• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O specie rară: fermierul fără datorii! Ioan Cicio lucrează teren în cel mai bun loc pentru agricultură din România!

    Daniel Befu -

    Un fermier relaxat fiindcă are ceva ce majoritatea celorlalți nu au: e proprietar pe 70% din suprafața lucrată și nu are datorii. Astfel de agricultori chiar există, deși sunt rari. Unul dintre ei este Ioan Cicio, din localitatea Grabaț, județul Timiș. Lucrează 1.300 ha în inima unuia din regatele cernoziomului din România. Totodată e o zonă mai ferită de secete și arșițe cumplite, deși de 10 ani încoace și aici anomaliile vremii se observă tot mai pregnant.

    Ioan Cicio (60 ani) nu e de-al locului, ci e coborât din Țara Oașului în urmă cu 29 de ani. A venit odată însoțind un prieten. Și a rămas. ”În 1991 am venit aici, la Grabaț. Am venit cu un prieten care locuia în America. Avea o cunoștință la Biled, o fată pe care o pețea, cu care după aceea s-a căsătorit și cu care are 3 copii. Eu l-am adus până aici de la Negrești Oaș, pentru că lui i se defectase mașina. Venind cu el aici, am dat de ferma fostului CAP de la Grabaț și am cumpărat-o. Am aflat că e de vânzare printr-un verișor de-al viitoarei lui soții. Am mers și-am văzut ferma și am cumpărat-o. Era în iarna lui 1992. CAP-ul era părăsit și ruinat. Când am venit eu aici nu mai erau porți la magazii, la grajduri, nu era curent, nu era apă, nu era nimic. Am luat acel sediu de CAP ca o bază de plecare. În primul și în primul rând mă gândeam să-mi fac o fabrică de materiale de construcții. Țigla de la Jimbolia fiind în apropiere, care era renumită la noi în țară, ideea pe care o aveam în minte era să fac fie o fabrică de țiglă, fie de bolțari sau de cărămidă. Însă între timp am aflat de la prietenii din zonă că e un cernoziom foarte bun aici și atunci am început să fac agricultură. Cu câteva hectare la început, după care am mai cumpărat, am mai cumpărat și am crescut” își amintește Ioan Cicio cum a ajuns fermier.

    A făcut în paralel construcții și agricultură

    Backgroundul său e de constructor, iar cele două îndeletniciri le-a dus în paralel până pe la începutul anilor 2000. ”Pe vremea lui Ceaușescu lucram la o cooperativă de consum. Făceam lucrări de construcții, eu fiind tehnician constructor ca specializare. Revoluția m-a prins la vârsta când căutam să fac un business, căutam să fac ceva și nu știam ce să fac. Am căutat orice variantă ca să fac ceva viabil. Anterior anului 1992 am continuat cu lucrările de prestări servicii în construcții, în privat, mi-am făcut o firmă, am continuat câțiva ani, până prin 2000, am ținut prestările de servicii, pe aceeași firmă cu agricultura. Prin 2000 am văzut că nu se poate, că cineva trebuie să se ocupe de pământ în modul cel mai serios și am renunțat la construcții”, rezumă anii din faza de debut antreprenorial.

    Afacerea sa în construcții a fost una de nișă, axată pe servicii de care restul firmelor din branșă fugeau. Ea i-a generat cash-flow-ul necesar investițiilor în fermă, în anii cei mai grei ai agriculturii private. ”Eu în construcții am făcut mai mult reparații. Am lucrat foarte mulți ani de zile în combinate chimice, în termocentrale, în praf de cărbune. Tot ce-a fost mai mizerabil am făcut, de obicei acele activități de care restul firmelor fugeau. Aveam și 200 de salariați la un moment dat, dar după ce, pe la începutul anilor 2000 a început lumea să plece masiv din țară, nu prea mai aveam cu cine lucra și atunci am renunțat. În acei ani am ales să merg în paralel și cu construcțiile, pentru că erau ani în care în agricultură nu se făceau bani. Probabil că dacă aș fi știut că agricultura va lua o altă întorsătură, mă îndreptam mult mai mult înspre agricultură. Dar imediat după 1990, până prin 1998-2000, încoace, în agricultură nu puteai să faci decât foarte, foarte puțini bani. Nu aveam prețuri, nu aveam unde să vindem cerealele. Îmi amintesc că porumbul îl luam umed din câmp, se încingea în magazie de nu știai ce să faci cu el, îți venea să-l arunci la gunoi, că nu venea nimeni să ți-l cumpere. Au fost niște ani foarte grei și asta m-a făcut să mai continui în construcții. În momentul când am intrat în comunitatea europeană și am început să avem desfacere și au început să ne caute produsul și să fie un preț mai bun, atunci, încet-încet, am redus din construcții, pentru că aveam și o vârstă la care nu-mi mai permiteam să fac în paralel și agricultură și construcții și aveam și copii mici”, își detaliază opțiunile Ioan Cicio.

    A considerat la momentul bun că e bine să fii proprietar pe terenul lucrat

    Politica sa investițională a fost încă din zorii business-ului agricol, cea de investiții în achiziția de teren, în paralel cu dezvoltarea unei baze materiale moderne. ”N-aveam așa mult pământ, că n-aveam bani, era foarte greu. Între timp am început să modernizez și să repar tot ce-a fost stricat prin fermă. Anul 2000 m-a prins cu peste 100 ha în proprietate. Le luasem în mărci germane (DM). La început hectarul era de la 400 la 800 DM, după aia a trecut de la 800 la 1200 DM, iar apoi a venit euro și prețurile s-au resetat la 600-800 euro/ha. Noi continuăm să cumpărăm terenuri și astăzi. Și săptămâna trecută am mers la notar cu vreo 6 ha. Acum însă prețurile au ajuns la peste 10.000 euro/ha. Au fost situații când am plătit și 12.000 euro/ha pentru un teren care era în mijlocul solelor mele, de nu puteam să renunț la el și ei au profitat de situație. Foarte mulți de aici, din zonă, care cunosc situația profită și cer foarte mult pe un hectar de teren plasat într-un punct strategic. Unde am solele foarte mari, am obligația să nu las să mi-l ia altcineva. În prezent, cu firmă cu tot, avem peste 70% în proprietate, ceea ce îmi permite să fiu relaxat, în contextul în care cuantumul arendei a evoluat dramatic”, își explică Cicio strategia pe termen lung.

    Un areal agricol de invidiat

    În zona în care activează, cheltuiala pe suprafață e între 3.000 și 4.000 lei/ha și uneori chiar peste, terenurile fiind pregătite an de an pentru obținerea producției maxime la hectar. Asta în contextul generos al unui sol fantastic, care face porțiunea din Câmpia de Vest ce include Grabațul, unul din cele mai de invidiat areale agricole din România. În absența unei surse de apă pentru irigații, singurul factor limitativ pentru producții record este apa, deși este o regiune cu un nivel al precipitațiilor mai generos decât în sudul și sud-estul României.

    Fermierul face o rotație simplă a culturilor, cu ciclu de 3 ani, în care alternează speciile porumb, rapiță, grâu, iar în anii când cultura de rapiță e compromisă la răsărire, întoarce brazda și merge pe floarea-soarelui. În această zonă binecuvântată producțiile variază, în funcție de precipitații, în intervalul 10-15 t/ha la porumb, 7-10 t/ha la grâu și 3-6 t/ha la rapiță. Ultimii ani aduc însă și provocări, precipitațiile fiind tot mai neuniform distribuite și adesea fermierul se trezește cu o răpăială pe o solă, în timp ce pe cea vecină nu bate picur de ploaie. Iar mai nou, în ultimul deceniu din senin apar tot mai des vârtejuri. Deocamdată mici.

    Nu-și vinde niciodată producția la recoltare

    În 2008, în prima sesiune de finanțare de după intrarea României în UE, lui Ioan Cicio i s-a aprobat cel mai mare proiect din județul Timiș, în valoare de 1.380.000 euro. Consta în construirea de silozuri, a unui uscător de cereale, achiziția de echipamente și utilaje, precum și automatizarea magaziilor prin dotarea cu benzi transportoare. În acei ani o astfel de investiție era greu de dus. ”Proiectul la care m-am înhămat a fost foarte mare, dar l-am dus până la urmă la bun sfârșit. În 5 ani de zile am scăpat de datorii și de atunci încerc să nu mai am datorii. Și am reușit”, declară fermierul, care admite că e foarte relaxant atunci când se trezește dimineața, că poate să respire aerul libertății de povara datoriilor și că se poate concentra doar pe provocările zilnice care apar în viața unei ferme.

    Investiția în silozuri i-a asigurat acel spațiu de manevră atât de necesar producătorilor români în relația cu traderii. ”Noi avem posibilitatea de stocare. Niciodată n-am vândut recolta dintr-un an în anul respectiv. Numai cele care erau perisabile, rapița în general, o vindeam imediat la recoltat, la o lună-două, în rest nu. Așteptăm. Totdeauna așteptăm un preț mai bun și de multe ori am vândut la un preț mai slab. Dar am învățat că prețul corect e atunci când vinzi. De multe ori au fost evoluții la care nu te-ai fi așteptat. Poate azi a fost un preț foarte bun și zvonul era că mâine va fi și mai bun. N-am vândut astăzi, mâine am pierdut, dar trebuie să te înveți să te împaci cu ideea că atunci când vinzi, acela e prețul corect și să nu te stresezi că ai pierdut niște sume mari de bani. Asta e, prețul nu e sub controlul fermierilor. N-ai ce face. Însă eu sunt relaxat, neavând datorii și alte obligații. În agricultură poți să pierzi 100.000 euro din 2-3 bani/kg din stocurile pe care le ai, sau poți să câștigi 100.000 euro din 2-3 bani. În ciuda pierderilor punctuale, fără doar și poate, decizia de a păstra în silozuri producția în așteptarea unui preț mai bun a fost una câștigătoare pe termen lung, pentru că în fiecare an prețurile la recoltat sunt foarte mici. Așteptând, am reușit să încasez cu 10-15% în plus la preț peste prețul de la recoltat”, calculează producătorul. O specificitate a lui Ioan Cicio e că primește pro-bono în silozurile proprii și producțiile micilor fermieri din zonă. ”Îi iau pe cei micuți, care au terenurile în jurul meu. Eu vreau să am o relație bună cu micii fermieri de aici și să-i ajut. O fac benevol, prietenește. De la unii mai și cumpăr producțiile, iar celorlalți le țin și în custodie fără bani, pentru că sper ca într-o bună zi, dacă se lasă de agricultură, să nu dea pământul la alții, ca să pot să îl comasez”, își motivează decizia de a proceda în acest fel.

    O afacere de familie pe bune

    Ultimii 10 ani i-au adus fermierului care are 60 de ani, o infuzie de tinerețe, fiindcă unul câte unul, i s-au alăturat în afacerea agricolă și reprezentanții generației tinere. ”Am 4 copii: două fete și doi băieți. Mai am și doi gineri. La noi în familie, toți bărbații ne ocupăm de agricultură. Acum, în clipa în care vorbim, unul dintre băieți e pe combină, celălalt băiat dă cu îngrășăminte cu tractorul, am un ginere care e pe semănătoare și seamănă grâu într-o altă solă, iar celălalt ginere duce producția din câmp cu camionul. Însă și pe fiicele mele intenționez să le învăț meserie și să le pun pe tractor, pentru că nu-i greu”, declară Ioan Cicio, a cărui echipă, luând în calcul atât membrii familiei, cât și contabilul, numără sub 10 salariați.

    Familia Cicio a prins rădăcini în Banat, însă nu și le-a pierdut de tot pe cele de oșeni: ”Avem o casă acolo. Avem și o livadă de 1 ha. Și în această toamnă avem pregătite cazanele de pălincă, fiindcă noi facem pălincă în fiecare an. E tradițional. Din păcate mă duc foarte rar acasă, pentru că nu-mi mai permite timpul, dar copiii se duc mai des”, conchide fermierul, care recunoaște că deși Oașul îi e pitulat adânc în suflet și Banatu-i fain. ”În perioada războiului cu Iugoslavia mi-am dat seama că suntem într-o zonă unde cocoșul cântă în 3 țări dimineața, când se trezește. Suntem aproape de autostradă, suntem aproape de Europa. Noi suntem la 2 pași ca să mâncăm o ciorbă sârbească și la 2 pași ca să mâncăm una ungurească. Aici am 4 nepoți, de la 1 an și 3 luni cel mai mic, la 7 ani cel mai mare. Toți vor să vină la bunicul în fermă, că îi iau cu mine în câmp. Copil căruia să nu-i placă tractorul nu este. Pentru mine agricultura este o plăcere. Nu-i numai partea financiară, economică. Eu de 25 de ani dorm noaptea aici, în fermă. Foarte mulți fermieri care mă cunosc, au preluat acest model de la mine și și-au făcut și ei case în ferme. Eu și noaptea visez câmpul. Dimineața îmi iau băieții la o cafeluță și apoi ne apucăm de treabă. Când mă duc pe câmp, mă relaxez și îmi place când nu știu să fac ceva, să culeg informații, să sun prieteni: «ce ai face dacă ai fi în locul meu. În fermă n-ai cum să te plictisești. În agricultură noi n-am avut pandemie. Am fost pe câmp, n-am avut întâlniri decât prin telefoane. Aici avem o distanță socială de 2 km între noi. Atât de mult îmi plac locurile astea, încât în 1992 am reușit de l-am adus pe frate-miu din Australia, cu familia și cu copiii, aici. După ce-a venit el din Australia, am împărțit ferma și o bucată de 30% din incinta ferme i-am cedat-o lui. Are o casă acolo, acum, are și el ferma lui de 300 ha, are utilajele lui, a accesat și el fonduri UE. Uneori, la ceas de seară, mai povestim despre cum era viața în Australia. E o țară foarte frumoasă, dar nu-i pentru noi. E pentru ei”.


    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Asociația Forța Fermierilor îi cere Ministrului Agriculturii să organizeze o dezbatere privind situația din zootehnie! O familie de moldoveni mutată la Mureș a transformat o fermă părăsită într-o afacere de succes Apel pentru găsirea ciobanului dat dispărut după ce oile de care se îngrijea au fost găsite înecate

    Ultimele știri

    Alertă emisă de ANM! Avertizare meteo de ninsori și vânt puternic care poate atinge 70 km/h! ”Legumicultorii trebuie să cultive ce le dictează piaţa, nu roşii că aşa a spus Oros sau Daea” Adrian Oros: ”Am obţinut o modificare a datei de referinţă la subvenții, dar ea va începe din 2023”