• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Obligații subvenții – noua PAC: condiția esențială fără care nu se încasează banii APIA

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii români vor avea de respectat o condiție de bază pentru fiecare exploatație, fără care nu se pot încasa subvențiile plătite prin APIA. Europarlamentarul Daniel Buda a anunțat în mediul online că ”cerințele minime pe care trebuie să le respecte beneficiarii PAC pentru a primi sprijin sunt acum mai ambițioase”.

    ”De exemplu, în cadrul fiecărei ferme, cel puțin 3 % din terenul arabil va fi dedicat biodiversității și elementelor neproductive, cu posibilitatea de a primi un sprijin prin intermediul programelor ecologice pentru a atinge 7 %. Toate zonele umede și turbăriile vor fi protejate”, a anunțat oficialul european.

    Acesta spune că noua PAC va sprijini tranziția către o agricultură mai sustenabilă, cu obiective mai ambițioase în ceea ce privește clima, mediul și bunăstarea animalelor. Noua PAC va permite punerea în aplicare prin intermediul planurilor strategice naționale, în conformitate cu Pactul verde, cu strategia „De la fermă la consumator” și cu strategia din domeniul biodiversității.

    Acord privind plățile, adoptat după  3 ani de consultări

    Daniel Buda mai anunță că după mai mult de trei ani de negocieri intense, de eforturi susținute, instituțiile europene au ajuns la un acord privind noua Politică Agricolă Comună, care va intra în vigoare la 1 Ianuarie 2023 și va dura până la sfârșitul anului 2027. Discuțiile interinstituționale au vizat toate cele trei regulamente care alcătuiesc pachetul de reformă a PAC: Planurile strategice PAC, Organizarea comună unică a piețelor, Finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC.

    ”Acest acord pregătește terenul pentru o PAC mai echitabilă, mai verde, mai favorabilă bunăstării animalelor și mai flexibilă. Începând din ianuarie 2023 urmează să fie puse în aplicare obiective mai ambițioase în materie de mediu și climă, aliniate la obiectivele Pactului verde. Noua PAC va asigura, de asemenea, o distribuire mai echitabilă a sprijinului, în special către fermele familiale mici și mijlocii și către tinerii fermieri”, mai subliniază oficialul european.

    Citiți mai multe pe FortaPAC.agrointel.ro

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe