• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Banii pentru investiții în ferme – start din 25 octombrie! AFIR a publicat Ghidul final la sM 4.1!

    agrointeligenta.ro -

    Ghidul solicitantului – publicat în formă finală pentru submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Prin această submăsură fermierii pot obține finanțare pentru investițiile în exploatațiile agricole.

    Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul 25 octombrie 2021, ora 9:00 – 25 ianuarie 2022, ora 16:00. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 760 milioane euro, se arată într-un comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României şi care desfășoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.

    Cuantumul sprijinului acordate pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

    Astfel, pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 – 250.000 euro SO (standard output) și pentru cele zootehnice cu dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea sprijinului pornește de la 350 mii euro și poate ajunge la 1 milion de euro pentru anumite tipuri de investiții. Pentru aceste categorii de ferme și pentru anumite tipuri de investiții, intensitatea se va putea majora cu 20 puncte procentuale, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 70%.

    În cazul fermelor vegetale cu dimensiunea economică între 250.000 – 500.000 euro SO și a celor zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 – 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi, de asemenea, de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, însă valoarea sprijinului pleacă de la 400 mii euro și poate ajunge până la 1,5 milioane euro.

    Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30%, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro, în funcție de investițiile propuse a se realiza prin proiect.

    În ceea ce privește beneficiarii cooperative, grupuri de producători și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% și va putea ajunge până la 1.500.000 Euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea fermei. Intensitatea sprijinului pleacă de la 50% și se va putea majora cu câte 20 puncte procentuale pentru anumite tipuri de investiții, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.

    Investițiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu și de Agricultura ecologică, investițiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice, sau, pentru investițiile colective.

    Detalii privind tipurile de investiții și condițiile specifice accesării de fonduri europene pentru investiții în exploatații agricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, pagina dedicată submăsurii 4.1. Cererile de finanțare se depun on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii.


    Te-ar mai putea interesa

    Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile Șeful ANZ – mesaj pentru apicultori Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos

    Ultimele știri

    Florin Dragomir, producător: Pentru un kilogram de telemea de Sibiu folosim 5 litri de lapte de oaie Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Fermierii spun că războiul din Ucraina scumpește usturoiul românesc