• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri de vânătoare depopulate de mistreți din cauza pestei porcine africane

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Pesta porcină africană (PPA) distruge în țara noastră nu numai fermele mai mici sau mai mari de suine, ci și populația de porci mistreți. Asta reiese din datele centralizate în județul Botoșani, care indică o scădere drastică a numărului de porci mistreți în fondurile de vânătoare administrate de autoritățile statului.

    Directorul Direcţiei Silvice Botoșani, Marius Havriş, a declarat, astăzi, luni – 26 aprilie, în şedinţa Colegiului Prefectural, că populaţia de mistreţi din judeţ este din ce în ce mai puțină pe fondul numeroaselor focare de pestă porcină africană.

    Direcţia Silvică Botoșani administrează 9 fonduri de vânătoare, iar pe 5 dintre acestea mistreţul a devenit o specie „extrem de rară”, potrivit agerpres.ro.

    ”O problemă deosebită la nivelul direcţiei este cea a activităţii de vânătoare. Noi gestionăm nouă fonduri de vânătoare din cele 49 existente la nivelul judeţului Botoşani. Mai avem până pe 15 mai de recoltat încă doi mistreţi din cota aferentă anului trecut. Avem cinci fonduri de vânătoare care au fost afectate fie direct, fie sunt în zona tampon, unde populaţia de mistreţi a scăzut drastic. Pe cele cinci fonduri, nu ştiu dacă în momentul de faţă mai putem să contăm pe această specie”, a spus Havriş.

    Directorul Direcţiei Silvice a menționat că afectate puternic sunt fondurile cinegetice: Româneşti, Păltiniş, Truşeşti, Tudora şi Cordăreni.

    Direcţia Silvică Botoșani a recoltat, în sezonul de vânătoare 2020- 2021, un număr de 60 de mistreţi, în condiţiile în care avea aprobate pentru recoltare 62 de animale.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari