• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Preț miei de Paște 2021 – în viu și în carcasă. Cât costă un kilogram de carne de miel

    Ramona Dascălu -

    Prețul mieilor pentru Paște 2021 – cât costă un kilogram de carne de miel comercializat în viu sau în carcasă. Cu costuri mai mari la furaje, dar și la tratamente, crescătorii de ovine spun că prețurile la care se vând mieii de Paște sunt cam la același nivel ca anul trecut, însă speranțe mai mari sunt de la prețul mieilor care pleacă la export.

    Paștele Ortodox va fi sărbătorit în duminica din data de 2 mai, iar cum perioada se suprapune cu Ziua Muncii – 1 Mai, crescătorii de ovine se așteaptă la vânzări mai bune pentru mieii din acest an. Perioada postului și-a spus cuvântul asupra vânzărilor la lactate, astfel că fermierii speră că masa de Paște va fi una bogată, pe care să își găsească loc și mielul românesc, brânza și ouăle produse în România.

    Prețurile la miei pentru Paște 2021:

    Preț carne de miel 2021 – prețuri în piețe, similare cu cele de anul trecut

    Prețul pentru carnea de miel este în acest an de 25-30, chiar 32 de lei pe kilogram în piețe. Se stabilește prețul pentru un kilogram de carne de miel și în funcție de dimensiunea carcasei, dacă se cumpără mielul întreg sau doar un sfert sau o jumătate de miel. Prețurile pot ajunge la 40-50 de lei pentru un kilogram de pulpă frumoasă de miel. În spatele acestor prețuri se află munca de peste an a crescătorilor de ovine care anul acesta se confruntă cu cheltuieli mai mari, dar și cu obligația de a sacrifica mieii numai în spații autorizate, ceea ce le crește costurile.

    Prețul pentru un kilogram de carne de miel de Paște se va vinde cu 13 lei, în viu, în zona Argeșului, iar în carcasă prețul pornește de la 30 de lei, însă poate ajunge chiar și la 22 de lei per kilogram, dacă se vinde direct din poartă. În partea de vest a țării, la Arad, Nicolae Cioranu, președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” , spune că nu se poate pronunța asupra unui preț la carnea de miel pe piața internă întrucât, potrivit acestuia, prețul se joacă chiar foarte aproape de Paște, cu 3-4 zile înainte. Am aflat însă de la el că prețul la export este de 14-15 lei per kilogram, în viu. Mergând mai departe, în zona de sud a țării, la Constanța, se vehiculează un preț de de 14-15 lei în viu per kilogram și de 25-30 de lei per kilogram, în carcasă.

    Prețul mieilor de Paște în viu poate ajunge la 15 lei pe kilogram (foto: Lenuța Baciu)

    Preț miei de Paște 2021 în zona Argeșului: 13 lei pe kilogram în viu, 25 de lei în carcasă

    Prețul unui kilogram de carne de miel pentru Paște în viu în zona Argeșului se ridică în acest an la 13 lei pe kilogram. Dacă mielul este sacrificat și se vinde în carcasă, kilogramul de carne are un preț ce variază între 22 și 30 de lei, cu o medie de 25 de lei pe kilogram. Prețurile sunt similare cu cele de anul trecut, ne-a spus oierul Dan Petrescu, care dă asigurări că indiferent cât de mare va fi cererea, românii vor avea ce să pună pe masa de Paște.

    ”Românul va avea miel pentru Paște, pentru că noi avem și pentru Paște opriți, că noi nu ne vindem ce trebuie să dăm în perioada următoare, fiecare are clienții lui care cumpără an de an și nu poate să-i lase fără carne de miel. În principiu, prețul la carnea de miel va rămâne la fel ca anul trecut. La orașe, prețul la mielul tăiat o să fie în jur de 25 de lei per kilogram, iar cei care se duc și cumpără de la țară or să ia și cu 22 de lei. Deci nu trebuie să speriem populația pentru că Paștele este târziu și mieii sunt suficienți pentru piața internă. Într-adevăr, anul ăsta o să se cumpere carne de miel ca în niciun an pentru că din cauza pandemiei de COVID-19 oamenii stau acasă, nu se mai duc la munte, nu se mai duc la mare, restaurantele sunt închise. Chiar dacă nu prea are bani prea mulți, tot își cumpără un mielușel pentru Paște. În viu, prețul pe piața internă va fi undeva la 13 lei”, a declarat Dan Petrescu, crescător de ovine din județul Argeș, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Petrescu este de părere că și dacă prețul la extern a crescut, acest lucru nu influențează piața internă. ”Este un lucru bun faptul că a crescut prețul la extern, dar nu afectează cu nimic populația din România. Tot răul spre binele nostru, că ne crește și nouă valoarea, adică cei din afară ne dau un preț cât mai real. Deci, la export se dau mieii cu un preț de 13-15 lei în viu, depinde însă foarte mult și de zone”, a mărturisit Dan Petrescu.

    Preț carne de miel pentru Paște 2021

    Preț miei export 2021. De la Arad, mieii pleacă cu 14-15 lei per kilogram

    Prețul mieilor care pleacă la export în 2021, acum primăvara, este în jur de 14-15 lei pe kilogram pe zona de vest. Depinde însă mult și de cum negociază fermierul și care este efectivul achiziționat dintr-o exploatație. Nicolae Cioranu, președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana”, susține că este prea devreme pentru a vorbi despre prețul mieilor de Paște întrucât acesta se va stabili chiar în ultimele 3-4 zile de dinaintea Paștelui, atunci când se va vedea clar care este cererea fermă și oferta.

    ”Mai sunt câteva săptămâni până la Paște, încă nu se știe ce se va întâmpla cu prețul. Încă nu știe nimeni la ce se rezumă cererea, doar bănuim. Prețul se face atunci, poate chiar în zilele acelea de dinainte, de marți până vineri, pentru că fiecare simte pulsul, și cumpărătorul, care vede dacă există carne la discreție, și vânzătorul, care dacă vede că este cerință mare crește prețul de pe o zi pe alta sau dacă nu este cerință, îl scade de pe o zi pe alta. Bineînțeles, că fermierul tinde să ceară mai mult pentru că vine după o iarnă cu furaje extraordinar de scumpe, duble ca și preț, deci când își face niște calcule el tinde să ceară mai mult, dar dacă nu cumpără nimeni automat lasă la preț sau invers. Asta e logica pieței”, a explicat Nicolae Cioranu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Acesta a dezvăluit faptul că de când crește oi nu a tăiat niciodată miei de Paște ca să-i vândă. ”Eu personal nu am tăiat miei de Paște niciodată pentru că fermierii care au miei mai mulți, mai ales că nu au cu cine mulge, nu sunt dispuși să vândă mielul mic, pentru că mielul e mic la Paște, deci dacă nu are cu cine mulge nu are cum să ia mielul la 1 mai și apoi să nu aibă cu cine să mulgă oaia, ci îl lasă să sugă până târziu, spre iunie, și după aceea face ce face cu el. Când vin căldurile, ori îl bagă la creștere intensivă, la finisare, ori îl vinde așa, direct de la oaie, îngrășat numai cu lapte și cu iarbă”, a declarat crescătorul din județul Arad.

    Crescătorul susține însă că nu îi este foarte clar cum se va proceda anul acesta cu sacrificarea și vânzarea mieilor: ”Acum nu știu cum se va practica anul acesta vânzarea mieilor, unde îi vor tăia fermierii, dacă îi vor lăsa să meargă în piețe cu mielul tăiat și verificat, controlat de medicul veterinar sau nu, deci încă este o necunoscută la mijloc”.

    În ceea ce privește prețul cu care se vând mieii în acest moment de la poarta fermei, Nicolae Cioranu a putut să ne ofere informații clare și precise. ”În momentul acesta se vând cu 14-14,5 lei în viu mieii mai mari, nu știu ce fac cu ei cei care vin și îi cumpără de la poarta fermei. Prețul la mieii mai mici ca si greutate a ajuns și la 15-15,5 lei per kilogram. Eu am dat acum două săptămâni niște miei de la niște oi montate asezonier, miei de 37 de kilograme media, cu 14 lei per kilogram, pe care i-am vândut la un exportator din poarta fermei”, a spus acesta.

    Preț miei în viu 2021: În Dobrogea, mieii de Paște au prețuri între 14 și 15 lei per kilogram

    Prețul mieilor în viu în Dobrogea este considerat de mulți un etalon pentru cum merge ”bursa” mieilor de Paște la nivel național, mai ales pe partea de sud a țării și în Capitală. Iancu Polifronie, președintele Federației Crescătorilor de Oi din România, este de părere că anul acesta se poate vorbi de un preț corect la carnea de miel. Acesta susține că dacă anul trecut media prețului a fost de 11,5-12 lei per kilogram, în viu, anul acesta, de Paște, nu se va vinde sub un preț de 14 lei per kilogram, în viu.

    ”Astăzi putem vorbi cât de cât de un preț corect la carnea de miel, de 14-15 lei în viu per kilogram. Prețul la carcasă variază undeva între 25-30 de lei per kilogram. Diferă puțin prețul față de anul trecut pentru că atunci cel mai bun preț a fost de 12,5-13 lei per kilogram în viu, iar media a fost undeva la 11,5-12 lei. Anul ăsta numai cu 14 lei s-a dat, nu mai jos, și aici vorbim de preț mediu pe toată perioada ca așa mieii de lapte s-au dat și cu 15,5 lei și chiar 16 lei per kilogram. Acum depinde foarte mult și de greutatea mielului, dacă este până în 30 de kilograme poate să-ți dea 14-14.5 lei per kilogram, în viu, până în 25 de kilograme, îți dă 15 lei, deci unde e cantitate mai mică e și prețul puțin mai mare”, a explicat acesta.

    De asemenea, crescătorul de ovine din județul Constanța spune că și la export prețul e cam același, de 14-15 lei per kilogram, în viu. ”Eu am dat deja niște marfă la export cu 14-15 lei per kilogram și acum de Paște nu dau foarte mulți pentru că îngraș și vând în toamnă, dar chiar și așa în perioada următoare, adică înainte de Paște, de la mine din fermă vor pleca vreo 400-500 de miei. Pe piața internă va fi cam același preț ca și la extern pentru că de obicei exporturile reglementează și prețul intern pentru că noi nu consumăm în România carne multă de oaie și avem ca etalon prețul cu care se dă la export”, a menționat Iancu Polifronie.

    Prețul cărnii de miel în carcasă va și el mai mare în acest an. Dacă anul trecut carcasa de miel s-a vândut în pieţe cu 23-25 de lei/kg, anul acesta carnea de miel va ajunge la 30 de lei/kg, spun crescătorii care aprovizionează piețele constănțene.

    Preț miei 2021. În Hunedoara – un preț pe carnea de miel de 14-15 lei per kilogram, în viu

    Oierul Dumitru Andreșoi estimează pentru anul acesta de Paște un preț de 14-15 lei per kilogram, în viu, la carnea de miel. ”De Paștele Ortodox, ne așteptăm la 14-15 lei per kilogram, depinde însă și de cerere și de puterea de cumpărare a românilor”, a declarat Dumitru Andreșoi, președinte al Asociației județene a crescătorilor de ovine “Dacia”- Hunedoara.

    Acesta vinde în mare parte la extern, iar acum, pregătește un transport de 6.000 de berbecuți, de 75 kg, pentru piețele arabe. Până în urmă cu câteva zile, a vândut pentru piețe precum Italia, Grecia și Croația, unde s-a sărbătorit Paștele catolic. “Față de anul trecut, este un pic mai bine, chiar dacă există ceva emoție din cauza pandemiei”, a declarat Dumitru Andreșoi pentru gândul.ro.

    Preț carne de miel 2021 în magazine

    Preț carne de miel 2021 în magazine – între 35 și 40 de lei kilogramul de pulpă

    O parte din mieii românești sacrificați de Paște se vor comercializa și prin intermediul marilor magazine. Retailerii vând mai ales pulpa de miel, cea mai căutată, și pentru care prețurile sunt cuprinse între 35 și 40 de lei. În preajma Paștelui sunt așteptate atât oferte, cât și includerea în unele magazine a jumătăților și sferturilor de miel tranșat.


    Te-ar mai putea interesa

    Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier A primit o amendă 1.200 de lei pentru că porcul din ogradă nu era crotaliat Un oier trage semnalul de alarmă: Samsari care iau mieii măsluiesc cântarele cu telecomanda!

    Ultimele știri

    De ce merită să fie semănat hibridul de porumb Jumbo 48, de la Rodbun Marcel Ciolacu tranșează problema închiderii supermarketurilor în weekend: „Nu este oportun” George Cățean, fermier: Cea mai vândută telemea din România este produsă în Germania