• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiect MADR pentru reducerea sarcinilor administrative pentru fermieri!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Proiect MADR pentru reducerea sarcinilor administrative pentru fermieri! Proiectul ”Consolidarea capacității MADR de a elabora politici și reglementări specifice în vederea implementării unui sistem strategic național pentru trasabilitatea și integritatea produselor agroalimentare”, gestionat și manageriat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), este cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA).

    Proiectul a fost prezentat astăzi, într-o conferință de presă, susținută la sediul MADR.

    Potrivit unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, obiectivul general al proiectului este acela de a întări capacitatea ministerului agriculturii, de a elabora propuneri de politici publice în domeniul agroalimentar bazate pe dovezi, de reducere a poverii administrative pentru mediul de afaceri și implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni prin:

    Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 32 luni și are un buget estimat de 27.989.984,07 lei.

    Scopul proiectului este de a îmbunătăţi capacitatea MADR în a implementa, monitoriza și evalua activităţi de planificare strategică durabile.

    Sustenabilitatea alimentelor și dezvoltarea durabilă 

    Proiectul este conceput în jurul ideii de sustenabilitate, urmărind acoperirea în mod eficient a nevoilor specifice ale grupului țintă care să permită preluarea și multiplicarea unor ințiative similare în alte domenii de interes. Prin implementarea proiectului se au în vedere rezultatele pe termen mediu, scurt și efectele pe termen lung. Proiectul se adresează structurilor din MADR și ai altor instituții cu atribuții în domeniul industriei agroalimentare, participanți la grupurile de lucru interinstituționale. Pe lângă aceștia, în vederea sprijinirii activităților derulate în cadrul acestui proiect, vor fi implicate și toate entitățile economice de pe lanțul agroalimentar care vor avea acces dedicat la Sistemul Informatic Integrat de Management și Monitorizare în domeniul agroalimentar – SIIMM. Prin intermediul acestui program se urmărește introducerea unor proceduri simplificate pentru reducerea birocrației.

    Principalele activităţi ale proiectului sunt:

    Se va realiza analiza mediului intern și extern, identificarea soluțiilor și sistematizarea cadrului normativ necesar, formularea de propuneri pentru configurarea structurilor, optimizarea proceselor și pregătirea resurselor umane pentru elaborarea și punerea în aplicare a politicilor publice bazate pe dovezi referitoare la trasabilitatea și integritatea produselor agroalimentare, gestionarea situațiilor de criză din piață, de volatilitate a prețurilor sau epizootii/infestări cu boli sau dăunatori a culturilor, comercializarea și promovarea produselor agroalimentare și cuantificarea risipei alimentare.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă