• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce se întâmplă la Ministerul Agriculturii după demiterea Guvernului Cîțu!

    agrointeligenta.ro -

    Guvernul PNL condus de premierul Florin Cîțu a fost demis astăzi, marți – 5 octombrie, odată cu adoptarea, în Parlamentul României, a moțiunii de cenzură inițiată de PSD. Dintre toate ministerele, la Agricultură pare să fie cel mai mare haos întrucât Adrian Oros a demisionat, dar până la acest moment actul său de demisia nu a fost publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
    Ce este cel mai clar este că votul de astăzi din Parlament înseamnă și sfârșitul carierei lui Adrian Oros la MADR.

    Conform Constituției, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate. Pe perioada interimatului, actualii miniștri au drepturi limitate. Astfel, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern (nu există un termen prevăzut cât poate asigura interimatul Guvernul demis).

    Articolul 110 din Constituție:
    (1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.
    (2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106 (funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege), cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
    Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

    Codul administrativ vine cu completări, menționând că guvernul interimar poate emite numai acte cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova însă politici noi. În perioada de interimat, Guvernul nu poate să emită ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi nu poate iniţia proiecte de lege.

    Demisia lui Oros, înaintată oficial pe 29 septembrie

    Demisia lui Adrian Oros a fost înregistrată oficial pe 29 septembrie, iar premierul României, în prezent interimar, are la dispoziție 15 zile pentru a lua act de demisia și pentru a propune un nou ministru interimar.

    Termenul pentru intrarea în vigoare a demisiei lui Oros ar expira pe 13 octombrie, adică miercurea viitoare, iar situația actuală îl obligă pe Florin Cîțu să ”predea” mandatul de ministru interimar la Agricultură unui membru din actuala echipă guvernamentală.

    Ordine de ministru apărute ca ciupercile…după demisie

    La Ministerul Agriculturii, imediat după ce și-a anunțat demisia Adrian Oros, pe site au apărut, ca ciupercile după ploaie, o serie de proiecte de ordine ce figurau ca ”restanțe” ale MADR atât în raport cu procedurile legislative (ordine cu norme de aplicare, spre exemplu), sau cu promisiuni făcute în mai multe rânduri producătorilor. Este de văzut dacă Oros, care ocupă încă funcția de ministru al Agriculturii, va semna actele normative.

    Pe lista proiectelor de ordin apărute pe site-ul MADR după demisia lui Oros se află și un ordin extrem de controversat care vizează sectorul de creștere al animalelor și unde interesele financiare ale grupului ”de casă” al lui Oros sunt uriașe. Deja cu procese pe rol în instanțe, procese pe care Agenția Națională de Zootehnie (ANZ) le pierde pe bandă rulantă, crescătorii de animale au informat astăzi Guvernul și Secretariatul General al Guvernului despre actul normativ care se ”coace” ilegal, pe ultima sută de metri cât Oros mai are drept de semnătură. Din informațiile Agrointeligența – AGROINTEL.RO, în zilele următoare urmează și sesizarea organelor de anchetă pentru a se verifica legalitatea actelor care ar urma să fie semnate.

    Ce urmează – pașii pentru un nou ministru la Agricultură

    În perioada următoare, discuțiile politice se vor axa pe propunerea unui nou premier care să formeze o nouă echipă guvernamentală și care să aibă susținerea majorității parlamentare.

    Conform Constituției, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

    După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale