• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oier: În ferma mea, un cioban câștigă 3.500-4.000 de lei lunar. Chiar și așa, am adus oameni de afară

    Roxana Dobre -

    Ciobanii din România au ajuns să câștige 4.000 de lei pe lună, sumă la care se adaugă o listă de beneficii. Totuși, crescătorii de ovine se plâng că nu găsesc oameni pe care să îi angajeze și au fost nevoiți să aducă ciobani din afara țării.

    ”Piața” angajărilor de ciobani s-a schimbat radical în ultimii ani. Situațiile în care aceștia erau plătiți cu ziua sau cu salarii mici s-au schimbat din cauza lipsei forței de muncă. Acum oamenii care merg cu oile și le îngrijesc primesc chiar și 4.000 de lei pe lună, un salariu mediu în România, la care se adaugă și o serie de avantaje, de la produse făcute la stână până la miei sau chiar porci crescuți ”la locul de muncă”.

    Citiți și: Preț miei de Paști 2023. Crescătorii de oi anunță scumpiri la carnea de miel

    Cât câștigă un cioban în 2023

    Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Ovine din Bistriţa-Năsăud, Ioan Câmpean, a dezvăluit cu nu mai găsește angajați pentru stână nici măcar cu un salariu de 4.000 de lei. Ca să facă mai atractivă oferta de angajare cei care caută ciobani au adaptat și avantajele pe care le acordă acestora: produse, respectiv caş, urdă, miei, îşi mai pot ţine pe lângă stână porci, mâncarea de zi cu zi, telefon și radio.

    ”În ferma mea, şi nu numai, un cioban câştigă între 3.500-4.000 lei lunar, la care se adaugă alte avantaje – produse, respectiv caş, urdă, miei, îşi mai pot ţine pe lângă stână porci, mâncare de zi cu zi şi, cu toate astea, am fost nevoit să angajez ciobani din afara ţării. Aceştia n-au lucrat niciodată cu oile, aşa că, trebuie să-i pregătim, să-i învăţăm şi trece ceva vreme până când sunt ciobani cu adevărat. Cu toate aceste greutăţi, vreau să spun că oierii din Bistriţa-Năsăud vor oferi, de sărbătorile pascale, miei la greutatea corespunzătoare, în aşa fel încât să-i mulţumim pe toţi viitorii noştri beneficiari”, a spus reprezentantul oierilor bistrițeni, pentru presa locală.

    Citiți și: Brillenschaf – rasa de ovine de carne care fată câte doi miei de două ori pe an

    Ciobanii au început să refuze și ofertele din străinătate

    Lipsa de îngrijitori pentru animale se regăsește cam pe toate grupurile de Facebook unde zilnic sunt postate anunțuri privind angajări în ferme. În plus, pe un grup de creștere a animalelor, ciobanii au refuzat chiar și o ofertă de muncă în Polonia unde un angajator sau intermediar a publicat un anunț iar salariul promis era de 1.000 de euro. ”Eu 1.000 de euro primesc în România. S-au terminat vremurile când păcăleați cu străinătatea”, a răspuns prompt un utilizator al grupului.

    Crescătorii de ovine traversează în această perioadă intervalul cel mai aglomerat din an, cel puțin până la Sărbătorile Pascale când mieii vor fi vânduți. ”În fermele noastre, acum, activitatea este în toi. Campania de fătări este spre sfârşit. Ne gândim ce o să facem cu mieii”, a mai spus Ioan Câmpean.

    Marea îngrijorarea a crescătorilor însă rămâne piața de vânzare, care s-a complicat în ultima vreme din cauza războiului din Ucraina.

    ”Preţurile ne vor acoperi, cel puţin în parte, cheltuielile? În această perioadă am oferit pieţei miei de lapte, la 18 lei kilogramul, iar cârlanii (de 8-9 luni, ţinuţi la îngrăşat) la un preţ de 14-15 lei. Ne gândim cu îngrijorare că va fi o mare problemă cu exportul. Aveam o piaţă bună până acum către ţările arabe. Acum, războiul din Ucraina, cu situaţia tensionată din Marea Neagră ne creează mari greutăţi. Nu ştim dacă vom putea exporta în această zonă favorabilă crescătorilor de la noi. Şi, tot războiul ne-a dat peste cap cu furajele. Piaţa este invadată de furaje din Ucraina, la preţuri mici, iar statul nu reglează producţia internă”, a mai spus Ioan Câmpean pentru presa locală.


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!