• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutor de minimis pentru cultura de cartofi 2022. Romulus Oprea, FNCR: ”Sperăm că plata se va acorda pe criterii clare de performanță!”

    Roxana Dobre -

    Ajutor de minimis pentru cultura de cartofi, cu un buget anual de 15 milioane lei, anunțat de ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu. Șeful de la Agricultură a declarat că în acest an producătorii vor primi sprijin financiar de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru a împiedica creșterile de prețuri prognozate la alimente. Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR) spune că ajutorul a fost solicitat în fiecare an de organizația pe care o conduce.

    Printre ajutoarele de minimis anunțate de ministrul agriculturii se află și cel acordat producătorilor de cartofi care ar urma să primească, conform declarațiilor lui Adrian Chesnoiu, o alocare de 15 milioane de lei.

    ”(…) Venim cu programul de sprijin pentru cei care produc cartofi și struguri de masă. Noi întotdeauna am plecat de la balanța comercială deficitară cu produsele care sunt deficitare, și să venim cu formele de sprijin pentru fermieri în răspuns la nivelul mai mare la importuri față de producția autohtonă. Sunt 15 milioane de lei alocați pentru sprijinirea producătorilor de cartofi”, a declarat ministrul Agriculturii pentru Antena 3.

    Pentru ca banii să ajungă la producători, MADR trebuie să lanseze în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern care să cuprindă sumele alocate, condițiile și regulile pentru beneficiari dar și instituția prin care se derulează programul, adică Direcția Agricolă sau Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Proiectul trebuie ulterior aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a putea începe depunerea cererilor, controalele și în final plata pentru beneficiarii eligibili.

    Romulus Oprea este președintele Federației Naționale a Cartofului din România

    Romulus Oprea, FNCR: ”Plata se va acorda pentru cartoful de consum”

    Cultivatorii de cartof nu au mai multe detalii privind modul în care se va derula ajutorul de minimis dar așteaptă să fie convocați la minister pentru consultări.

    ”Nu știm nimic concret legat de cuantumuri sau condiții. Noi am militat demult pentru un astfel de ajutor, aproape în fiecare an. Ceea ce știm în prezent este că s-au luat în calcul anumite suprafețe, dar este greu de spus care este planul exact al ministerului acum. Singura explicație pe care și noi am primit-o a fost că se va da acest ajutor de minimis începând cu anul 2022 și restul detaliilor urmează să fie stabilite. Ceea ce știm cert este că plata se va acorda pentru cartoful de consum”, a explicat Romulus Oprea pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    În opinia specialistului, plata ar trebuie să fie făcută după reguli clare pe criterii de performanță și mai ales pentru producție înregistrată și pusă pe piață, la fel ca în cazul ajutorului de minimis la legume unde se cere o anumită cantitate de legume produsă pe hectar și marfă vândută cu acte în piețe sau către fabrici de procesare.

    ”Să sperăm că plata se va acorda pe criterii clare de performanță, fiscalitate. Ajutorul trebuie luat de către cei care produc pentru piață. Repet, noi am insistat pentru acest ajutor de minimis, iar în materialele pe care le-am trimis către minister am venit și cu propuneri: cui să se dea, cum să se dea, cât să se dea, bazându-se pe devize. Dar știți cum e, cheltuielile variază de la an la an și din păcate doar cresc, iar prețurile la cartof fluctuează. Pentru că nu e totuna 2020 cu 2021 spre exemplu, sau cu 2019. Iar acum vedeți ce se întâmplă, în 2022 este nebunie cu prețurile la inputuri. La concret nu mi-aș permite nici să avansez vreo cifră sau plafon. Așteptăm să fim chemați la discuții la minister pentru că cu noua conducere nu am dialogat până acum direct, ci doar prin depeșe”, a mai arătat Romulus Oprea.

    Ce ajutoare de minimis mai primesc fermierii în 2022

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, MADR a lansat în dezbatere publică deja Programul Tomata și Legume 2022 care le va aduce producătorilor un sprijin de 4.000 euro pe an. Pe lista ajutoarelor de de minimis se află și Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, aflat de asemenea în dezbatere publică.

    Conform ministrului agriculturii, printre ajutoarele de minimis care vor fi lansate în acest an se află și cel pentru producătorii de cartofi. ”Am prezentat după legea bugetului de stat faptul că vom veni cu un program de sprijin pentru legumele în spații protejate care vizează în ciclul unu tomatele, în ciclul doi tomate și alte tipuri de legume și, în general, verdețuri. Am venit cu un program de sprijin pentru producătorii de usturoi”, a subliniat ministrul.

    Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program și în cele două exerciții financiare precedente, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.

    Beneficiarii programelor de minimis vor primi banii până la sfârșitul anului 2022, așa cum se procedează în cazul tuturor ajutoarelor achitate din bugetul de stat iar cursul de schimb este de 4,9475 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C nr.323 din 1 octombrie 2021.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!