• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă ANM emisă astăzi pentru 5 județe! Cum va fi vremea în următoarele zile!

    Angelica Lefter -

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o săptămână caniculară, cu temperaturi care vor depăși 38 de grade Celsius în zona de vest a țării, începând de astăzi, marți – 13 iulie și până joi – 15 iulie. Meteorologii au emis și două coduri, Galben, respectiv Portocaliu, de caniculă și disconfort termic, valabile astăzi și mâine – 13 și 14 iulie.

    Astfel, codul Galben de caniculă vizează un puternic val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă în zilele de 13 și 14 iulie.

    Valul de căldură se va intensifica și se va extinde în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă.

    În după-amiaza și seara de marți (13 iulie), pe alocuri vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, la munte, precum și în regiunile estice și sud-estice.

    Codul Portocaliu vizează fenomene precum disconfort termic accentuat și caniculă pentru județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

    Astăzi și mâine (13-14 iulie) disconfortul termic va fi accentuat și va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 37…39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22…20 de grade.

    Potrivit meteorologilor căldura va continua săptămâna aceasta în aceeași tendință, iar în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat și în zilele următoare.

    Prognoza meteo pentru marți – 13 iulie

    Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în Crișana, Banat, cea mai mare parte a Olteniei, pe arii restrânse în Muntenia, Transilvania și Maramureș. Disconfortul termic se va accentua în toată țara, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități pe arii extinse în regiunile vestice, sudice și pe alocuri în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 38 de grade. Cerul va fi mai mult senin, însă după-amiaza și seara, pe alocuri, în zona montană și submontană, precum și în nordul, centrul, estul și sud-estul extrem al țării, vor fi înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi posibile vijelii și grindină. Minimele termice vor fi cuprinse între 11 grade în estul Transilvaniei și 26 de grade în Dealurile de Vest.

    Prognoza meteo pentru miercuri – 14 iulie

    Vremea se va menține călduroasă în mare parte din țară, caniculară în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania și pe arii restrânse în Muntenia și Moldova. Disconfortul termic va fi accentuat și pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 grade în depresiuni și 25 de grade în Dealurile Banatului. Cerul va fi variabil și, mai ales după-amiaza și seara, pe arii restrânse, cu precădere în zonele montane și submontane, vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice și posibil grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice, iar de scurtă durată și în timpul ploilor.

    Prognoza meteo pentru joi – 15 iulie

    Joi, vremea se va menţine călduroasă, va fi caniculă în regiunile sudice şi local în centru şi în est, dar în vestul şi nord-vestul ţării temperaturile vor scădea semnificativ faţă de ziua anterioară. Astfel, maximele termice se vor încadra între 28…29 de grade pe litoral şi 37…38 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, iar disconfortul termic va fi ridicat în majoritatea zonelor. În jumătatea de vest a teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi foarte accentuată şi se va manifesta după orele amiezii prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe arii mai restrânse vijelii şi grindină; cantităţile de apă vor depăşi local 25…40 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar vântul slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 14 și 22 de grade.

    Prognoza meteo pentru vineri – 16 iulie

    Vremea va fi în general instabilă în Maramureş, Crişana şi Banat, unde temperaturile vor continua să scadă uşor, dar şi în Transilvania şi cea mai mare parte a Olteniei, unde răcorirea vremii faţă de zilele anterioare va fi semnificativă. În aceste regiuni, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse local torențiale, intensificări ale vântului, frecvente descărcări electrice și izolat vijelii şi grindină. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, local caniculară, iar disconfortul termic se va menţine ridicat; cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosferică vor fi pe spaţii mici în dealurile Munteniei şi Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile intramontane şi 24 de grade pe litoral.

    Iată care sunt prognozele ANM pentru următoarele 2 săptămâni în principalele regiuni ale țării:

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Muntenia 

    Potrivit specialiștilor în Muntenia, valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară și treptată în primele zile, astfel încât în 14 și 15 iulie media maximelor va ajunge la 34…35 de grade ceea ce va caracteriza o vreme local caniculară. Ulterior, tendința ar fi de scădere a temperaturilor maxime spre o medie de 30…32 de grade, adică o vreme călduroasă. Minimele termice vor avea variații nesemnificative și vor fi cuprinse în medie între 17 și 20 de grade. Averse se vor semnala pe arii mai extinse în perioada 16-21 iulie, când vor putea fi izolat și însemnate cantitativ, dar ploi de scurtă durată pot apărea pe arii restrânse și în restul intervalului, cu precădere în cursul după-amiezelor.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Oltenia

    În această regiune până în data de 15 iulie, valorile termice diurne vor fi în creștere treptată și va fi caniculă, astfel media maximelor va fi de 34…36 de grade, după care temperaturile maxime vor scădea spre medii de 30…31 de grade, ceea ce va caracteriza totuși o vreme călduroasă. Minimele termice vor avea variații nesemnificative și vor fi cuprinse în medie între 17 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în nopțile din perioada 14-16 iulie. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în perioada 15-21 iulie, când pe arii extinse se vor semnala averse, local însemnate cantitativ, dar ploi în general slabe pot apărea pe arii restrânse și în ultimele zile ale intervalului.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Moldova 

    În prima săptămână vremea va fi călduroasă, local caniculară la câmpie în perioada 15-17 iulie, cu maxime termice medii de 31…34 de grade, în timp ce în intervalul 19-25 iulie, temperaturile diurne se vor situa în medie în jurul valorii de 30 de grade. Minimele termice vor avea variații nesemnificative și vor fi cuprinse în medie între 17 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în nopțile din perioada 15-19 iulie.

    Averse cu caracter local se vor semnala în intervalul 17-20 iulie, dar ploi izolate, de scurtă durată pot apărea pe arii restrânse și în celelalte zile, cu precădere în cursul după-amiezelor.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Dobrogea

    Valorile termice nu vor avea variații importante, în zona Dobrogei, astfel că se vor înregistra maxime medii de 29…31 de grade, ce vor caracteriza o vreme călduroasă în partea continentală a regiunii și minime medii în general de 19…21 de grade, cu cele mai ridicate valori în zona de litoral.

    Regimul pluviometric va fi în general deficitar, averse locale vor fi posibile în 12 și 13 iulie, precum și în perioada 18-22 iulie.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Banat

    Vremea va fi caniculară în primele zile, când se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 34 și 38 de grade și vor fi minime nocturne situate în jurul a 20 de grade. Ulterior, valorile termice vor marca o scădere și vremea se va răcori, astfel încât, în intervalul 16 – 25 iulie, maximele termice vor fi cuprinse între 28 și 31 de grade și temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 17 grade, în medie regională. Începând cu data de 15 iulie, vor fi ploi de scurtă durată în fiecare zi, dar probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ va fi ridicată în intervalul 15 – 17 iulie.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Crișana

    În primele trei zile ale intervalului de prognoză vremea va fi călduroasă, caniculară la câmpie îndeosebi pe 14 iulie, apoi valorile termice vor scădea treptat și, între 16 și 25 iulie, vor fi temperaturi maxime de 28…30 de grade, în medie. Regimul termic nocturn va avea o evoluție asemănătoare, fiind caracterizat de minime ridicate în primele nopți, când se vor întregistra 18…20 de grade și mai scăzute, spre 17 grade, în intervalul 17 – 25 iulie. Între 15 și 17 iulie ploile se vor semnala pe arii extinse și vor fi mai însemnate cantitativ, dar și în intervalul 18 – 25 iulie probabilitatea pentru ploi de scurtă durată se va menține ridicată.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Transilvania

    Vremea va fi călduroasă în primele zile ale intervalului de prognoză, iar temperaturile diurne vor fi cuprinse, în medie, între 31 și 34 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de 15…17 grade. Ulterior, vremea se va răcori, astfel încât, între 16 și 25 iulie, maximele diurne se vor situa în jurul unei valori medii de 28 de grade, iar temperaturile minime vor fi de 15…16 grade. Ploi pe arii extinse și local mai însemnate cantitativ se vor semnala în intervalul 15 – 20 iulie, apoi doar izolat vor mai fi ploi de scurtă durată.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – Maramureș

    Prima săptămână a intervalului de prognoză va debuta cu o vreme călduroasă, izolat caniculară pe 14 iulie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 35 de grade. Ulterior, vremea se va răcori, iar maximele diurne se vor situa, în medie, între 27 și 29 de grade în intervalul 16 – 25 iulie. Temperaturile minime vor crește de la 16 până la 19 grade în intervalul 12 – 15 iulie, apoi vor scădea și, până la finalul celei de a doua săptămâni, se vor situa în jurul valorii de 16 grade. Vor fi ploi pe arii extinse și însemnate cantitativ pe 15 și 16 iulie, dar și în următoarele zile probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi ridicată.

    Prognoza meteorologică pentru 12 – 25 Iulie – la munte

    În primele zile ale intervalului vremea va deveni caldă, cu o medie a maximelor ce va crește până spre 23…24 de grade (în zilele de 14 și 15 iulie), iar cea a minimelor spre 15…16 grade. Apoi, regimul termic se va menține constant, media valorilor termice diurne se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea a celor nocturne la 12 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar mai ales începând cu data de 15 iulie, când pe arii extinse se vor semnala averse, local însemnate cantitativ.


    Aplicația Agrointeligența

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Alertă ANM în vigoare! Vreme foarte rece și rafale puternice de vânt de peste 80-100 km/h! Prognoza meteo – luna octombrie 2021. ANM: Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni! Prima ninsoare din acest sezon! Autoritățile au intervenit imediat cu material antiderapant!

    Ultimele știri

    Preţ de 1,7 lei/litru pentru fermierii care livrează lapte la cea mai nouă fabrică din România! Anunțul APIA de astăzi pentru fermierii care încasează subvenții și plăți compensatorii la hectar! Spania a interzis vânătoarea de lupi! Fermierii sunt furioși!