• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Creditul bancar de la Patria Bank i-a dezvoltat ferma și afacerea

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Timpul în agricultură este limitat, așa că orice factor care ajută la salvarea de timp este binevenit pentru fermieri. Aici este inclusă aprobarea documentației legate de creditele bancare. Rapiditatea cu care s-a încheiat o etapă atât de importantă l-a convins pe Ștefan Oprea din localitatea Munteni, județul Galați, să se felicite pentru alegerea Patria Bank.

    Povestea lui Ștefan Oprea în agricultură a trecut prin multe etape. Bunicilor le-a plăcut să lucreze pământul, iar după 1989 a pornit propria afacere. A prestat servicii de calitate, astfel încât oamenii din sat l-au apreciat din ce în ce mai mult. Afacerea a crescut și, de la 9 hectare, a ajuns să se ocupe de nu mai puțin de 700.

    Afacerea a crescut cu ajutorul creditelor bancare. Primul a fost în 2005, în valoare de 140.000 de euro. „Evoluția pieței ne-a condus ulterior până în 2008, când am încercat să mai facem un proiect pe fonduri de aderare, nu am reușit, din cauza punctajului și nu ne aflam la momentul respectiv în zonă defavorizată. Cele 15 puncte care se acordau la zona defavorizată ne dezavantajau. Ulterior, a fost introdusă și localitatea Munteni în zona defavorizată. În 2017 am depus cererea pe acest proiect, pe care îl avem la finalizare de implementare, în valoare totală de 1.700.000 de euro”, a declarat Ștefan Oprea.

    Ce înseamnă acest proiect? Practic, o linie integrată de producție, pentru a fi eligibil la finanțare. Prin aceasta, fermierul gălățean a reușit să reducă din presiunea care se pune pe prețul cerealelor în timpul campaniei de recoltare. În plus, a creat o linie de mălai grisat, dar și o autorulotă alimentară amplasată la poarta fermei.

    Parteneri în acest proiect i-a avut pe cei de la Patria Bank. De ce? „Consilierii de la Patria Bank știu să fie aproape de fermieri și se deplasează efectiv la poarta fermei, ca să facă și documentația, să vadă și pe viu despre ce e vorba, să știe cui și cum dau banii. Nu mi-am imaginat că pot găsi așa parteneri la o bancă, care să fie atât de aproape de noi. Adică, îmi oferă și consultanță, management financiar, ne ajută cu dea sfaturi din toate punctele de vedere. Colaborarea cu Patria Bank este la superlativ pentru mine”, a explicat Ștefan Oprea.

    Cu o experiență de zeci de ani în agricultură, fermierul din Munteni este convins că împrumturile sunt cheia succesului oricărui om care vrea să muncească terenul și să obțină și profit din activitatea desfășurată. „Nu poți să construiești, să te dezvolți într-un business fără a apela la credite. Sfătuiesc tinerii să deschidă ochii, urechile, și să citească și să discute cu atenție toate clauzele din contract și le spun, că sunt și unități bancare care sunt bine intenționate pentru agricultura românească, cum sunt cei de la Patria Bank”, a concluzionat Ștefan Oprea.

    Acest articol face parte din proiectul „Împreună pentru agricultură” realizat de Patria Bank alături de fermierii români care au reușit să crească și să se dezvolte, cu determinare, multă muncă și sprijin financiar.

    Produsele de creditare dedicate agriculturii oferite de Patria Bank acoperă toate nevoile specifice segmentului:

    – achiziția de bunuri (vehicule, echipamente, utilaje etc.) utilizate în activitatea agricolă, cu până la 100% finanțare a valorii acestora, inclusiv finanțarea TVA-ului
    – investiții imobiliare (terenuri agricole, achiziție de clădiri / ferme, construcție / renovare clădiri / ferme etc.), utilizate în scopul desfășurării activității agricole, achiziție terenuri agricole etc.); precum și alte investiții specifice activității agricole; cu până la 100% finanțare din valorea terenului
    – refinanțarea creditelor de investiții de la alte instituții financiare sau refinanțarea investițiilor realizate din surse proprii;
    – finanțare capital de lucru curent, achiziție de inputuri de la furnizorii parteneri Patria Bank
    – Credite APIA
    – finanțări punte pentru proiecte cu Fonduri Europene;
    – credite de investiții pentru co-finanțarea proiectelor cu Fonduri Europene;
    – componente ale proiectelor pe Fonduri Europene și naționale care nu sunt reglementate

    Produselor dedicate, care favorizează specificitatea acestui domeniu (atât în tipologia de culturi, cât și în particularitățile de rambursare, în funcție de sezonalitatea caracteristică), Patria Bank le adaugă echipe dedicate, dublu specializate (vânzători cu specializare bancară & inginerie agro și aprobatori specializați în finanțarea agriculturii), deservind toate tipurile de firme cu domeniu de activitate agricultura.

    Toate detaliile despre creditele oferite fermierilor pot fi consultate pe site-ul www.patriabank.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Ucrainienii reclamă că reparațiile la căile ferate din România îngreunează transportul cerealelor către Constanța Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură?

    Ultimele știri

    Programul Guvernului Niculescu cu Florin Barbu la Agricultură: irigații, procesare, acces la piață și subvenții la timp Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Subvenții APIA pe anul trecut, încă neplătite. Fermier: „Cum începeți să dați, dacă noi n-am primit banii pe 2025?” Avocatul ciobanilor a depus la Guvern un plan de reconciliere a oieritului românesc. Primul răspuns primit! Egiptul a testat cu succes cultivarea florii-soarelui cu apă sărată