• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șef APIA: Subvenția de 73 euro va fi plătită crescătorilor de vaci cel târziu în luna mai

    Roxana Dobre -

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va achita în conturile fermierilor subvenția de 73 euro/cap de vacă cel târziu în luna mai, conform anunțului unui șef APIA.

    Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a anunțat că subvenția de 73 euro/cap vacă adultă va ajunge în conturile fermierilor cel târziu în luna mai. În prezent agenția de plăți derulează campania de primire a cererilor iar data limită pentru depunerea acestora este 23 martie.

    Directorul executiv al APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă (foto: radiomures.ro)

    ”Rugămintea mea este ca cei aproximativ 1.700 de beneficiari (din județul Mureș n.r) pe care i-am extras din baza de date și care pot solicita acest ajutor de stat, să se mobilizeze în așa măsură încât, până la data de 23 martie să-i putem prelua pe toți, data de 31 decembrie fiind data limită de plată a acestor ajutoare. După data de 24 martie începem și controalele administrative, pentru a putea autoriza și, cel târziu în luna mai, sperăm să și plătim aceste sume către fermieri”, a spus șeful APIA Mureș pentru presa locală.

    Ordonanța subvențiilor pentru vaci de lapte ar putea fi modificată

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, Ministerul Agriculturii pregătește modificarea Ordonanței de Urgență nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, chiar dacă aceasta este în vigoare.

    Din informații sigure, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a aflat că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pregătit un proiect de modificare a Ordonanței de Urgență astfel încât mai mulți fermieri să încaseze plata de 73 euro/cap de animal, iar printre schimbări au fost introduse și facturile care vor și admise ca acte doveditoare.

    Pe larg despre acest subiect aici: Victorie Agrointeligența pentru fermieri! MADR schimbă OUG pentru subvenția de 73 euro/vacă!

    APIA primește cererile pentru subvenție până la data de 23 martie inclusiv

    Fermierii pot cere la APIA subvenția de 73 euro/cap vacă adultă iar termenul limită pentru depunerea cererii și a documentelor justificative este 23 martie inclusiv.

    Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care dețin minimum 10 capete vaci adulte în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în Baza de Naţională de Date (BND). Fermierii din zona montană fac excepție și pot depune cerere la APIA dacă au minimum 5 capete vaci adulte în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în BND.

    Valoarea totala a schemei de ajutor de stat este de peste 200 de milioane de lei, iar cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vaca adultă. Oficial plata ajutorului de stat se poate efectua până la data de 31 decembrie 2023.

    Și crescătorii de vaci de carne ar putea primi ajutor de stat

    Un ajutor de 70 de euro pe cap de vacă de carne s-a discutat recent în cadrul unei întâlniri pe care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avut-o recent cu reprezentanți ai APIA, DAJ și unii fermieri.

    Conform informațiilor Agrointeligența – AGROINTEL.RO, în cadrul unei întâlniri organizate la sfârșitul săptămânii trecute, la Sibiu, s-a discutat și despre un ajutor de stat pentru vaca de carne. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a spus celor prezenți că este în lucru un proiect de act normativ, iar sprijinul ce ar putea fi acordat este de 70 de euro pe cap de animal.

    Ulterior, directorul general al APIA, Adrian Pintea, a confirmat că ajutorul pe cap de vacă de carne anunțat de Agrointeligența-AGROINTEL.RO se află în lucru la Ministerul Agriculturii și va ajunge la fermieri.

    Șeful APIA a confirmat luni, 20 februarie, informația anunțată în premieră de Agrointeligența-AGROINTEL.RO, privind ajutorul pe cap de vacă care va ajunge și la crescătorii de vaci de carne, așa cum s-a discutat recent în cadrul unei întâlniri pe care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avut-o recent cu reprezentanți ai APIA, DAJ și unii fermieri.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd