• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Trei fermieri – ACHITAȚI după ce au fost acuzați că s-au instalat ca tineri fermieri cu acte false

    Ramona Dascălu -

    Fermieri achitați! Magistrații de la Tribunalul Teleorman au decis achitarea a trei fermieri, acuzați de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au condus la obținerea de sprijin financiar prin Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri. Decizia nu este definitivă, fiind deja atacată cu apel.

    Judecătorii au hotărât însă aplicarea pentru fiecare, în parte, a unei amenzi administrative în sumă de 1.000 de lei. În soluția instanței se mai precizează că „se ridică măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 752/P/2016 din data de 22.09.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie și se desfiinţează cele şase înscrisuri (declaraţii) constatate ca fiind false, în dosarul de urmărire penală”, informează infotr.ro.

    În anul 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Răducu Liliana, Socolescu Emanuel și Chivu Adela Ondina, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, întocmit în luna iunie 2012, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, cei trei inculpați au folosit, în relația cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, mai multe documente în care au atestat aspecte nereale, pentru a îndeplini condițiile minime de eligibilitate, printre care și acelea de a fi membri ai unei familii de fermier și să fi lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme (nu neapărat în ferma familiei), cu cel puțin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole. De asemenea, se preciza că în urma acestor conduite infracționale, inculpații Răducu Liliana, Socolescu Emanuel și Chivu Adela Ondina au obținut, pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 536.340 lei (câte 177.780 lei fiecare), sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor trei inculpați.


    Te-ar mai putea interesa

    Schemă de 20.000.000 euro/beneficiar, prelungită până la 15 ianuarie. Cine beneficiază de bani Agenție de plăți: S-au epuizat banii pentru fermierii din zona montană! Instalarea Tinerilor Fermieri – ultima oră. Schimbare majoră la regula de 24 de luni, la cererea AFF

    Ultimele știri

    Fermierul Ionuț Olteanu: ”Trebuie să ne învățam să facem agricultură și cu apă foarte puțină!” Ultimul Agrifish din acest an – agenda. Ministrul Agriculturii participă din partea României Fermierii din România și din încă 9 state membre îi cer șefei CE să acorde derogare pentru GAEC-uri