• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bani fermieri 2020. Proiectele declarate eligibile fără finanțare nu vor mai primi fonduri europene!

    agrointeligenta.ro -

    Un număr mare de producători agricoli au depus proiecte pentru accesarea fondurilor europene. Chiar dacă aceste proiecte au fost bune și au fost declarate eligibile, o mare parte au rămas fără finanțare. Pentru aceste situații, directorul general al Agenției pentru Finanțatea Investițiilor Rurale, Mihai-Liviu Moraru, declară că nu vor mai exista alocări de fonduri, iar proiectele eligibile, dar fără finanțare vor rămâne…în aceeași situație.

    ”Toate măsurile importante şi relevante pentru AFIR nu au dus lipsă de solicitanţi, nu au dus lipsă de contractare. Ca importanţă în sectorul agricol vorbim de sub-măsura 4.1 – Investiţii în exploataţii agricole, cu o alocare de un miliard de euro şi 300 de milioane pe 4.1a în sectorul pomicol, sume contractate integral, vorbim de sub-măsura 4.2 – Investiţii în procesare, cu 600 de milioane de euro, 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, o măsură cu un mare succes, care avut o alocare de 466 milioane de euro, bani contractaţi aproape integral, cu peste 10.000 de beneficiari, 6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, cu 150 de milioane de euro investiţi în ferme de subzistenţă; putem vorbi şi de investiţiile pentru beneficiarii publici. Eu consider că acestea au fost măsurile de bază, nucleul dur, ca să spun aşa. Pe de altă parte, sunt supărat pentru că alocarea pe măsurile non-agricole în cadrul acestui program, vorbim de un total 282 de milioane de euro cumulat pe sub-măsurile 6.2 şi 6.4 a fost un pic nedreaptă pentru solicitanţii noştri. S-a ajuns aproape la sistem de loterie. S-au consumat aceşti bani de trei ani, în 2017 fiind ultima sesiune. De exemplu, la 18,5 milioane de euro disponibile pe 6.2 s-au depus proiecte de 147 de milioane de euro, din care la 100 de milioane erau proiecte de peste 90 de puncte şi s-a intrat la criterii suplimentare de departajare”, a declarat șeful AFIR într-un interviu acordat Agerpres.

    Întrebat dacă pentru proiectele rămase fără finanțare se vor mai găsi bani, Moraru a răspuns: ”Din păcate nu. Mi-aş dori o alocare mai consistentă pe această componentă non-agricolă, pe care o consider importantă, pentru că vorbim despre dezvoltare rurală. Într-adevăr, obiectul AFIR este în a investi în exploataţii agricole, în procesare, în infrastructura satelor, dar este importantă şi această componentă non-agricolă, pentru că o văd ca o sursă suplimentară de venit, un back-up al fermierului, al procesatorului, dacă nu merge partea agricolă”.

    La acest moment, conform lui Mihai-Liviu Moraru, rata de absorbţie a banilor europeni alocaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 este în prezent de 67%, dar se ridică la 74% dacă se iau în calcul sumele obţinute din prefinanţare, România ocupând locul 12 la nivelul UE din acest punct de vedere.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA