• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce utilaje agricole sunt necesare în fermă pentru prelucrarea solului și pregătirea patului germinativ

    Angelica Lefter -

    Gama completă de utilaje pentru prelucrarea solului și pregătirea patului germinativ – recomandări oferite fermierilor în cadrul unui eveniment de câmp organizat recent la Tichilești, județul Brăila! Demonstrația cu utilaje agricole a avut loc în cadrul parteneriatului dintre Apan Agriculture Equipments SRL și Universitatea de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” Iași, care realizează în anul 2021, proiectul “Cercetări privind comportamentul în exploatare a diferitelor echipamente agricole și influența acestora asupra indicilor de calitate a lucrărilor în cadrul unor întâlniri organizate”.

    Lucrare de arat, discuit, fertilizare, încorporare îngrășământ, fixare pat germinativ

    În cadrul etapei cu numărul trei din cadrul proiectului de cercetare, au fost întreprinse atât activități de cercetare/testare asupra lucrărilor agricole de arat, discuit, fertilizat, încorporare îngrășământ și fixare pat germinativ cât și de analiză asupra impactului pe care utilajele agricole îl au asupra structurii solului.

    Toate utilajele au fost analizate din punct de vedere al indicilor energetici și calitativi urmărindu-se parametrii: adâncimea de lucru, gradul de încorporare al resturilor vegetale, gradul de mărunțire și afânare al solului, lățimea de lucru, productivitatea și gradul de uzură al elementelor consumabile.

    Unitățile motorizate au fost și ele supuse analizei de cercetare urmărindu-se în cazul acestora parametrii: consumul de carburant per hectar în funcție de lucrarea efectuată, gradul de patinaj al roților motrice, gradul de confort al operatorului în timpul lucrului și gradul de tasare al solului.

    În cele ce urmează vor fi prezentate caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite în cadrul acestei etape:

    1. Lucrare agricolă de arat

    În scopul realizării acestei lucrări agricole, au fost analizați parametrii energetici și calitativi pentru plugul marca UNIA model VIS ON-LAND S 6+1, cu următoarele caracteristici:

    Tractorul utilizat pentru punerea în practică a acestei lucrări este un McCormick model X8.680. Caracteristicile principale ale tractorului sunt următoarele:

    2. Lucrarea de discuit

    Pentru această lucrare a fost supus analizei de cercetare o grapă cu discuri marca UNIA model P-XXL4, cu următoarele caracteristici:

    Tractorul utilizat pentru realizarea acestei lucrări este un McCormick model X7.624 cu următoarele specificații:

    3. Lucrarea de fertilizat

    În scopul realizării acestei lucrări agricole a fost supus cercetării un aplicator de fertilizant mineral granulat marca UNIA model MXL 3000 cu următoarele specificații tehnice:

    Unitatea motoare folosită este un tractor marca McCormick model X7.450 Efficient cu următoarele caracteristici:

    4. Lucrarea de încorporare îngrășământ și fixare pat germinativ

    Pentru îndeplinirea acestei lucrări am supus cercetării un model de combinator ATLAS HP 4.5 marca UNIA cu următoarele specificații:

    Tractorul folosit ca și în cazul lucrării de discuit este modelul McCormick X7.624.

    5. Tehnologia de prelucrarea minimală a solului

    Tot în cadrul acestei etape ne-am propus să supunem analizei de cercetare și un utilaj destinat tehnologiei de prelucrare minimală a solului, tehnologie care datorită condițiilor pedoclimatice a început să devină o soluție viabilă pentru tot mai mulți fermieri în ultima perioadă.

    Pentru atingerea obiectivelor propuse, am supus analizei un model de grapă combinată Cross HP 5 marca UNIA, cu următoarele specificații tehnice:

    Tractorul folosit pentru realizarea acestei lucrări este modelul McCormick X8.680.

    Profesorul Dan Cazacu, USV Iași: ”Arătura are încă avantaje imbatabile pentru realizarea de producții ridicate”

    Din partea USV Iași, a participat echipa de cercetători condusă de Șef lucrări Dr. Dan Cazacu: ”O vorbă românească de duh ne spune că ”așa cum îți așterni, așa vei dormi”. Pare-se că acest proverb se aplică aproape perfect și atunci când discutăm de înființarea unei culturi agricole, cu trimitere directă la tehnologia de pregătire mecanizată a patului germinativ în vederea executării lucrării de semănat.

    Realizarea unui pat germinativ de calitate, după cum se știe, presupune crearea unor condiții de germinare optime pentru răsărirea uniformă a semințelor viitoarei culturi.

    Pragmatic vorbind, este necesar ca solul să fie (pe o adâncime dată, în funcție de cultură) bine mărunțit, nivelat și ușor tasat pentru asigurarea unui contact intim cu sămânța.

    Sunt cunoscute deja la ora actuală existența unor polemici (constructive de altfel) între fermieri sau chiar între specialiști privitor la alegerea tehnologiei de pregătire a patului germinativ, respectiv prin metoda convențională – ce include lucrarea de arat și respectiv răsturnarea brazdei – și metodele de tip minimum tillage care propun eliminarea plugului din ecuație.

    Avantaje și dezavantaje ale acestor tehnologii există însă și de o parte și alta și este bine să le recunoaștem indiferent de tabăra din care facem parte.

    Impunerea tot mai pregnantă a celei de a doua categorii de lucrări de pregătire a patului germinativ, (care recomandă utilizarea mai puțin sau deloc a plugului) s-a făcut având la bază ideea prezervării carbonului organic în sol precum și cu limitarea numărului de lucrări și respectiv de treceri cu echipamentele agricole pe terenurile cultivate. O serie de avantaje rezultă bineînțeles de aici care se înscriu în strategia actuală mondială de reducere a poluării prin orice mijloace posibile.

    Deși pare că balanța se înclină ușor în favoarea acestor noi tehnologii de mecanizare (cu renunțarea la plug) nimeni nu se poate lăuda (cu argumente), că a găsit formula perfectă de prelucrare a solului pentru pregătirea patului germinativ valabilă pentru orice tip de sol, locație geografică etc.

    După aproximativ 2000 de ani de când plugul a fost inventat și utilizat, arătura are încă avantaje imbatabile pentru realizarea de producții ridicate.

    Colaborarea dintre APAN – Agriculture Equipments și U.S.V. Iași își propune printre altele să găsească soluții intermediare celor curente de care aminteam mai sus, astfel încât solul, planta, mediul și nu în ultimul rând recoltele obținute (profitul) să fie în armonie.

    Acest echilibru-armonie, încercăm să-l găsim împreună cu fermierii prin executarea de lucrări demonstrative în câmp cât și cercetări specifice interacțiunii sol – echipament agricol, în diferite locații geografice ale țării pentru ca în final informațiile puse la dispoziția fermierilor să le ofere posibilitatea unei alegeri corecte a unui echipament agricol sau a unei tehnologii de pregătire a patului germinativ”, a spus profesorul Dan Cazacu.

    Apan Agriculture Equipments
    Alexandru Dughiană
    Manager Produs tractoare și utilaje agricole

    USV “Ion Ionescu de la Brad” Iași
    Dan Cazacu
    Șef Lucrări Dr.


    Te-ar mai putea interesa

    Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat” Praful saharian, o problemă nouă în ferme. Cum sunt afectate culturile agricole Miei vânduți din portbagaj. Polițiștii au împărțit amenzi