• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fost primar eliberat mai devreme din închisoare! Are condamnare pentru subvenții luate ilegal!

    Roxana Dobre -

    Un fost primar acuzat de procurori că a obținut subvenții agricole cu documente false a fost eliberat din închisoare, de unde executa o pedeapsă de trei ani. El fusese condamnat și transferat în Penitenciarului Botoşani în luna martie 2020 în baza unei soluții pronunțate de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În același dosar au mai fost condamnate și alte persoane, dar numai în cazul edilului pedeapsa a fost cu executare.

    Fostul primar al comunei botoșănene Udești, Săvel Botezatu, a scăpat de închisoare după numai 10 luni de la încarcerare, având la activ o condamnare de 3 ani, cu executare. Acesta a fost liberat condiționat în cursul zilei de marți, 5 ianuarie, după ce Tribunalul Botoșani a admis propunerea Comisiei pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Botoşani.

    A obținut ilegal subvenţii  folosindu-se de calitatea de primar

    Potrivit www.monitorulsv.ro, fostul edil a fost acuzat că a obținut ilegal subvenţii din fonduri europene, plăţi efectuate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Suceava. Potrivit procurorilor, faptele s-au petrecut în 2010, când primarul Săvel Botezatu ar fi depus la APIA Suceava mai multe documente oficiale falsificate, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii în valoare de 235.726,56 de lei.

    „În baza acestor acte, inculpatul Săvel Botezatu a încercat să dovedească îndeplinirea condiției de eligibilitate privind întrebuințarea imașului comunal în scopuri agricole productive, însă APIA Suceava a respins plata subvenției, întrucât fermierul Consiliul Local Udești nu a respectat condițiile de eligibilitate”, se arată într-un comunicat al DNA.

    Demersurile au continuat şi în 2011, respectiv 2012, când primarul din Udeşti a urmat acelaşi drum pentru a încasa subvenţii din bani europeni. „În baza acestor acte, inculpatul a obținut ilegal, în numele Consiliului Local Udești, subvenții în valoare de 607.406,96 de lei din bugetul administrat de Uniunea Europeană – Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA). În perioada 2010-2012, pentru a putea accesa fondurile respective nerambursabile, inculpatul în calitate de primar al comunei Udeşti, a semnat documente oficiale emise de Primăria Udești, confirmând conținutul nereal al actelor, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului”, se mai arăta în comunicat.


    Te-ar mai putea interesa

    Un nou ciclon aduce ninsori, ploi și frig. Unde vor scădea temperaturile cel mai mult Plata ANT bovine. Calcul noua dată de referință pentru subvenția pe cap de vacă Preț viței în viu la centrele de colectare, în funcție de rasă și greutate

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile