Povestea fermierului moldovean care a învăţat în Olanda cum să cultive cartofi

agrointeligenta.ro - 21 ianuarie 2014 12:50

Există la nordul Republicii Moldova un sat cu oameni deosebiţi – gospodari cu spirit de întreprinzător care, prin hărnicia şi ingeniozitatea lor, au devenit cunoscuţi în întreaga republică. E vorba de satul Corjeuţi, raionul Briceni.  Iar unul dintre aceşti oameni este Ion Stâncă, conducătorul gospodăriei ţărăneşti cu acelaşi nume, cultivator de legume, care practică o agricultură performantă.

Pe Ion Stâncă l-am cunoscut la una din primele ediţii ale Expoziţiei internaţionale specializate a fermierilor şi producătorilor agricoli „Farmer”. Cu toate că a fost de mai multe ori premiat pentru succesele sale, nu aştepta să fie asaltat de presă. Se retrăgea lângă vitrina sa ori îl vedeam discutând într-un cerc de fermieri despre problemele lor. Deunăzi, l-am întâlnit la o întrunire a Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, discutând aprins despre seceta care s-a abătut peste noi şi politica fiscală aprobată recent de Parlament. M-am apropiat de el şi am hotărât să revin la subiect şi să scriu despre gândurile care-l frământă astăzi pe primul fermier din satul Corjeuţi. Mi-a declarat din start că se consideră român din naştere şi se mândreşte cu faptul că a fost cel care a spart gheaţa în Corjeuţi.

Primul fermier din Corjeuţi

Şi-a luat pământul din colhoz imediat după adoptarea Codului Funciar, la 31 decembrie 1992. Fostul agronom al colhozului multimilionar pe atunci „XIX съезд КПСС” a fost urmat încă de 23 de consăteni. Şi cum să nu-l urmeze, dacă în acea perioadă era viceprimar salarizat? Satul Corjeuţi are o populaţie de aproape opt mii de locuitori, dintre care 3700 sunt cotaşi. Al doilea an au mai venit după el încă 400, astfel încât fosta gospodărie agricolă se destrăma treptat. Însă nu şi patrimoniul gospodăriei. Corjeuţi este singura localitate din Briceni în care obiectele fixe s-au păstrat intacte. Dimpotrivă, după ce au fost privatizate, astăzi multe dintre acestea sunt reconstruite şi servesc necesităţilor agricultorilor. Astfel, fiecare ţăran şi-a vândut cota lui valorică celui care poate s-o valorifice întru binele comunităţii. „În acest sens, noi am fost pionieri în zona de nord a republicii şi păcat că nimeni n-a catadicsit să preia modelul nostru”, ne spune primul fermier din Corjeuţi.

În Olanda a învăţat să cultive cartofi

Gospodăria ţărănească „Ion Gheorghe Stâncă” este specializată în cultivarea cartofului de sămânţă şi a legumelor. În prezent, ea dispune de şapte hectare în proprietate privată, iar altele 18 le arendează de la ţărani. În plus, mai are şi un magazin agroalimentar. A început să practice agricultura pe terenurile care i-au revenit lui, soţiei şi bunicului, cota la Corjeuţi fiind de doar 75 de ari. Acum, după ce a mai prins la chimir, cumpără în fiecare an câte un hectar de pământ. Între timp, şi-a procurat agregatele necesare pentru cultivarea cartofului, un sistem de irigare austriac de marca „Bauer” şi un tractor MTZ-82. Investeşte mult în tehnologii. Acest lucru l-a deprins de la olandezi, în timpul unui stagiu organizat de Federaţia Naţională a Fermierilor. L-a ajutat foarte mult şi activitatea, timp de trei ani, în cadrul unui proiect olandez din domeniul horticulturii. În Olanda a învăţat să cultive cartofi şi tot de acolo importă acum sămânţă de elită. Păcat că guvernanţii nu-i scutesc de taxe la importul acesteia, fermierii suportând cheltuieli enorme, iar aceasta influenţează asupra preţului producţiei de cartofi. Ar putea fi mărite taxele la importul cartofului de consum, nu a seminţelor, pentru a ne proteja piaţa internă, consideră el.

O soluţie pentru guvernanţi – exemplul Olandei

Anul trecut recolta medie de cartofi a fost, în funcţie de soiuri, de 30-40 de tone la hectar, iar ceapa – de hibridul Siton – era „cât pumnul moldoveanului”. Cartoful a fost destul de roditor, dar, din cauza surplusului acestui produs pe piaţă, preţul a scăzut, iar o mare cantitate de cartofi, pur şi simplu, a fost pierdută, fiind nevoit să arunce zeci de tone de bulbi la gunoi. În anul curent, deşi preţul e destul de bun pentru producător, fermierul duce lipsă de apă pentru irigare. „Izvoarele au secat, iar iazurile mari sunt în proprietate privată. Anul trecut am dus o parte din producţie la râpă, iar acum, când vreau să-mi recuperez cheltuielile, a venit o altă năpastă peste noi – seceta. La ea s-a mai adăugat taxa pe valoare adăugată de 20%, stabilită de către Ministerul Finanţelor şi aprobată de Guvern şi Parlament. Ministerul Agriculturii ne-a promis că ne va construi bazine de acumulare de apă, dar totul a rămas la nivel de promisiuni”, constată cu tristeţe fermierul.

Ion Stâncă zice că R. Moldova ar putea fi asigurată cu vârf şi îndesat cu legume şi fructe, dar pentru aceasta e nevoie de susţinerea producătorului autohton pe diferite direcţii: prin investiţii, înlesniri fiscale şi crearea unor pieţe de desfacere. Tocmai de aceea, Ion Stâncă crede că cei de la conducere ar trebui să plece în Olanda, ca să li se dezlege şi lor ochii şi să vadă ce legi trebuie elaborate, pentru ca agricultura noastră să iasă din impas.
Cât poate duce moldoveanul în spate

Între altele, ne spune Ion Stâncă, olandezii nu au pământuri atât de mănoase, iar prin anii ’30-’40 micii fermieri au început să practice agricultura de la 5-10 ha. Acum cei mai mari fermieri olandezi dispun de cel mult 60-80 ha. „Şi la noi, care ar fi suprafaţa optimă pentru un fermier?”, îl întreb. „Trebuie să iei în spate sacul pe care îl poţi duce. Cred că am putea avea câte 50-60 ha”, îmi răspunde. Iar pentru aceasta este nevoie de bani. Tocmai de aceea cumpără în fiecare an câte un hectar de pământ şi investeşte în tehnologii, pentru că, fără acestea, nu ai cu ce te porni la drum, ca să-i ajungi din urmă pe olandezi, ne spune fermierul de la Corjeuţi.

El speră că cei de la putere odată şi odată îşi vor da seama că ţăranul este cel care hrăneşte ţara, la fiecare producător revenindu-i câte cinci pensionari. „Dacă dispărem şi noi, cei care am rămas la pământ, atunci nu numai agricultura, dar întreaga republică va da faliment”, mai afirmă Ion Stâncă. Altminteri, fermierul are mai multe soluţii, care, dacă ar fi luate în calcul de către cei de sus, faţa agriculturii noastre ar putea fi schimbată treptat. Dacă s-ar ţine cont de acestea, el, de rând cu alţi fermieri de talia sa, ar aduce schimbarea în întreaga republică. Numai să vrea cei ce ţin în mână pâinea şi cuţitul…

Sursa: timpul.md