile de vara și sunt polenizate de albine. După polenizare apar fructele invalite în niște frunze false, la început de culoare vernil.
Lucrările de îngrijire sunt cele obișnuite, prășit, udat, fertilizat etc.
Spre deosebire de tomate, nu se face copilitul.
La maturitate, fructele coapte sunt ascunse în învelișul de culoare portocaliu-roșcat. După recoltare, fructele trebuie scoase din caliciu pentru că acesta le imprimă un gust amar.
Producția este de 18-20 de tone la hectar.
Înmulțirea cireșelor de pământ
Semințele obținute din fructul de păpălău se curăță bine de pulpă pentru a evita putrezirea. Într-un recipient mic, umplut cu turbă și elemente nutritive, se pun semințele la o adâncime mică, doar cât să fie puțin acoperite. Se pun la loc luminos, cu temperaturi de 20 – 24 de grade Celsius.
După două-trei săptămâni apar primele plantute cu frunzulițe, care ulterior se usucă. Când au în jur de cinci cm și două-trei fruze adevărate, se repica în ghivece mai mari.
ATENȚIE! Numai Physalis peruviana are fructe comestibile, restul sunt otrăvitoare.
