Experimente pe pământ ca pe animale: 40 de ani de pus îngrășăminte în sol românesc pentru a vedea cum reacționează. Specialiștii divulgă formula pentru o recoltă perfectă
Daniel Befu -
România a îngropat rând pe rând majoritatea experimentelor de lungă durată care studiază impactul în timp al aplicării îngrășămintelor asupra calității solului, derulate, începând cu anul 1970, de Institutul pentru Cercetări Pedologice și Agrochimice, singurele experiențe încă în derulare fiind cele din județul Timiș. În paralel însă, Institutul de la Fundulea a reușit să-și conserve cu succes o bună parte din aceste experimente de lungă durată în domeniul studiului solului. Valoarea lor constă tocmai în informațiile cantitative acumulate de-a lungul deceniilor cu răbdare, de către cercetătorii care le-au avut în coordonare, pentru a observa modificările de comportament ale solului, adică felul cum degenerează sau se conservă structura acestuia sub stresul generat de aplicarea continuă, an de an, a îngrășămintelor chimice dar și cum evoluează producțiile agricole pe termen lung, în diverse scenarii de chimizare.
Primele experimente, începute în 1966
Cele mai vechi două experimente de lungă durată din România sunt cel de la Fundulea, inițiat în toamna anului 1966 de Cristian Hera în colaboare cu Zenoviu Borlan, după o schemă unitară de cercetare, al cărei scop era cunoaşterii influenţei îngrăşămintelor asupra evoluţiei fertilităţii solului, a cunoaşterii bilanţului elementelor nutritive în sistemul sol – plantă. Acest prim experiment este încă și azi în derulare, având aproape 50 de ani vechime și se întinde pe o suprafață de 13 hectare.
Un alt experiment aproape la fel de vechi, a cărui continuitate este neîntreruptă, îl găsim în rețeaua OSPA, a luat ființă în 1970, odată cu înființarea Institutului de Studii și Cercetări Pedologice, în comuna Sânandrei, județul Timiș și se întinde pe o parcelă de 26 de hectare, ce-a mai rămas dintr-o parcelă de 57 hectare.
De altfel în acest județ se află ultimele trei experimente de lungă durată pe care OSPA le mai coordonează, restul experimentelor de la nivel de țară stingându-se unul câte unul după Revoluție, conform directorului dr. Dorin Țărău: “De-atunci s-a inițiat un experiment de lungă durată care durează până în zilele noastre. Din experimentele începute în 1970, au mai rămas zonele de la Sânandrei, Dumbrava și Jimbolia, toate din județul Timiș. Singurul însă care a rămas pe același amplasament e cel de la Sânandrei, de la kilometrul 15,4. Restul s-au mai schimbat și au o vechime de 25-30 de ani, pe când cel de la Sânandrei are o vechime de peste 40 de ani, fiind cel mai vechi din rețeaua OSPA. E singurul care a rămas pe un amplasament atât de mult timp. Celelalte, o bună parte din terenul pe care se aflau, aparținea fostelor CAP-uri și odată cu restituirea terenurilor către foștii proprietari, au fost retrocedate și suprafețele respective. Inițial, rețeaua de experimente de lungă durată a OSPA ocupa în jur de 500 de hectare la nivel de țară. Acum în toată rețeaua OSPA mai avem 85 de hectare, din care 26 de hectare au rămas pe același amplasament, cele de la Sânandrei, dar oricând se poate trage oblonul, odată cu întreaga activitate de studii și cercetări pedologice în ansamblul ei…. Un an mai prost ca ăsta n-am mai avut, iar resursele în domeniu sunt catastrofale. Mai suntem 100 de oameni, față de 400 înainte de revoluție. La OSPA erau 1700, acum sunt 650 în toate oficiile pedologice din țară. OSPA Timiș are 40 de oameni, iar acum prin lege rămân 9 sau 10 oameni, ”, își exprimă indignarea cercetătorii Dorin Țărău și Mihail Dumitru.
Cercetările puteau fi salvate
Dorin Țărău crede că aceste experiențe valoroase prin continuitatea lor, puteau fi salvate, dacă se vroia: “Se putea invoca o excepție de la retrocedare, fiindcă Legea 18 spune: « cu excepția pepinierelor, plantațiilor și câmpurilor experimentale pentru cercetare agricolă, dar nu s-au respectat prevederile legii”. Inclusiv experimentele de la Institutul Fundulea și de la Stațiunile aflate în coordonarea acestuia la nivel de țară, și-au restrâns suprafețele dedicate experimentelor de lungă durată, însă nu s-a reușit stoparea lor”.
La fel, ar fi putut fi salvate și experimente care au fost întrerupte din cauza lipsei finanțării: “Așa am pățit cu experimentul de la Dumbrava, unde experiența respectivă avea cam 25 de ani, dar datorită situaței financiare precare, s-a întrerupt pentru cinci ani și, la acest tip de experiențe, caracterizate tocmai prin constanță, orice întrerupere nu se mai poate recupera”, explică șeful OSPA Timiș.
Cât costă experimentul de la Sânandrei?
Dorin Țărău contorizează costurile de funcționare ale experimentului de lungă durată de pe cele 26 de hectare de la Sânandrei, ultimul experiment rămas în rețea, care nu a fost întrerupt în nici un an, de la inițierea sa în 1970: “Nu cred că cheltuielile depășesc 10.000 lei/lună, pentru că proiectul s-a autoîntreținut din activitatea agricolă. Prin valorificarea din contractele de cercetare și prin valorificarea producției obținute și în ultimii ani a beneficiat ca orice producător agricol care lucrează teren, inclusiv de subvențiile de la APIA. Avem o dată doi muncitori care asigură și paza și mai avem încă un inginer sau un tehnician și un muncitor care practic deservesc și celelalte câmpuri. Nu e nevoie de resurse fantastice pentru derularea unui astfel dee experiment”. Asta înseamnă un cost de 416 lei/lună/hectar, pe care până și un stat ca România și-l permite. Chiar și pe termen lung.
Ce ne învață aceste experimente?
La modul generic, experienţele de lungă durată permit cunoaşterea modificărilor reacţiei solului, a gradului de saturaţie în baze, a evoluţiei principalilor indici ai fertilităţii, studiul dinamicii asimilării elementelor nutritive de către plante, determinarea conţinutului de substanţe proteice, amidon, grăsimi, gluten, celuloză, fosfor, calciu şi alte elemente minerale în plantele crescute în condiţii variate de îngrăşare, stabilirea consumului global şi specific de substanţe minerale nutritive la diferite plante, verificarea metodelor de estimare prin calcul a dozelor de îngrăşăminte necesare pentru producerea în condiţii normale a unor recolte determinate cantitativ şi calitativ, precum şi cunoaşterea modului de manifestare a efectului îngrăşămintelor în legătură cu dinamica factorilor climatici şi pedologici.
Mihail Dumitru, președintele ICPA, explică concret în ce constau aceste experimente de lungă durată, despre care puțină lume a auzit și la ce sunt utile: ”Toate experiențele au demonstrat spre exemplu, că în primii ani dacă dai azot, producția crește. Cu cât crești doza de azot, cu atât crește și producția, dar după 10-15 ani, dacă ai dat numai azot, se ajunge la o acidifiere a solului și după un număr de ani începe scăderea producției, iar după 15 ani se poate ajunge la o producție zero, într-o zonă cu solurile acestea care s-au acidifiat. Acest lucru s-a întâmplat prin folosirea azotatului de amoniu în zone cu soluri mai acide, spre exemplu nu acide ca să fie sub 5,8, ci acide considerate slab acide, de la 6,5 în jos. Efectul acesta de acidifiere a dus la reducerea puternică a producției. S-a constatat în același timp că dacă azotul este asociat cu fostorul în doze crescătoare ca și doză de azot, nivelul, perioada când se ajunge la această saturare, la această reducere a producției, se prelungește foarte mult, iar dacă se dă și potasiu, se prelungește mult mai mult și cineva a demonstrat că efectul potasiului ar consta în principal în creșterea rezistenței plantelor la factorii de stres, dar totodată și calitățile solului se îmbunătățesc în permanență, iar perioada aceasta de stres practic nu mai e cunoscută, cel puțin nu e cunoscută în 20-30 de ani, poate o fi peste o sută de ani sau mai mult, nu știm ce se va întâmpla în perioada aceea, dar prognoza noastră este certă, ca să avem un sistem de fertilizare corect, trebuie să aplicăm îngrășămintele în complex”.
O altă observație generală o face Dorin Țărău, de la Timișoara: “Pe blocurile unde am mers pe doze excesive, care deja nu mai sunt economice, cum ar fi 200 kg substanță activă la fosfor sau la azot, de multe ori rezultatele, producțiile, din punct de vedere economic sunt mai nerentabile decât acolo unde nu am dat. Nu-i de dorit”.
Privit de sus, experimentul de la Sânandrei arată ca o tablă uriașă de șah, care în loc de pătrate are dreptunghiuri. Cum este organizată activitatea pe o astfel de parcelă ne explică Dorin Țărău: “La Sânandrei avem experimentul cu îngrășăminte cu doze de azot și fosfor care cresc gradual, începând cu martorul din fiecare repetiție și N zero, P zero și K zero după care cantitățile aplicate cresc treptat la 50-100-150-200 kilograme de azot, exprimate în substanță activă. La fel și pentru fosfor, potasiu și îngrășăminte foliare. Fiecare din variantele experimentale se numește bloc și are o lățime de 4 metri și o lățime de 12 metri. Două blocuri sunt separate între ele printr-o bandă despărțitoare însămânțată cu iarbă sau orz. cu dublu rol, de acces și de protecție. Între două blocuri banda are lățimea de 1 metru și între două repetiții de 1,5-2 metri. La fiecare variantă sunt 4 repetiții. Avem în total sunt 80 de variante. Deci este un experiment complex format din 80 de mici experimente punctuale, ale cărui date sunt interpretate ca un tot unitar”.
Occidentul are «doar» un avans de 130 de ani față de România
Inițierea acestor experimente în România se înscrie în trendul internațional, numeroase state fiind preocupate cu mai bine de un veac înaintea noastră, de înţelegerea interacţiunilor complexe sol-plantă-climă şi efectul lor asupra producţiei plantelor. Menționăm doar câteva dintre ele: Anglia, Rothamsted (1843); Germania, Gottingen (1873); Halle (1878); Franţa, Grignon (1875); S.U.A., Morrow Plots (1876), Old., Rotation – Alabama (1896); Danemarca, Askov (1894).
Primele experienţe cu îngrăşăminte, amplasate pentru a studia necesarul de N, P, K, Na, Mg şi Si al plantelor de câmp care se cultivau în acea perioadă în Anglia, amplasate în 1843, de către J. B. Lawes şi J. H. Gilbert la Staţiunea Experimentală Rothamsted, în mod uimitor continuă să se execute şi astăzi, ele reprezentând ”cel mai bogat izvor de informaţii ştiinţifice din domeniul știinţei solului, constituind o carte deschisă, prin citirea căreia se poate prognoza evoluţia fertilităţii solului şi, în mare măsură, a diferitelor sisteme de cultură din agricultura viitorului”, conform academicianului Cristian Hera.
Cercetătorul Ionuț Țințișan, de la Institutul Fundulea, ne-a declarat că, în ciuda vechimii relativ mici a experimentelor din România, agronomii români au cules informații de valoare în domeniul impactului îngrășămintelor asupra solului: Cu prilejul organizării Conferinţei Internaţionale de la Rothamsted din 1993 dedicată experienţelor de lungă durată cu îngrăşăminte, experienţele din România au intrat în marele circuit internaţional. Asta pentru că, spre deosebire de experienţele de lungă durată din alte ţări amplasate în una sau două localităţi, cele din România se află într-o reţea geografică în diferite condiţii de climă şi sol, ceea ce oferă un mare avantaj, inexistent în alte părţi ale lumii, pentru urmărirea diferenţiată a fertilităţii solurilor, a impactului îngrăşămintelor asupra mediului, în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale solului, în diferite condiţii de climă şi sisteme diferenţiate de cultură a plantelor”.
De ce nu preluăm date din literatura de specialitate, culese de statele cu experimente mai vechi?
Valeriu Tabără, ex-ministru al agriculturii, explică: “Pentru că nu se potrivesc. Nu merg experiențele din Marea Britanie la noi. Fiecare zonă are un specific pedologic, climatic, geografic. Noi trebuie să avem o rețea întreagă de astfel de experimente în țară, pentru a face o producție agricolă pe baza unor recomandări ce au un fundament științific în spate.
Să luăm de pildă zona lăcoviștilor de la Dudeștii Vechi, solul are un anumit tip de comportament pentru că e de tip lăcoviște, plantele au alte particularități de creștere acolo și la fel, rețeta de îngrășăminte trebuie adaptată specificului zonal. De aceea doar în Timiș OSPA n-a făcut un singur câmp experimental, ci trei, și au mai avut încă unul, la Oloșag, lângă Lugoj”.
Dr Dorin Țărău, coordonatorul celui mai vechi experiment al OSPA, cel de la Sânandrei, consideră: “Un adevărat tezaur toată informația respectivă. Odată în ce privește protecția mediului, pe urmă aspectul economic, fără o cunoaștere a datelor respective se lucrează haotic, fiindcă condițiile specifice diferă de la zonă la zonă. Nu e doar solul, ci și clima și amplasarea geografică, dispunerea pânzei freatice, sunt toate aspectele care țin de calitatea unui anumit amplasament. Vă dau un exemplu cum pe teritoriul aceluiași județ, nevoile solului diferă major. Dacă privim comparativ cele trei experimente din Timiș, cel de la Sânandrei, de la Jimbolia și de la Dumvrava, constatăm că la Jimbolia, pe cernoziomul respectiv, doze moderate de îngrășăminte sunt suficiente să aducă un spor și o eficiență economică mult mai bune decât la Sânandrei. Solurile care răspund cel mai bine la îngrășăminte sunt însă luvosolurile albice de la Dumbrava, unde cu aplicarea de îngrășăminte, plus o amendare, o corectare a PH-ului, se pot obține producții asemănătoare, dacă nu mai bune decât cele de la Sânandrei, aici fiind și influența climatului, deci mult mai moderat aici în câmpia joasă, fiindcă depresiunea Făgetului este mai ferită de temperaturile ridicate din perioada și de arșița accentuată a verii, față de cele de la Sânandrei sau chiar de la Jimbolia”.
Am rămas cu 5 fabrici de îngrășăminte din 14 câte aveam
Mihail Dumitru, președintele ICPA, punctează alt aspect: “Nu numai a urmări pe termen lung, ci și diversitatea de îngrășăminte pe care am putut s-o experimentăm contează. În socialism exista tendința să crească consumul de îngrășăminte, pentru că România avea 14 fabrici de îngrășăminte chimice. S-a ajuns ca în 1986, când aveam cele 14 fabrici de îngrășăminte, să aplicăm 126 kg îngrășăminte minerale la hectar. Acum din 14 au rămas 5 fabrici.
Depozit cu fertilizatori specifici în fiecare IAS
La acel moment se gândise deja ca în interiorul fiecărui IAS să existe un depozit care să aibă îngrășăminte personalizate pentru zona respectivă, pentru că fiecare tip de îngrășământ este dedicat unui anumit tip de sol și lucrul acesta era posibil, în funcție de studiile agrochimice care se efectuau în fiecare zonă din toată țara la data respectivă. Acum nu se mai fac decât la cerere, extrem de puține studii pedologice și agrochimice și asta nu ritmic, ci din când în când și le fac mai mult străinii decât românii, pentru că ei sunt obișnuiți ca la ei acasă, să facă aceste studii agrochimice, lucru care la noi este totalmente neobligatoriu, voluntar, fiecare face după ureche, la noi în țară nu se mai ține cont de știință, la noi nu se citește nici prima pagină în agrochimie, unde spune care sunt legile agrochimiei. Așa se face că noi practicăm acum o agricultură de tip minierit în care noi extragem mai multe elemente de nutriție din sol, decât aplicăm. Noi aplicăm circa 45-50 de kilograme de N, P, K în medie. Gândiți-vă că această medie variază între zero și 150 de kg/ha.
Fermierii mari, cei circa 40-45% folosesc ceva îngrășăminte, fermierii mici de obicei nu folosesc deloc, iar când folosesc, folosesc la întâmplare. Dacă întrebi un fermier cât a dat, îți răspunde: « Am dat 100 de kilograme, sau 300 de kilograme», dar el nu știe ce-a dat. A dat îngrășăminte complexe ? A dat numai un anumit tip de îngrășământ ? Cei mai mulți optează să dea doar îngrășământ cu azot, că se vede efectul imediat, că se schimbă planta la culoare. Ca să poți să faci o fertilizare minerală, este ca și-n medicină. Totul se bazează pe o analiză. Dacă n-ai făcut o analiză unui pacient, nu-i recomanzi medicamente, fiindcă nu știi ce boală are. Cu agricultura e exact ca mania antibioticelor la români, care le consumă după ureche, atunci când cred ei că au vreo infecție. Fiindcă suntem amatori, obținem doar 40% din producțiile agricole ale țărilor din vest și folosim doar 10% din cantitatea de îngrășăminte pe care o aplică ei”.
Reportajul a fost publicat integral în revista Agrointeligența. Pentru a vă abona, aflați mai multe informații: agrointel.ro/abonamente
Foto: wsm.wsu.edu, shutterstock.com
