• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest cu sute de ovine în curtea Primăriei: ”Îi dăm bățul lui domn primar,să le păzească”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sute de oi au fost aduse în curtea unei primării din județul Dâmbovița. Crescătorii de animale din Asociația ”Bujorul de Munte” din Moroeni au protestat cu animalele la primărie, nemulțumiți de modul în care este organizat pășunatul în localitate.

    În asociație sunt 27 de fermieri care dețin câteva mii de ovine și de bovine. Președintele organizației, Gelu Florin Bănescu spune că membrii asociației solicită încredințarea directă a pășunilor montane pentru a avea unde crește animalele. La acest moment, susține Bănescu, nu mai sunt contracte pe suprafețele de pășunat , iar fermierii se descurcă cum pot.

    ”Am adus animalele la primărie. Să vină domn primar să îi dăm bățul să păzească animalele, să vadă cum se păzesc animalele”, a declarat președintele Asociației ”Bujorul de Munte” din Moroeni, Gelu Florin Bănescu.

    Nemulțumirea principală a crescătorilor de animale din Moroeni este intenția primăriei de a scoate pășunile, dar și izlazurile, la licitație, câte o parcelă pe rând. Crescătorii spun că și în trecut s-au confruntat cu situații în care fermieri din alte localități s-au înscris la licitațiile de la ei din localitate și au câștigat suprafețele. Ulterior, fermierii din Moroeni au dat primăria în judecată și au câștigat.

    Conform legislației în vigoare, autoritățile locale pot încheia contracte de închiriere prin atribuire directă pentru pășunile ce aparțin UAT-urilor, proporțional cu efectivele de animale deținute de fermierii din localitate.

    Crescătorii din Asociația ”Bujorul de Munte” spun că soarta turmelor lor depinde de decizia de la Primăriei. Ei au discutat cu edilul localității Moroeni, Laurențiu Moraru, și acum așteaptă să vadă ce se va întâmpla marți, pe 27 aprilie, la o nouă întâlnire pe care crescătorii o vor avea cu primarul și cu Consiliul Local.

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Limagrain a dat start comenzilor pentru sezonul de floarea-soarelui 2026-2027! Early Sales LG 50.639 SX! Șase magazine din România au fost deja afectate de atacul cibernetic asupra frigiderelor din retail Agrointeligența TV a primit și decizia de autorizare audiovizuală din partea CNA. Emisia va începe în curând: Vom fi în slujba fiecărui fermier! Ploi până la 50 l/mp și rafale de vânt de 70 km/h. Alertele ANM emise astăzi!