• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul agriculturii anunță o nouă lege pentru fermierii care lucrează teren agricol!

    Roxana Dobre -

    O nouă legislație pentru fermierii care lucrează teren agricol. Ministrul Agriculturi, Adrian Oros, a anunțat că se pregătește o nouă lege menită să vină în sprijinul acelor agricultori care doresc să își comaseze suprafețele pe care le dețin sau pe care le au în exploatare.

    Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat marți, 30 martie, că în curând va fi depus în Parlament un proiect de legea privind comasarea terenurilor.

    ”Există un proiect de lege privind comasarea terenurilor agricole, am avut întâlniri cu cei interesați de acest fenomen. Proiectul de lege este pregătit pentru a fi depus în Parlament, dar trebuie să avem o dezbatere foarte serioasă pentru că altfel intrăm în zona politicianistă că ne vindem țara și este foarte greu de gestionat dacă nu reușim să facem o dezbatere serioasă pe necesitatea acestei comasări a terenurilor. Știm cu toții că s-a dat o lege și scopul a fost să se blocheze tranzacțiile, să se scadă prețurile și să cumpere tot acei șmecheri. Știm ce s-a întâmplat și încercăm să deblocăm puțin situația. Pentru că această comasare a terenurilor făcută cu cap dar pe termen lung este necesară”, a punctat Oros în cadrul conferinței „Capitalul autohton – nivelul următor: planurile de adecvare și de internaționalizare în noua economie post-Covid”, organizată de Curs de Guvernare.

    Un proiect în acest sens, care nu s-a finalizat însă, a fost inițiat și în 2019 când autorităţile au demarat un proiect de lege prin care ar urma să fie discutate şi ulterior aplicate procedurile necesare pentru comasarea terenurilor, România trecând astfel de la ferme de subzistenţă şi semisubzistenţă, de până în 5 hectare, la ferme mici, mijlocii sau mari, după modelul celor din Vest.

    Anunţul despre o lege a comasării terenurilor agricole a fost făcut recent, la începutul anului, de către Adrian Chesnoiu, preşe­din­tele Comisiei pentru agri­cul­tură din Camera Deputaților.

    În România sunt 3,1 milioane de ferme de subzistenţă, mai exact gospodării, care au o suprafaţă agricolă de până în 5 hectare în proprietate.


    Te-ar mai putea interesa

    Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till