• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM – Prognoza meteo pentru zilele următoare. Cum va fi vremea în perioada 19-25 iulie

    agrointeligenta.ro -

    Prognoza meteo pentru următoarele zile. Meteorologii anunță că noua săptămână va debuta cu cer variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, sud-vestul și parțial în centrul țării, unde vor fi averse locale ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, grindină. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

    Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiunile intramontane şi 23…26 de grade pe litoral. Cu totul izolat, îndeosebi în sud-estul teritoriului, se va semnala ceață.

    Cum va fi vremea luni, 19 iulie

    Vremea va deveni în general instabilă. În sud-vestul, vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și la munte, iar seara și noaptea pe arii mai restrânse și în restul teritoriului, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea mai ales caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. Îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Valorile termice vor scădea în regiunile vestice, nordice și centrale, dar în sud și în sud-est vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă, local caniculară după-amiaza, când și disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

    Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în nordul Moldovei și 36 de grade, izolat, în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade.

    Cum va fi vremea marți, 20 iulie

    Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a țării şi se va manifesta prin înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În extremitatea de vest a teritoriului astfel de fenomene se vor semnala local la începutul zilei, iar în sud-est mai ales seara şi noaptea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50 l/mp.

    Valorile termice vor scădea şi în jumătatea de sud-est, astfel că vremea va mai fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat, doar local în Muntenia şi Dobrogea, iar la nivelul întregii ţări maximele se vor încadra, în general, între 24 și 33 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade.

    Cum va fi vremea miercuri, 21 iulie

    Vremea va fi în general instabilă în zonele de deal și de munte, local în Muntenia, Moldova și Transilvania și izolat în restul teritoriului. Vor fi înnorări temporar accentuate și, mai ales în cursul zilei, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, în est şi în sud-vestul extrem.

    Temperaturile maxime, în general sub normele perioadei mai ales în jumătatea de nord a țării, se vor încadra între 22…23 de grade în nordul Moldovei și în depresiunile din estul Transilvaniei și 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 18 grade.

    Cum va fi vremea joi, 22 iulie

    Vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa ușor sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil și doar pe arii restrânse, mai ales în zona de munte și în regiunile extracarpatice, vor mai fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar ziua și în est.

    Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni și 20 de grade pe litoral.

    Cum va fi vremea vineri-duminică, 23-25 iulie

    În primele două zile, valorile termice se vor situa ușor sub normele climatologice, apoi se va încălzi ușor. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai mare în zona montană, iar spre sfârșitul intervalului instabilitatea atmosferică se va accentua și în regiunile vestice.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție