• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legumicultorii români aruncă munți de castraveți: ”I-am dona, dar nu vine nimeni să îi ia!”

    Angelica Lefter -

    Tone de castraveți au luat drumul gropii de gunoi. Legumicultorii rămân cu marfa nevândută din cauza prețurilor extrem de mici de la poarta fermei, dar și pentru că nu au piață de desfacere.

    Este și cazul legumicultorului Dănuț Moroiu din comuna Braniștea, județul Mehedinți, care a fost nevoit să arunce 4,5 tone de castraveți numai în câteva ore.

    Kilogramul de castraveți, la prețuri derizorii la poarta fermierului: 0,40-0,20 lei

    Fermierul Dănuț Moroiu a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că ar dona sacii de castraveți, însă nu a găsit încă o instituție, cămin de bătrân sau copii ori spital, care să solicite acest ajutor gratis.

    ”De vreo 2 săptămâni, prețul în comună este de 0,40 – 0,50 lei sau chiar 0,20 lei pe kilogram. Momentan nu se mai caută deloc, am fost și prin piețe, nu am cui să dau. Am adus marfa acasă, am depozitat-o pe gresie, cam 150 de saci. Am încercat și la Târgu Jiu, nimeni nu-i primește”, a menționat fermierul.

    Investiție de 2.000-3.000 de euro în spații protejate, însă legumicultorii ies în pierdere

    Legumicultorul spune că are castraveții cultivați împreună cu tomatele în solarii, în care a investit peste 2.000 de euro, având în vedere că numai 1.000 de euro a costat folia, iar în vreme rece a fost nevoit să încălzească spațiile protejate.

    ”Am cu tot cu roșii în jur de 20 de ari, cultivate în spații protejate, 15 ari numai cu castraveți. Am aruncat peste 4 tone, cam 4,5 tone, dar în comună sunt cred că peste 400 de tone aruncate. La noi în comună toți legumicultorii au aruncat castraveți, în afara comunei sunt tone, unii tot aruncă. M-am întâlnit la Târgu Jiu cu alți legumicultori, au depozitat 100-200 de saci și urmează să facă ce am făcut și eu, să-i arunce. Am investit numai în folie peste 1.000 de euro și peste 2.000-3.000 de euro în tot procesul cu încălzire, nu scot ce am investit”, a specificat legumicultorul mehedințean.

    Dănuț Moroiu spune că are o producție foarte bună de castraveți, ar putea aduna numai în această seară o tonă, dar singurul drum al acestora ar fi la groapa de gunoi. Cei care cumpără de la producători și ajung în piață cu castraveții țin de preț, nu își vând marfa, iar legumicultorii nu mai au cui să o dea la rândul lor.

    ”Nu avem piață de desfacere, nici contracte cu magazine, nimeni nu se ocupă. Noi ne-am putea asocia, mai mulți legumicultori, avem mijloace de transport, ne-am putea deplasa să ducem marfa, dar nimeni nu și-a exprimat dorința că ar avea nevoie sau că am putea încheia un contract”, a declarat legumicultorul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Prima producție a fost cea mai vândută și cea mai scumpă, castraveții au costat 6-7 lei.kg

    Cel mai mare preț la castraveți a fost prima producție 6-7 lei pe kilogram, apoi 1 leu și acum este un preț derizoriu, mărturisește legumicultorul: ”Am dat castraveții cu 6-7 lei pe kilogram, în 10 zile a scăzut la 1 leu, acum găsesc în localitate și la 0,20 lei. Dacă merg acum, sunt mașini întregi cu castraveți, merg și îi aruncă pe câmp că nu au cui să-i dea.”

    Apelul legumicultorului Dănuț Moroiu: Dau gratis castraveți pentru cămine de nevoiași și către spitale!

    Dănuț Moroiu a făcut public un videoclip pe Facebook în care arată cum sunt aruncate kilograme întregi de castraveți și a făcut un apel la cei care vor să îi primească gratis. A specificat însă că nu îi va da la bișnițari, ci doar la cămine, case de bătrâni, spitale, către instituții care chiar au nevoie, pentru a beneficia de marfă niște oameni nevoiași.

    ”Le-am spus și pe Facebook, să vină să ia, dau și o tonă, dar să vină reprezentanți ai caselor de copii, instituții unde se găsesc oameni nevoiași, îi dau cu mare plăcere pentru că este munca noastră și nu vreau să văd cum ajunge la groapa de gunoi”, a făcut un apel legumicultorul.

    Reprezentanții unor instituții precum spitale sau cămine de bătrâni și copii, îl pot apela cu încredere pe legumicultorul Dănuț Moroiu la numărul de telefon 0749297420 pentru a primi gratis castraveți direct din solar. 

    Legumicultorul regretă că s-a întors din Italia pentru a investi în România și spune că se teme ca pepenii să nu aibă aceeași soartă ca a castraveților, la fel și cu varza pe care urmează să o recolteze în toamnă. Legumicultorul a semănat peste 1 hectar cu pepeni, iar cu varză peste 2 hectare și se teme că nu va scoate nici cât a investit în legumicultură în anul acesta.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Când se plantează roșiile în grădină – calendar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd