• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREMIERUL ORBAN: ”O mare parte dintre cei din pieţe numai producători agricoli nu sunt!”

    Roxana Dobre -

    După ce  a anunțat că vânzarea în piețele care funcționează în spații închise se suspendă de luni, 9 noiembrie, premierul Ludovic Orban a declarat astăzi, la Craiova că măsura s-a impus după ce s-a constatat că acesta este un spaţiu în care există o incidenţă mare de transmitere a virusului din cauza nerespectării regulilor. Potrivit premierului Orban, producătorii agricoli îşi vor putea desface în continuare produsele în pieţele deschise sau în pieţele volante, însă mulţi care vând marfă în pieţe „numai producători agricoli nu sunt”.

    ”Pe baza evaluărilor făcute din cercetări, a rezultat că în pieţele închise, spre deosebire de hipermarketuri unde regulile sunt respectate cu stricteţe, în aceste pieţe şi din cauza modului în care se manevrează marfa, a circulaţiei aerului, din cauza faptului că nu se respectă regula purtării măştii şi a regulilor de distanţare, se transmite (n.red.: virusul) mai uşor. Am păstrat pieţele deschise. Mai mult decât atât, primăriile pot să organizeze pieţe volante, pentru a permite desfacerea produselor agricole de către producătorii agricoli. Vreau să menţionez: de către producătorii agricoli, pentru că din păcate o mare parte din cei care desfac marfa în pieţe numai producători agricoli nu sunt. Îşi obţin certificatul de producător, deşi ei nu au muncit pământul în viaţa lor. Deci repet, există soluţia: pe lângă pieţele deschise, se pot face pieţe volante unde pot să vină numai producători agricoli. Este o restricţie pe o perioadă limitată de timp (n.red. închiderea pieţelor acoperite). A trebuit să luăm mai multe măsuri unde în urma analizelor s-a constatat că există o incidenţă mare de transmitere a virusului”, a afirmat Orban, potrivit Agerpres.

    Premierul României a mai afirmat că alte măsuri vizează restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, obligativitatea purtării măştii peste tot, decalarea programului de lucru, utilizarea muncii la domiciliu unde este posibil, pentru diminuarea fluxurilor de pe mijloacele de transport, unde la orele de vârf există un risc mai mare de transmitere.

    ”Deşi România nu este printre ţările cu cea mai mare rată a infectării, fiind pe locul 17 dintre ţările UE, nu ne interesează doar să facem comparaţie. Am ajuns la un nivel îngrijorător care ne duce în situaţia de a dispune aceste măsuri pentru a proteja sănătatea oamenilor, de a reduce numărul de infectări, de a găsi soluţii fără a afecta activitatea economică”, a mai spus premierul Orban.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    ORDIN DE MINISTRU: Modificări la plata APIA de minim 19.000 euro/an pentru fermieri! Reuşeşte doar cine are utilaje performante! Florea Băluță și-a înnoit ferma cu două tractoare şi două combine Massey Ferguson Marcel Pop – primul tânăr fermier care a primit teren de la ADS! Redevența pe an: 850 kg/ha!

    Ultimele știri

    Stratificarea pomilor înainte de plantare: ce este și cum se efectuează corect Mesaj pentru fermieri de 1 Decembrie – Ziua Națională a României! Fermierii, cu ochii pe conturi! Când se virează ajutorul pentru Covid-19 și Măsura 21?