• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Oros: ”Vom acorda despăgubiri și pentru culturile semănate în primăvară!”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii vor fi despăgubiți și pentru culturile afectate de secetă înființate în primăvară, a dat asigurări ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Adrian Oros, a anunţat ieri, vineri – 6 noiembrie, la Brăila, că vor fi acordate despăgubiri şi pentru culturile înfiinţate în primăvară și calamitate, pentru că nu se poate acţiona ”cu dublă măsură”. Totodată a declarat că nu este corect ca doar fermierii care au avut pierderi în urma culturilor însămânţate în toamnă să primească acest sprijin, potrivit Agerpres.ro.

    Foto: agerpres.ro

    ”Am încercat să venim în sprijinul fermierilor şi am oferit despăgubiri de aproape 200 milioane de euro pentru culturile înfiinţate în toamnă. Vom identifica resurse pentru a-i despăgubi şi pe cei care au înfiinţat culturi în primăvară, pentru că aşa este corect, nu putem acţiona cu dublă măsură. Este normal să primească despăgubiri şi fermierii care au fost calamitaţi în primăvară. Aici, în judeţul Brăila, suprafaţa calamitată în primăvară este mai mare sunt cu 30.000 de hectare faţă de cea din toamnă”, a spus Adrian Oros.

    Șeful de la Agricultură a mai menționat că în judeţul Brăila s-au acordat despăgubiri de aproximativ 60 milioane lei pentru culturile de toamnă care au fost declarate calamitate, respectiv o suprafaţă de 78.000 de hectare, deţinută de 2.990 de fermieri.

    Adrian Oros a afirmat că are în plan să se întâlnească cu mai mulţi fermieri din judeţul Brăila, pentru a le face cunoscut faptul că, în timpul negocierilor de la Bruxelles, care au avut ca subiect sprijinirea agriculturii, s-a dorit obţinerea de „condiţii cât mai avantajoase pentru fermierii din România, în aşa fel încât particularităţile şi nevoile agriculturii româneşti să fie finanţate cât mai corect în următoarea perioadă”.s.

    Te-ar mai putea interesa

    Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”

    Ultimele știri

    ASAS și ANZ au semnat un Protocol de Colaborare Instituțională! Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Trinity SC: Curățenia de toamnă care se vede în primăvară Percheziții de amploare în Ialomița și în Capitală într-un dosar penal de evaziune fiscală cu legume