• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Niciodată nu ai Crăciun sau Paște la fermă! Vaca, oaia sau porcul mănâncă la fel în fiecare zi!

    agrointeligenta.ro -

    Zootehnia – Industria grea a agriculturii. Perioada Sărbătorilor de Iarnă este una dintre cele mai dificile pentru fermierii din sectorul zootehnic, iar ziua este extrem de aglomerată la o fermă de animale, chiar și în zilele de Crăciun sau de Paște. Europarlamentarul român Daniel Buda a publicat câteva imagini în care are grijă de animale în aceste zile de Sărbătoare și a vorbit despre ce înseamnă să fii fermier de Crăciun.

    Iată mesajul postat de europarlamentarul Daniel Buda despre Crăciunul la ferma de animale:

    ”Perioada sărbătorilor de iarnă este una dintre cele mai dificile pentru fermierii din sectorul zootehnic. De altfel, nu degeaba zootehnia se numește “industria grea a agriculturii” deoarece, la fel ca “furnalele”, niciodată nu poți să închizi poarta și să te întorci peste câteva zile. Niciodată nu ai Crăciun sau Paști iar, nu de puține ori, ziua are 25 de ore mai ales în perioada fătărilor.

    De sărbători, pe bună dreptate toți își doresc “să aibă sărbători“ fără să se înțeleagă că vaca, oaia sau porcul mănâncă la fel ca în fiecare zi. Nu de puține ori am auzit “domnu’ deputat, oricât le dau, asta este, de sărbători trebuie să fiu în fermă. Două, trei zile de furajare “cum nu trebuie” îmi duce producția de lapte sau sporul de greutate în spate iar asta înseamnă bani pierduți. Așa că, prefer să stau eu în fermă”. De aici și dificultățile de dezvoltare a sectorului și de atragere a tinerilor “în producție“.

    Unde mai pui că începerea unei afaceri în zootehnie înseamnă, așa cum îmi relata un fermier căruia de 30 de ani nu i-au căzut cizmele din picioare, „să te mai însori o dată” dar, de data asta, cu ferma. Cu riscul evident de a-ți spune “pa” soția sau iubita, mai puțin dispusă să îți suporte mirosurile pestilențiale care nu sunt de la Channel sau Armani, ori întârzierile generate “de fătările distocice“. Că doar vaca nu își alege să fete întotdeauna între orele 8 și 16. Iată de ce, niciodată să nu spună nimeni că fermierii primesc prea mulți bani. Oricâți ar fi acești bani, ei sunt prea puțini comparativ cu orice sector de foc din economie sau chiar din sistemul sanitar. Fie doar dacă ne gândim la condițiile în care mulți fermieri își desfășoară activitatea. În bălegar, în mocirlă, în mizeria uneori și umană generată de funcționarii mult prea obosiți să se aplece la nevoile celui care stă în fața lui cu dosarul în mână dar cu buzele crăpate de vânt, fața brăzdată de soare sau mâinile pline de bătături de la truda zilnică. Uneori, îți vine să îi dai dreptate profesorului de drept civil din facultate care spunea: „măi copii, viata asta e de multe ori ca o scară de găini, <<scurtă și plină de…>> sau depinde cum ți-o faci”. Indiferent însă de orice, un lucru este clar. Hrana cea de toate zilele reprezintă ceva fără de care nu putem supraviețui.

    Tocmai de aceea, în aceste zile de sărbătoare, atunci când ne așezăm în jurul meselor îmbelșugate putem, fără să greșim, să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru sănătate și bucate. Iar atunci când rostim “… pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi“ să ne gândim cu empatie și cu aceeași pioșenie cu care primim cuminecătura, duminica la împărtășanie, la cei care trudesc pentru bucata de pâine sau de carne pe care o avem în farfurie. Viața-i frumoasă, nu-i așa?! Să aveți sărbători liniștite și fericite!”



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Data la care începe depunerea cererilor a fost publicată în Monitorul Oficial Șeful Comisiei de Agricultură anunță o nouă subvenție de 15 euro și eliminarea impozitelor pentru camioane apicole Specialist: Condiția pentru ca România să aibă cele mai mari producții la hectar din Europa Kaufland despre buchetele de trandafiri la 1 leu: Nu reprezintă o strategie comercială, ci un mecanism responsabil de gestionare a stocurilor Bulgaria: Primul import de floarea-soarelui din Argentina – depistat cu conținut periculos de pesticide și nu va fi procesat în ulei

    Ultimele știri

    Agricover – partenerul fermierilor pentru îngrășăminte și motorină la prețuri bune Șefa APIA – anunț pentru fermierii care așteaptă PD-28, subvenția pe pârloagă: „Luni, banii în conturi” După legume, Turcia ne inundă și cu flori. Exporturile au crescut pentru 8 Martie Carne de vită din Brazilia, depistată cu hormoni de creștere interziși în UE. O parte din cantitate, deja consumată S-a lansat creditul INSTANT IMM, garantat de stat, pentru achiziția de terenuri, utilaje sau plata furnizorilor