• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunțul de astăzi al APIA pentru fermierii care încasează avansul din subvenții!

    Roxana Dobre -

    Avans din subvenții, plătit mai devreme pentru fermieri – anunțul de astăzi al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru fermierii care vor să încaseze avansul din subvenții! APIA continuă eliberarea de adeverințe beneficiarilor Campaniei 2021, pentru schemele de plăți directe și măsurile de mediu şi climă, astfel că beneficiarii de subvenții pot cere la bănci credite pe baza sumelor ce urmează să le încaseze în acest an.

    Conform unui comunicat al APIA remis vineri, 20 august, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO, schemele de plăți directe pentru care se pot solicita adeverințe sunt:
    • schema de plată unică pe suprafață (SAPS),
    • plata redistributivă,
    • plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire).

    Măsurile de mediu şi climă:
    • Măsura 10 – Agromediu și climă,
    • Măsura 11 – Agricultură ecologică,
    • Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale.

    APIA reamintește fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

    În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

    Adeverințele pot fi solicitate la APIA prin mijloace electronice. Cererea de eliberare a adeverinței poate fi accesată la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-metodologie-monitorizare-raportare-si-relatii-institutionale. 

    Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR)/ Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) sunt postate pe site-ul instituției, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-metodologie-monitorizare-raportare-si-relatii-institutionale. Până la această dată, APIA a eliberat un număr de 15.708 de adeverințe pentru schemele de plăți directe și 11.182 de adeverințe pentru măsurile de mediu şi climă.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului