• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Controale APIA în ferme – calendar 2021. Când încep verificările pentru subvențiile din acest an

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Data la care încep controalele în teren, anunțată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui ordin al ministrului Adrian Oros, verificările pentru subvenții vor începe la 1 iunie pentru verificările administrative iar începând cu 12 iulie funcționarii agenției vor efectua verificările în teren.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat pe site-ul propriu un calendar al ”subvențiilor” pentru anul 2021 în care sunt menționate și perioadele în care se vor desfășura verificările administrative și în ferme pentru dosarele din 2021. Conform Ordinului de ministru nr. 50/02.03.2021 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării rurale și al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură verificările pentru subvenții se vor efectua astfel:

    Câți fermieri au fost verificați în 2020

    Reamintim că fermierii sunt verificați anual în baza unui eșantion de control extras aleatoriu de APIA, atât pentru teledetecție cât și pentru verificările în teren. În Campania 2020, eșantionul de control extras din baza de date APIA a avut un număr total de 56.493 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic, după cum urmează:
    – pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 12.427 fermieri;
    – pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 39.988 fermieri;
    – pentru controlul schemelor de ajutor din sectorul zootehnic – 4.078 fermieri.

    Suprafaţa totală controlată este de 1.576.877 ha, respectiv:
    – pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 994.965 ha;
    – pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 581.912 ha.

    Ce obligații au fermierii care pică la control

    Fermierii selectați la control au obligația:
    – să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei;
    – să prezinte inspectorilor informaţii şi documente legate de obiectul controlului;
    – să delimiteze parcelele, la faţa locului, dacă pe parcelele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi cultură.

    Dacă fermierul nu poate fi prezent la momentul controlului, acesta este obligat să împuternicească o altă persoană în baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a unei copii de pe buletinul sau cartea de identitate, documente care vor fi anexate dosarului de control. Fermierii vor fi notificaţi de APIA cu maximum 14 zile înainte de control.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja!