• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce lucrări se pot face în livadă, chiar și în sezonul rece

    agrointeligenta.ro -

    Chiar dacă suntem în sezonul rece, zilele cu temperaturi mai ridicate pot fi dedicate unor lucrări specifice în livadă. Acestea vor avea un rol important în creșterea și rodirea pomilor, ne spun specialiștii de la revista Sănătatea Plantelor.

    ”Tăierile de rodire” sau ”în uscat”, acum cum sunt ele cunoscute de majoritatea oamenilor permit eliminarea surplusului de creșteri din coroana pomilor. Acest lucru facilitează pătrunderea luminii de la soare. Totodată, trebuie avută în vedere și îndepărtarea ramurilor uscate sau bolnave care sunt surse de agenți patogeni și daunatori. În primăvară, dacă nu sunt eliminați, aceștia vor ataca serios părțile sănătoase ale pomilor”,explică specialiștii Sănătatea Plantelor.

    ”O alta lucrare pe care nu trebuie să o neglijați este efectuarea corectă și la timp a tratamentelor fitosanitare, ele fiind ținta directă a agenților patogeni și a dăunătorilor ce vor ierna în coroana pomilor fructiferi”, mai spun horticultorii.

    Se pot face stropiri în zilele mai calde

    Stropirile din toamnă, cu produse cuprice, sau cele realizate în “ferestrele calde” din iarnă, când temperaturile depăsșsc 6-7 grade C în timpul zilei, reduc considerabil rezerva de ciuperci fitopatogene și bacterii. De asemenea, produsele cuprice sporesc rezistența organelor perene la gerurile din timpul iernii sau la brumele și temperaturile scăzute din primăvară. ”Nu omiteți nici administrarea de îngrășăminte, dar nici protejarea prin împachetare a pomilor tineri împotriva rozătoarelor și animalelor sălbatice. Dacă aveți în vedere aceste activități, veți avea o recoltă bună de fructe și de calitate superioară”, dau asigurări specialiștii consultați de revista Sănătatea Plantelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Usturoi mare cât ceapa în ferma lui Valentin Jecu: „Am reușit să vând rapid toată producția” Fermierul Doru Enciu își vinde roșiile prin curier în toată țara și în străinătate: ”Folosesc folie cu bule și cutii rezistente” Lege în vigoare: Proprietarii de căruțe, obligați să le ”înmatriculeze”. Plăcuțele se cumpără de la Primărie

    Ultimele știri

    Consiliul Concurenței a câștigat procesul: Firmele de utilaje au manipulat piața și i-au păgubit pe fermierii români Fermierul Gabriel Corodeanu iese pe piață cu noua recoltă de porumb dulce de Tamași Subvențiile APIA – suspendate! Funcționarii APIA și AFIR au protestat la Guvern unde liderii sindicali nu au fost primiți la discuții