• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine e Florin Deznan, fermierul atipic care activează pe patru fronturi în agribusiness-ul din vestul țării!

    Daniel Befu -

    Clar, Florin Deznan e un personaj total atipic între fermieri, unul imposibil să scape neremarcat. Poate deoarece atunci când alți agricultori, obosiți după o zi trudită în câmp, răsfoiau cataloage cu tractoare, el participa la sesiuni foto de modă, în care promova un brand de fashion pentru bărbați. Poate e din cauza look-ului original și cool. Părul grizonat și barba albă, tunsă în stilul tăietorilor de lemne din Alaska secolului XIX, împreună cu garderoba, ba prea tinerească, ba stilată până la pedanterie, îi dau alura unui tip prea în ton cu trendurile urbane. Alteori, brățările hippie pe care le poartă la încheietura mâinii, îl fac să pară vreun strănepot modern de dac. Însă trebuie să facem un efort serios pentru a ni-l imagina fermier. Și, totuși, asta e. Și încă unul de succes, care când investește, aplică o strategie demnă de-un șahist.

    Sursă foto: Florin Deznan/Facebook

    Florin Deznan e atât fermier, cu 2.000 ha lucrate în Șofronea, județul Arad cât și distribuitor de inputuri și trader de grâne în județele Arad și Timiș, iar curând va fi și procesator pe partea de șroturi de soia pentru zootehnie. Acesta schițează o imagine de ansamblu destul de clară a domeniului în care activează, punctând aspecte necunoscute publicului cititor, despre riscurile inerente tradingului și ale distribuției de inputuri.

    Conduce o afacere complexă

    Nu are timp să se urce pe combină, să simtă ”grânele curgând” și nici ”tractoarele semănând”, dat fiind că grupul RDF e o afacere complexă, care necesită o implicare totală pe partea de administrare, însă, la răstimpuri, merge să verifice stadiul culturilor. Renumele de ”fotomodel” și l-a căpătat în mod nedrept, în urma unor ședințe de photo shooting pe care le-a făcut ca experiment, interesant de altfel, la rugămintea unor apropiați. ”Am niște prieteni care au o producție de haine bărbătești și ținând cont de faptul că la vârsta mea am barbă albă, lor li s-a părut că look-ul meu ar da foarte bine și m-au rugat să îi ajut, dar nu am cochetat cu modelling-ul. Mi-au plăcut ședințele alea foto. Au fost 2 la distanță de un an sau doi una de cealaltă. Una în 2016 și cealaltă în 2018, parcă”, rememorează acele momente.

    Un agricultur cu studii de drept și experiență în vânzări

    Este jurist de profesie, are 49 de ani împliniți recent, dar are în spate o carieră de peste 25 de ani în vânzări, ambele experiențe ajutându-l foarte mult în coordonarea business-ului RDF, al cărui CEO este.

    ”Am început activitatea asta în 2007, în momentul în care am plecat din compania în care lucram. Era una dintre cele mai mari companii care activau în comerțul cu produse alimentare Acolo am condus un departament de export, după care am ajuns asociat în companie după care am înființat împreună cu proprietarul o altă companie prin care am cumpărat o fabrică de utilaje agricole, pe care am gestionat-o. Totodată aveam în gestiune trading de cereale și trading de îngrășăminte chimice, dar la finalul lui 2006, eu și proprietarul acelei companii, am ajuns la concluzia că e mai bine să ne separăm și am început pe cont propriu. Aveam tot know-how-ul și am decis că odată cu intrarea României în Comunitatea Europeană, e momentul ca viziunea mea să fie pusă în aplicare”, își amintește producătorul.

     Business de distribuție inputuri, demarat în 2007

    În 2007 a început propriul business de distribuție de inputuri pentru agricultură, iar pe partea de producție vegetală a intrat 3 ani mai târziu. ”Am făcut pasul pentru că una din fermele căreia îi vândusem noi a intrat în faliment și a venit către noi cu propunerea să-i preluăm suprafețele agricole. Acelea au fost primele 300 ha pe care le-am preluat și am început să lucrăm pe ele. Acum lucrăm 2.000 ha. În primii 5 ani am învățat. Am pierdut foarte mulți bani pe partea de producție agricolă în acei 5 ani, fiindcă productivitatea e legată de tehnica pe care o folosești, de calitatea terenurilor agricole, etc.. Sunt foarte mulți factori, dar cel mai important element sunt condițiile meteorologice. Acum suntem profitabili. Producțiile în ferma vegetală sunt onorabile. La grâu noi facem peste 7t/ha, iar la porumb obținem peste 10t/ha”, se declară mulțumit CEO-ul RDF de direcția în care a evoluat business-ul său.

    Are doi copii, unul de de 18 ani, iar celălalt de 16. ”Ambii vin în fermă. De exemplu în vara asta au venit o lună de zile și au lucrat aici, în companie. Nu știu dacă se vor implica în businessul ăsta sau nu, pentru că fiecare își vede viitorul într-un alt domeniu. Unul dintre ei a stat în laborator, la cereale, iar celălalt a fost în câmp”, explică Florin Deznan.

    În prezent RDF face atât distribuție de inputuri, trading și producție vegetală și are în curs de finalizare investiția în fabrica de extrudat de soia și estimează că ar putea intra în producție din 2021, urmând ca produsul finit să meargă către crescătorii de animale.

    Pentru 2020, RDF Arad a raportat o creștere financiară semnificativă, de 65%, respectiv 45 milioane de lei, atingând o profitabilitate de 4,3 milioane de lei. Creșterile se datorează unei serii de investiții realizate în acest an, printre care: dublarea capacității de depozitare a cerealelor de la 10.000 tone la 22.000 tone, mărirea suprafaței de teren prelucrate și demararea unui proces de digitalizare a activității de exploatare agricole, pentru a trece la agricultura de precizie, se arată într-o comunicare recentă a RDF, companie în care ROCA Investments deține 40% dintre acțiuni din noiembrie 2019.

    Despre direcțiile în care va continua să construiască, Florin Deznan vorbește vag, preferă ca deciziile stretegice să fie anunțate atunci când sunt deja în curs de implementare. Dacă ar fi să aleagă activitatea preferată din business-ul multifațetat pe care și l-a clădit de la zero, acesta face o alegere surprinzătoare. ”Mie personal îmi plac toate, pentru că le-am gândit pe toate împreună. Fiecare e cu farmecul ei. Dar așa, aproape de inimă îmi este partea de agricultură, de producție” – își exprimă Deznan preferința pentru această activitate pe care o definește simplu: ”viață”.


    Te-ar mai putea interesa

    Vasile Crapciu, crescător de vaci: Vânzările la lapte s-au prăbușit. Ne-au invadat supermarketurile Rubin Mihalca s-a întors din Noua Zeelandă pentru a-și face fermă de vaci acasă, la Borlești Tânărul Constantin Ștogrincă se pregătește să ducă mai departe ferma de 1.100 ha a familiei

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte