• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Graficul ploilor – ANM: Unde și cât va ploua în următoarele două săptămâni

    agrointeligenta.ro -

    Graficul ploilor – o prognoză a precipitațiilor estimate pentru această perioadă în care fermierii desfășoară o serie de lucrări importante în cadrul campaniei agricole de primăvară. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat cum va fi vremea în următoarele două săptâmâni. Potrivit ANM, în intervalul 15 – 28 martie, se anunţă vreme ploiasă şi mai rece decât normalul acestei perioade. La munte vor mai cădea lapoviţă şi ninsori.

    Prognoza meteo pentru Muntenia în perioada 15-28 martie

    Regimul termic va caracteriza o vreme rece pentru această perioadă a anului. După o primă zi apropiată de normal din punct de vedere termic, în care temperatura maximă va fi, în medie, de aproximativ 13 grade, se va produce o răcire. Astfel, între 16 și 26 martie, vor fi valori medii de 7…8 grade ale maximelor diurne, iar o tendință de încălzire se va menifesta abia spre sfârșitul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra 10….11 grade, în medie regională.

    Vor fi precipitații, temporar, pe aproape tot parcursul celor două săptămâni, însă pe 15 și 16 martie și, din nou, între 21 și 23 martie, acestea se vor semnala pe arii extinse și vor fi local importante cantitativ.

    Prognoza meteo pentru Oltenia în perioada 15-28 martie

    Vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă pe tot parcursul intervalului de prognoză. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va scădea de la 10 grade în prima zi, spre 7…8 grade, între 16 și 24 martie și abia spre finalul celei de a doua săptămâni va crește ușor și treptat, până la aproximativ 12 grade în ultima zi. Temperaturile nocturne se vor situa, de asemenea, sub normele perioadei și vor scădea, în medie, de la 4 grade la început, până la -2 grade pe 19 martie. Ulterior, regimul termic nocturn va marca o creștere, iar între 21 și 23 martie media minimelor nocturne va fi de 1….2 grade, după care, până la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză, se va situa în jurul valorii de 0 grade.

    Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ ridicată în decursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea vor fi mai însemnate cantitativ și se vor semnala pe arii mai extinse pe 15 martie și, din nou, în intervalul 20 – 23 martie, potrivit ANM.

    Prognoza meteo pentru Moldova în perioada 15-28 martie

    Vremea va fi rece pentru această dată în mare parte a intervalului de prognoză. Astfel, între 16 și 24 martie, temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, în jurul a 4 grade. Valori mai ridicate vor fi la începutul intervalului, precum și la finalul celei de a doua săptămâni, când se vor înregistra aproximativ 8…9 grade. Regimul termic nocturn va marca o scădere între 15 și 19 martie, când minimele nocturne vor coborî de la 3 la -3 grade. Ulterior, temperaturile minime se vor menține negative și vor fi cuprinse între -3 și -1 grad.

    Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ ridicată în decursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea vor fi importante cantitativ și se vor semnala pe arii extinse între 15 și 17 martie și, posibil, între 21 și 23 martie.

    Prognoza meteo pentru Dobrogea în perioada 15-28 martie

    După o primă zi în care regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de 11 grade, vremea se va răci. Astfel, începând cu data de 16 martie și până la finalul intervalului de prognoză, maximele diurne se vor situa, în medie, între 7 și 9 grade. Temperaturile nocturne vor fi de aproximativ 5 grade la începutul primei săptămâni, iar apoi, între 17 și 28 martie, vor fi de 1…3 grade.

    Precipitații pe arii restrânse și relativ slabe cantitativ se vor semnala pe aproape întreg parcusul celor două săptămâni de prognoză, exceptând intervalele 15 – 17 martie și 21 – 23 martie, când se pot înregistra cantități de apă mai importante.

    Ploile sunt un semn bun pentru anul agricol

    Prognoza meteo pentru Banat în perioada 15-28 martie

    Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă, îndeosebi în prima săptămână din interval. Până în data de 19 martie, media valorilor diurne va fi de 5…8 grade, iar a celor nocturne, în scădere treptată, de -3…1 grad. După data de 19 martie, deși vor mai fi variații termice de la o zi la alta, tendința va fi de încălzire ușoară și astfel, media maximelor va oscila între 7 și 12 grade, iar a minimelor între -2 și 1 grad.

    Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, mai însemnate cantitativ pâna în data de 17 martie și în intervalul 20-23 martie.

    Prognoza meteo pentru Crișana în perioada 15-28 martie

    Valorile termice vor fi mai scăzute față de cele normale pentru această perioadă, îndeosebi în prima săptămână din interval. Până în data de 19 martie, media maximelor va fi de 4…6 grade, iar a minimelor va fi în scădere de la 0 grade la -3 grade. După data de 19 martie, vor mai fi variații termice îndeosebi în jurul datei de 23 martie, dar tendința va fi de încălzire ușoară și astfel, media valorilor diurne va oscila între 7 și 11 grade, iar a celor nocturne între -3 și 0 grade.

    Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, mai însemnate cantitativ până la mijlocul primei săptămâni și în intervalul 20-23 martie.

    Prognoza meteo pentru Transilvania în perioada 15-28 martie

    În prima zi a intervalului, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a maximelor de 10 grade și a minimelor de 1…2 grade. Apoi, vremea se va răci semnificativ și va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă, mai ales până în data de 19 martie. În acest interval media valorilor maxime va fi de 2…4 grade, iar a minimelor va fi în scădere de la 1 grad la -5 grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, vor mai fi variații termice, dar tendința va fi de încălzire ușoară. Media valorilor diurne va fi de 5…8 grade, iar a celor nocturne de -4…-2 grade.

    Precipitațiile vor fi prezente pe aproape tot parcursul intervalului, iar cantități de apă mai însemnate se vor înregistra până în data de 17 martie și în intervalul 20-23 martie.

    Prognoza meteo pentru Maramureș în perioada 15-28 martie

    În cea mai mare parte a intervalului, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă din an. Până spre sfârșitul primei săptămâni, media valorilor diurne va fi de 3…5 grade, iar a celor nocturne va fi în scădere treptată de la 1 grad la -4 grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, vor mai fi variații termice, dar tendința va fi de încălzire ușoară. Media valorilor diurne va fi de 6…10 grade, iar a celor nocturne de -3…-1 grad.

    Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, iar cantități de apă mai însemnate se vor înregistra până în data de 17 martie și în intervalul 20-23 martie.


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat” Praful saharian, o problemă nouă în ferme. Cum sunt afectate culturile agricole Miei vânduți din portbagaj. Polițiștii au împărțit amenzi