• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • A murit Valeria Petre, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în domeniul pomiculturii

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Pierdere pentru sectorul pomiculturii românești! Unul dintre cei mai apreciați cercetători români, cu reputație și vastă carieră în domeniul pomiculturii, Valeria Petre, a murit.

    Cercetătorul Valeria Petre a murit! Vestea tristă a fost făcută publică pe pagina de Facebook a Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Voinești. Cei care au cunoscut-o ca om și profesionist și-au arătat regretele pentru moartea fulgerătoare a celei care a fost până nu demult sufletul sectorului pomicol din România și au transmis condoleanțe familiei.

    ”SCDP Voinești își exprimă profundul regret la plecarea spre cele veșnice a doamnei doctor inginer Petre Valeria, cercetător cu o reputată carieră în domeniul pomiculturii, profesionist dedicat și om generos. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, au transmis reprezentanții Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești.

    Cu studii finalizate în cadrul Facultății de Horticultură din București, Valeria Petre și-a dedicat întreaga viață studiului pomiculturii rămânând încă de la începuturi, din data de 16 ianuarie 1979 până în prezent, cercetător de gradul II la SCDP Voinești.

    Redacția Agrointeligența – AGROINTEL.RO își exprimă profundul regret pentru pierderea unui mare profesionist precum Valeria Petre și transmite familiei și tuturor celor care au cunoscut-o sincere condoleanțe! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Fermă de 3.600 de hectare din vestul țării – scoasă la vânzare! Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Prețul grâului DAP Constanța – de referință. Săptămână încheiată la 211 euro/tonă Seceta devastează porumbul din Franța și Germania: România și Bulgaria, singurele excepții pozitive din UE Noul îngrășământ SEEFCO: doză mai mică la hectar, aceeași cantitate de fosfor pentru culturi Plan comun România-Ucraina pentru creșterea capacității de tranzit a cerealelor ucrainene Forumul de la Neptun: Marile organizații profesionale ale României se reunesc pentru un apel comun către clasa politică!