• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Stropirea roșiilor cu lapte. Cum se aplică tratamentul cu lapte la tomate

    agrointeligenta.ro -

    Stropirea roșiilor cu lapte reprezintă unul dintre cele mai folosite tratamente la cultura de tomate. Cum se aplică soluția cu lapte la roșii, dar și ce beneficii are stropirea roșiilor cu lapte crud, sunt subiecte care au făcut obiectele unui studiu internațional, ale căror concluzii sunt probate de ani de zile la tomatele de grădină sau la roșiile din solar.

    Cum se obține soluția cu lapte pentru roșii

    Pentru stropirea roșiilor se folosește mai ales lapte crud, nepasteurizat și nefiert. Orice fel de lapte este bun, chiar și laptele praf sau cel care a fost ținut mai mult timp la frigider.

    Prepararea soluției cu lapte pentru stropirea roșiilor se face folosind o parte lapte și 9 părți de apă curată. Pentru stropirea roșiilor din grădină, se recomandă un litru de lapte la 9 litri de apă. Pentru tratamente mai puternice, se poate crește concentrația la o parte lapte și 3 sau 4-5 părți apă.

    Citiți și: Stropirea roșiilor cu lapte și iod

    Stropirea roșiilor cu lapte – cum se face

    Stropirea roșiilor cu lapte se face la nivelul frunzelor. Vorbim despre o fertilizare și un tratamente foliar cu lapte la cultura de tomate. Se stropește soluția cu lapte cu ajutorul unui pulverizator, având grijă să nu stropim în exces.
    Tratamentul cu lapte care rămâne pe frunze și nu se mai absoarbe ar trebui șters cu o cârpă ușor umezită. El poate atrage insecte și poate răspândi mirosuri neplăcute.

    Când se stropesc roșiile cu soluția de lapte

    Roșiile se stropesc cu soluția de lapte după-amiaza, în zilele în care nu sunt anunțate ploi. Dacă sunt la solar, nu are importanță vremea de afară.

    Ca și perioadă de aplicare a tratamentului cu lapte la roșii, acesta se recomandă la o săptămână după plantare. Se reia stropirea cu lapte la 2-3 săptămâni până la mijlocul verii.

    Dacă pericolul persistă – vremea este caldă, cu umiditate ridicată, stropirea roșiilor cu lapte se poate face cam o dată pe lună.

    Citiți și: Fertilizarea cu lapte a castraveților de grădină

    Stropirea roșiilor cu lapte

    Stropirea cu lapte – beneficii pentru roșii

    Laptele este o sursă de calciu pentru oameni, dar poate oferi acest nutrient și plantelor. În plus, laptele conține proteine benefice, vitamina B și zahăr. Aceste elemente sunt folositoare plantelor, astfel că stropirea cu soluție de lapte le va face să fie mai sănătoase și să aibă o recoltă mai bogată de tomate.

    Citiţi şi: Stropirea roșiilor cu bicarbonat de sodiu. Cum se prepară soluția împotriva bolilor la tomate

    Calciul din lapte ajută roșiile să crească, așa că stropirea tomatelor care au probleme de dezvoltare funcționează ca un stimulator.

    Stropirea roșiilor cu lapte se face și împotriva manei, ca un tratament preventiv, având din păcate efecte scăzute dacă tomatele sunt deja bolnave.

    Fertilizarea roșiilor cu soluție de lapte

    Stropirea roșiilor cu lapte pentru fertilizare

    Fertilizarea roșiilor cu soluția pe bază de lapte nu este un mit. Laptele este bogat în proteine și în vitamine de care și plantele au nevoie. Prin tratamentul pe bază de lapte, elementele din lapte ajung pe aparatul foliar al plantelor de unde sunt absorbite și pot fi folosite de către tomate.

    Pentru fertilizarea roșiilor în perioada lor de creștere – imediat după plantare, se poate crește concentrația soluției de lapte, cu preparare din o parte lapte și patru părți de apă.

    Stropirea roșiilor cu lapte contra manei

    Tratamentul cu lapte contra manei la roșii se face pentru a preveni apariția acestei boli. Mana este cauzată de ciuperca Phytophthora infestans a cărei apariție este favorizată de temperaturile ridicate – peste 15-18 grade Celsius, și de umiditate – peste 80%.

    Ciuperca manei de roșii se dezvoltă pe partea inferioară a frunzelor de roșii, culturile mai predispuse atacului fiind cele din solar. La tomatele din solar, diferența dintre temperaturile de peste zi și cele de noapte sunt mai mari, așa că apare fenomenul de condens ce favorizează dezvoltarea fungilor.

    Tratamentul cu lapte pentru prevenirea manei se face poate face atât într-o concentrație de 1 parte lapte și 9 părți apă, cât și mai ”puternică” – cu 1 parte lapte și 5 părți apă. În lipsa laptelui se poate folosi și soluție de zer – o parte de zer și trei părți de apă.

    Soluția de lapte este eficientă contra manei roșiilor doar dacă se aplică preventiv. Odată ce s-a produs infecția, acest tratament poate doar să limiteze boala și să prevină apariția unor noi focare de infecție.

    Administrarea tratamentului cu lapte se face prin pulverizare cu un atomizor e ideal.

    Ca tratamentul să fie cu adevărat eficient, plantele trebuie îmbăiate în soluție: niciun cm de plantă să nu rămână neacoperit!

    Tratamentele la roșii în câmp se repetă la 7-10 zile, în perioadele lipsite de ploi, iar după fiecare ploaie trebuie reluată stropirea, deoarece infecțiile se produc în condiții de umiditate și căldură și atunci evoluează în ritm accelerat.

    Cum funcționează tratamentul cu lapte contra manei? Studiile au arătat că mai mulți din lapte, expuși la lumină solară produc radicali liberi de oxigen, cu efect inhibitor asupra ciupercilor microscopice responsabile cu mănarea plantelor. Se consideră că și grăsimile și proteinele din lapte – în stare proaspătă și de descompunere, au acțiuni inhibitoare asupra fungilor.

    Tratamentul cu lapte la roșii se poate opri din luna iulie sau august, când aerul este uscat si temperaturile de peste 30 grade Celsius stopează dezvoltarea manei.


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului

    Ultimele știri

    Vremea de Crăciun 2024 și de Revelion 2025. Prognoza ANM pentru sărbători Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA E timpul să alegi semințele de mazăre. Oferta Rodbun pentru fermierii români