• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Doi tineri au înșelat mai mulți crescători de ovine. Au plecat cu 600 de miei pe care nu i-au plătit

    Ramona Dascălu -

    Crescători de animale, păgubiți! Nu mai puțin de 600 de miei au fost încărcați într-un camion de către mai mulți fermieri, cu promisiunea că le va intra în cont 160.000 lei. Zilele au trecut însă și nici urmă de bani, astfel că au anunțat poliția, care a identificat doi tineri, între care și o fată de 22 de ani, care ar fi bănuiți de înșelăciune. În total, 17 crescători de ovine au fost păcăliți.

    Este vorba despre mai mulți fermieri din comuna Șieuț, județul Bistrița-Năsăud, care au crezut că fac cea mai inspirată afacere atunci când au bătut palma pentru vânzarea a aproximativ 600 de miei. I-au încărcat în camionul cumpărătorului și au tot așteptat să le intre banii în cont, iar după câteva zile, când au văzut că banii se lasă în continuare așteptați au anunțat poliția.

    ”Noi i-am dat cu acte în regulă, cu crotalii, de la doctorul veterinar, cu factura. Am avut încredere pentru ca noi suntem oameni care ne trudim şi avem încredere în toată lumea. Am încărcat mieii, a plecat tirul, și să aşteptăm banii”, a declarat Ioana Simon, păgubită, potrivit stirileprotv.ro.

    După o săptămână oamenii au început să îl caute pe individ pentru a-și recupera banii. Au fost asiguraţi că totul este în regulă, numai că în scurt timp suspectul a încetat orice legătură cu ei.

    Familia Simion i-a livrat cumpărătorului 70 de miei, pentru care trebuia să primească suma de 12.000 lei.

    Mi-am dat seama când nu a mai răspuns la telefon. După săptămâni, nu a mai răspuns. Tot a promis că trimite banii, îi virează în cont şi pe urmă nu a mai răspuns la telefon. Mi-am dat seama că e gata”, a spus Dumitru Simon, păgubit.

    Mihai Ivan, Primarul comunei Şieuţ, de unde sunt crescătorii păgubiți, susține că fermierii nu ar fi trebuit să procedeze așa cum au procedat, să dea pe încredere animalele. ”Cum să dai pe încredere unei persoane, o cantitate, rodul muncii tale pe un an de zile pe o simplă factură sau pe încredere că vei recupera banii şi e o sumă consistentă pentru fiecare fermier”, a declarat edilul.

    Doi tineri din Constanța sunt bănuiți de înșelăciune

    În urma a mai multe percheziții, oamenii legii au identificat doi tineri, un băiat de 23 de ani și o fată de 22 de ani.

    Unul dintre tineri are 23 de ani și stă în localitatea Hârșova, din Constanța. El a negociat, la telefon, tranzacția. Păgubiţii spun că în ziua stabilită pentru livrare, s-au văzut doar cu un șofer, care a încărcat peste 600 de miei. Au primit o factură şi promisiunea că banii vor ajunge la ei prin virament bancar.

    Au fost ridicate documente de evidenta contabilă şi alte categorii de înscrisuri şi au fost identificate şi apoi sechestrate bunuri mobile şi bani în vederea acoperirii prejudiciului cauzat”, a declarat Paul Rodilă, din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud.

    Pentru moment, doar tânărul a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. Fata se află sub control judiciar. Pagubă de peste 160.000 de lei nu a fost recuperată și până la această oră nu se știe nici ce s-a ales de animalele livrate de fermieri.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru Agnes Jansen după reportajul Agrointeligența: ”Mă pensionez, dar nu rămâneți fără legume!” Cine încasează subvenția APIA pe pășunea comunală. Acte necesare