• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fiți pragmatici! Scopul este ca dvs. să fiți consultați pe cheltuirea banilor europeni între 2021 și 2027! Pintea ca ministru este unul dintre mijloace!

    Vlad Macovei -

    Așa cum am anunțat încă de la începutul campaniei noastre media de susținere a actualului director general APIA, Adrian Pintea, pentru a fi nominalizat ministru al Agriculturii, avem un singur scop! Iar unicul scop al acestui demers este reușita procesului de consultare, și mai apoi de redactare, a Planului Național Strategic (PNS), prin care va fi implementat pentru fermierii români noua Politică Agricolă Comună 2021-2027.

    Adică vorbim de viitorul banilor și proiectelor europene în agricultura națională pentru mulți ani de acum înainte. Practic, în următoarele șase luni vom pune bazele modului în care se va dezvolta sectorul agroalimentar din România în timpul vieții noastre.

    Este ultimul tren pentru punerea pe baze corecte, și acceptate de către fermierii români, a unui plan real de aducere a agriculturii acolo unde își doresc fermierii noștri și societatea românească, în general. Nu, nu sunt cuvinte prea mari. În 2021 chiar ar trebui să vă decideți viitorul, dragi fermieri. Iar dumneavoastră, stimați decidenți politici, ar trebui să înțelegeți, măcar în al doisprezecelea ceas, ce miză importantă este în joc.

    Cu acest scop în minte, ar trebui să ne gândim la mijloacele prin care fermierii pot atinge rezultatele dorite. Iar cine va fi ministru în următorul an devine un mijloc determinant pentru atingerea scopului dorit. Adică fermierii să fie consultați, pe bune, să se găsească o formulă de compromis, care să fie rezonabilă și pentru fermierii mari și pentru cei mai mici, și pentru sectorul vegetal, și pentru zootehnie, și pentru procesare. Și mai apoi să poată fi redactat draftul PNS, repede și bine, să fie asumat politic imediat și, mai apoi, conduse cu succes negocierile cu Comisia Europeană. Și apoi trecut la treabă, la implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027, care să aducă câștig tuturor fermierilor din România.

    Conform evaluărilor mele, conform informațiilor pe care le am, conform discuțiilor oficiale și neoficiale pe care le-am purtat, consider că Adrian Pintea este omul care ar putea servi cel mai bine interesele fermierilor români. Nu mai reiau aici argumentele, cei care nu le cunosc încă le pot citi AICI!

    Aceasta este părerea mea, mi-am asumat-o deschis, transparent, cu curaj și responsabilitate, fără ocolișuri și fără tertipuri. Și în acest moment, pot spune cu bucurie că majoritatea absolută a fermierilor, a celor direct interesați de PNS, și care s-au exprimat public (în Agrointeligența, pe Facebook, pe mail, în alte mijloace de comunicare) susțin public propunerea mea. Care este, de fapt, PROPUNEREA NOASTRĂ, a celor cărora ne pasă de viitorul sectorului agroalimentar național. Iar decidenții politici ar trebui să ia act că, la această oră, pentru prima dată în România, există o opinie majoritară, public exprimată, a fermierilor români, cu privire la cine ar trebui să fie viitorul ministru al Agriculturii.

    Evident că sunt și alte păreri, alte nominalizări, nu vorbim de un consens, și nici nu cred că ar fi bine să existe unanimitate. E bine să rămânem în zona argumentelor și contraargumentelor, a propunerilor și contrapropunerilor, doar asta este democrația. În plus, propunerea a fost făcută strict în contextul în care Ministerul Agriculturii va rămâne la PNL.

    Dar este clar că opinia majorității absolute a celor care s-au exprimat public inclină către formula – Adrian Pintea, ministrul Agriculturii, care să finalizeze consultările cu fermierii legate de PNS. După asta, poate veni oricine ministru, scopul nostru va fi fost atins. Fiți pragmatici!


    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată