• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Explozie puternică la o fermă din Insula Mare a Brăilei! Trei persoane au fost rănite!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O explozie puternică s-a produs noaptea trecută, joi spre vineri, 29 – 30 octombrie, la o fermă din Insula Mare a Brăilei. În urma deflagrației, trei persoane au fost rănite, iar una dintre victime a fost transportată cu ambulanţa SMURD la spital, potrivit mediafax.ro. Explozia a fost urmată de un incendiu care nu a provocat pagube însemnate.

    Incidentul a avut loc în jurul orei 22:00, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. O persoană a anunţat la numărul unic de urgenţă 112 că la ferma Vişani din Insula Mare a Brăilei a avut loc o explozie, la o instalaţie de produs peleţi din lucernă. Imediat, la fața locului au fost trimise patru echipaje medicale, trei ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi o autospecială SMURD.

    Trei angajaţi ai fermei au fost răniţi, două dintre victime au primit îngrijiri la fermă şi au refuzat să fie transportate la spital, iar a treia a fost dusă cu maşina SMURD la Spitalul Judeţean Brăila. Aceasta prezenta mai multe traumatisme. Pentru trecerea Dunării de către echipajele medicale au fost efectuate curse speciale ale bacului.

    Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian a menționat că incendiul care a urmat deflagrației a fost stins de angajații fermei.

    ”La Ferma Vişani din Insula Mare a Brăilei, unde se fac peleţi din lucernă, a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, care a fost stins de către angajaţi. Au fost anunţate trei victime. Noi am mers la faţa locului cu o ambulanţă SMURD, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu vreo trei. Unul singur a fost transportat la UPU, ceilalţi au refuzat să meargă la spital”, a declarat Ştefan Stoian.

    Te-ar mai putea interesa

    Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie FAO: Prețurile cerealelor au explodat luna trecută pe fondul blocajelor din Marea Neagră și Strâmtoarea Ormuz Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează

    Ultimele știri

    Floarea-soarelui la 473 euro/tonă FOB Constanța. De ce nu crește prețul deși exporturile din România accelerează Raportul USDA pe octombrie confirmă recoltele României, cu o singură corecție. Surpriză la porumb ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte