• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Paul Diaconu, fermier și profesor ASE: ”Fiind penurie de îngrășăminte, probabil că se și profită și se cer prețuri din ce în ce mai mari”

    Daniel Befu -

    Ce urmează după scumpirea îngrășămintelor – la ce să se aștepte fermierii și cât poate susține un agricultor nivelul de pierderi până la momentul în care este obligat să închidă ferma. Câteva puncte atinse în cadrul unui interviu acordat publicației noastre de către Paul Diaconu, un fermier care iese din tiparul clasic al fermierului român. Este profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București, el predând la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, în cadrul Departamentului de Contabilitate si Audit. Specializarea pe care o predă este contabilitatea.

    Profesorul Paul Diaconu este bucureștean get-beget, deci ar trebui să fie mai degrabă prieten cu lumea asfaltului, betoanelor și a claxoanelor. Însă în paralel este și fermier, lucrând, prin intermediul mai multor societăți, o suprafață de 2.200 ha de teren răsfirate în județele Alba, Cluj, Sibiu și Olt. Dintre acestea, 60% sunt de pășuni. El deține și o componentă zootehnică, formată din 2.000 de oi.

    Fermierul Paul Diaconu, care admite că are încă multe de învățat despre agricultură, în materie de cifre are șansa de a beneficia de expertiza în materie de economie pe care o are în spate academicul Paul Diaconu. Acest atu nu-i garantează fără echivoc succesul financiar în activitatea agricolă, însă, măcar îi dă o înțelegere corectă a fenomenelor care guvernează sectorul. Și mai ales a anomaliilor lui. În aceste momente ”fierbinți”, în care prețurile inputurilor au explodat pur și simplu, în cadrul unui interviu exclusiv acordat Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Paul Diaconu face o analiză a scenariilor posibile de evoluție a agriculturii în sezonul agricol 2021-2022. Din nefericire, observațiile și argumentele sale nu sunt menite a da fermierilor o notă de optimism.

    Agrointeligența: Domnule Diaconu, scumpirea îngrășămintelor și a motorinei generează un puternic sentiment de nervozitate în rândul fermierilor. Sunteți producător agricol, deci trăiți evoluția evenimentelor de pe piețe pe pielea dvs., însă totodată ar trebui să aveți și o corectă înțelegere a fenomenelor, dat fiind că aveți în spate expertiza de cadru universitar la ASE. Ce se întâmplă de fapt?

    Paul Diaconu: Din ceea ce am înțeles de la mai mulți furnizori de inputuri, în primul rând s-au închis multe capacități de producție în jurul țării. În România, singura capacitate de producție de azotat de amoniu, că nu mai există o alta funcțională, este Azomureș. La Azomureș, din 3 linii de producție, nu mai merge decât una, cu sincope. Combinatele de îngrășăminte ale lui Ioan Niculae de la Slobozia și de la Turnu Măgurele sunt închise, de când cu scandalul că i s-au dat gaze la preț preferențial. De asemenea și combinatul Borealis este închis. Mai vin ceva loturi de îngrășăminte azotoase din Uzbechistan, Ucraina și din Bulgaria, fiindcă combinate din Bulgaria mai funcționează, dar nici acelea nu mai funcționează la adevărata capacitate, pentru că și acolo este o problemă de alimentare cu gaze naturale, care sunt foarte scumpe. Datorită faptului că prețurile gazelor sunt din ce în ce mai ridicate și ei produc loturi de îngrășăminte pe care le vând în piață la prețurile care le rezultă din creșterea de prețuri la gaze. Însă fiind penurie de îngrășăminte pe piață, probabil că se și profită și se cer prețuri din ce în ce mai mari. Creându-se această penurie în piață, toată lumea când primește o ofertă de azot, zice «Da!». Și atunci oferta se pliază pe această realitate: «Merge cu 3000 de lei tona?» «Am vândut lotul ăsta!». «Mai departe, merge cu 3100-3200?» Și omul disperat, decât să nu ia nimic, mai bine acceptă prețul ăla. Astfel tot cresc prețurile, iar toate costurile astea se vor regăsi clar în costurile producției anului 2022. Însă penurii se creează nu numai la îngrășăminte. Astea le simțim acum, pentru că acum trebuie să înființăm culturile de păioase. Dar deja suntem avertizați și vedem că sunt probleme și la inputurile ce țin de pesticide, pentru că tot ce e pe bază de cupru, din cauza ruperii lanțurilor de aprovizionare, încep la rândul lor să aibă sincope.

    Agrointeligența: Combinatele profită de situație, sau sunt și ele victime ale evoluțiilor din piață?

    Paul Diaconu: O componentă este scumpirea gazelor. Probabil că au și ceva probleme tehnice. Nu-mi dau seama de acest lucru, dar bănuiesc. Plus că, probabil la nivelul actual al gazului, combinatelor le e afectată rentabilitatea producției de îngrășăminte azotoase. Practic și la nivel de combinate se pune o presiune pe profituri și pe preț. Pentru că altfel, vă dați seama că ar produce. Din moment ce gazele s-au dublat la preț și este componenta principală în îngrășămintele azotoase, atunci în mod cert că și azotul trebuie să se vândă la preț dublu, sau probabil chiar mai mult decât dublu. Depinde cu ce valori au reușit ei să se aprovizioneze de gaze, că acolo vorbim de milioane de metri cubi, nu vorbim de un consum casnic. Acolo e un consum uriaș de gaze și atunci, în penuria aceasta de materii prime, din ce-mi spun furnizorii de inputuri, unii au preferat să închidă, pentru că sunt niște fluxuri de producție lente și din momentul în care produci, până în momentul în care încasezi banii pe îngrășămintele azotoase, durează. Atunci combinatele preferă ca în instabilitatea asta mai bine să nu producă, așteptând să se așeze piața. Își elimină riscul, pentru că fiind turbulențele astea în piață, sunt riscuri din ce în ce mai mari.

    Agrointeligența: În acest context tulbure, care sunt principalele riscuri pentru fermieri?

    Paul Diaconu: Să se abandoneze efectiv activitatea. Noi cumpărăm îngrășămintele la preț mai mult decât dublu. Pesticidele au crescut cu 20-30%. Încă nu avem o ofertă clară de la toți furnizorii de sămânță de porumb, ca să avem o imagine clară pe partea de semințe. Asta în contextul în care noi nu știm cu cât vindem la anul. Vă dați seama, ar însemna să ajungem la costuri de 6.000 lei/ha pentru înființarea și întreținerea culturii? Gândiți-vă că firmele au și cheltuieli indirecte. Au nevoie și să plătească o arendă, care de cele mai multe ori este exprimată în kilograme. Sunt tractoriști care vor și ei salarii mai mari, pentru că nu sunt destui în piață, sunt magazioneri, contabili care și ei au nevoie de bani mai mulți și atunci este o presiune pe preț care va trebui să o reflectăm în 2022. În aceste condiții, crescând toate prețurile, suntem efectiv într-o situație de instabilitate profundă și mulți fermieri o să facă pasul înapoi și o să zică: «Mai bine nu cultiv. Mai bine le las pârloagă 1 an și văd ce se va întâmpla». Pentru că atunci nu mai au riscul acesta de a cheltui 6.000 lei /ha, căruia se mai adaugă și efortul financiar de a întreține și firma, pe care să o ducă mai departe.

    Agrointeligența: Dar dacă renunță la a mai cultiva terenul, apar două mari probleme. Fermierii nu își pierd subvențiile dacă spun ”stop joc” pentru un sezon agricol? Și a doua, legată de ce ați spus dvs. și anume că cea mai mare parte dintre fermieri nu sunt proprietari și atunci, fie că stau, fie că lucrează, au de plătit o arendă către proprietarii terenurilor. E aceasta o opțiune, dat fiind că e generatoare de pierderi?

    Paul Diaconu: E foarte adevărat. Subvenția se încasează. Ai voie să lași terenul pârloagă un an, însă iei o subvenție diminuată. Declari pământ necultivat, dar iei doar undeva înspre 100 euro/ha. În această variantă, o să avem o expunere dublă. O dată este în discuție faptul că subvenția acoperă doar în parte prețul arendei. La cuantumuri ale arendei mai mari, deja subvenția nu mai acoperă decât în mică parte prețul arendei. E o variabilă care depinde de zona geografică unde activează fermierul. În zona colinară a Ardealului, unde productivitatea e semnificativ mai mică, arendele sunt de 1.000-1.200 kg/ha. În zonele cu productivități ridicate, cum e de exemplu Aradul, arendele sunt de 1.500-2.000 kg/ha. Dacă o să sunați la domnul Herțeg (Dan Herțeg, fermier din județul Arad – n.r.), o să vă zică niște scoruri de o să vă doară capul. Asta, pentru o fermă ca a mea, cu 900 ha arabile, înseamnă o pierderea totală ce poate să fie undeva cam la 300.000 euro, dacă nu aș cultiva nimic.

    Agrointeligența: Ce alte opțiuni mai au fermierii, în actualul context?

    Paul Diaconu: Să își asume riscul și să meargă înainte cu activitatea. Riscul înseamnă să-mi fac tehnologia obișnuită și să aștept să vând mai bine. În condițiile actuale de instabilitate a prețurilor, vă dați seama că riști. La mine, din 2200 ha, 900 ha sunt arabile. Ele sunt însă amplasate pe dealurile din Ardeal, unde productivitățile sunt foarte mici. Dacă scot 3 t/ha la grâu și 4-6 t/ha la porumb, e riscul ca grâul să îl vând cu 3.000 lei/ha, în condițiile în care producția pe mine mă costă 6.000 lei/ha. Iar la porumb, dacă voi avea o medie de 5 t/ha, voi vinde cu 5.000 lei producția per ha, în contextul în care pe mine mă costă 6.000 lei/ha. La porumb e riscul să pierd 1.000 lei/ha și la grâu 3.000 lei/ha. Dacă aș alege varianta 1, să nu cultiv, ar fi o pierdere controlată. Varianta 2 este un mare semn de întrebare.

    Agrointeligența: S-a vehiculat de către fermieri consacrați și o a treia variantă, ca fermierii să aplice mai puțini fertilizanți, pentru a ține cumva costurile în frâu. E o opțiune?

    Paul Diaconu: Nu pentru că, vă reamintesc principiul de la butea cu doagele inegale. Oricâtă apă vei turna în ea, apa va curge și nivelul apei se va stabiliza unde este doaga cea mai scurtă. Degeaba îi dai erbicide, degeaba folosești sămânța cea mai scumpă, degeaba folosești tehnologia de prelucrare a solului cea mai bună, dacă nu îi dai îngrășământul. Atunci planta va da producție la nivelul verigii celei mai slabe. Eu am încercat. Știți cum este? Deloc bine. Anul acesta eu, datorită umidității și ferestrelor foarte scurte în care se putea semăna, am semănat fără să dau azot. Am dat numai sămânță urmând ca ulterior, am dat prima împrăștiere 250 kg/ha. Vreau să spun că lanurile mele sunt mai joase cu 30% decât lanurile vecinilor, care au avut timp să pună azot la semănat. Orice abatere de la tehnologie, imediat se cunoaște. Dacă nu îi dai îngrășământul fix în momentul în care plante are nevoie, ca să-l găsească acolo, după aceea deja se vede în producție, în volum. E adevărat, pe parcurs am mai recuperat, porumbul meu a stat mai mult verde, poate și-a mai umplut un pic bobul, dar dacă nu îi dai azotul în momentul și la cantitatea de care are nevoie, este inutil. La porumb, dacă nu-i dai minim 250 kg/ha de îngrășământ azotos, nu se face nimic, însă, oricum, noi trebuie să ajungem undeva la 4-500 kg/ha de azotat de amoniu, ca să ajungem la producțiile acelea de 7-8 t/ha, în care într-adevăr să putem să marcăm și profitul.

    Agrointeligența: Deci veți merge pe varianta achiziției de îngrășăminte, chiar dacă la noile prețuri?

    Paul Diaconu: A mai apărut un fenomen. Distribuitorii nu mai dau îngrășămintele decât cu plata jos. Se știe că banii noi îi încasăm în două mari momente: la recoltare, aceia dintre noi care vindem la recoltare, sau când vindem, pentru cei care au capacități de stocare și mai primim bani atunci când încasăm subvențiile. În rest, nu avem alte frecvențe de a primi bani în fermă. Pentru unii fermieri, dacă nu identifică o modalitate de finanțare, nu o să poată să-și înființeze cultura, pentru că degeaba pui sămânța de porumb sau de grâu în pământ, dacă nu îi dai îngrășăminte. E ca și cum ai arunca banii la gunoi. Eu încerc să-mi asigur o cantitate de azot. Bine, mie azotul nu îmi trebuie acum, îmi trebuie în primăvară, dar nu știi ce se întâmplă și atunci, creându-se fenomenul ăsta de penurie, toată lumea încearcă să facă rost de stocuri cât mai repede pentru că văd că se întâmplă creșteri galopante de prețuri. Eu ar trebui să caut până găsesc pe cineva care să mă finanțeze, însă e din ce în ce mai improbabil că voi găsi. Tot încerc, dar din cauza fluctuațiilor, furnizorii de inputuri se gândesc la rândul lor ce să facă ca să nu se expună.

    Agrointeligența: Atunci, dacă toate opțiunile sunt pierzătoare, nu e mai bine să stați un an pe tușă și să sperați că la anul prețurile care au luat-o razna, își vor reveni?

    Paul Diaconu: Niciodată în istorie deflația nu a fost la nivelul inflației. N-are cum. Asta vă zice profesorul, nu agronomul. Prețurile care au urcat atât de mult, nu au cum să mai scadă la nivelul de dinainte. Toate prețurile se pot alinia sub o formă sau alta, la un moment dat, la nivelul noilor prețuri. Asta da, se va putea întâmpla. Și carnea să fie 40lei/kg și grâul să fie 1.52 lei/kg, și porumbul să fie 1.7 lei/kg. Asta se poate. Dar să se întoarcă prețul îngrășămintelor înapoi la ce a fost, odată ce a crescut atât de mult, asta nu a mai fost în istorie. Nu au existat situații pe termen lung în care prețurile să se mai întoarcă înapoi. Au fost fluctuații temporare în care pentru o săptămână, două să o ia razna. Inclusiv la barilul de petrol, a fost o perioadă scurtă cu minus în 2020. Scăzuse la -10, -20 dolari/barilul, iar acum barilul e 85 dolari. Dar aia a fost o chestie de fluctuații care se întâmplă pe piața bursieră, nu în facturile fermierilor. Noi, ca fermieri, nu o să vedem niciodată o reducere cu 50% a prețului petrolului, dacă el se va ieftini pe burse. Hai să ne amintim. La motorină prețul a scăzut doar până la 4 lei și ceva per litru, în condițiile în care anul trecut, pe bursă, petrolul ajunsese la -10 dolari barilul. Orice preț cu minus înseamnă: «Îți mai dau 10 dolari numai să-mi iei din curte barilul de perol». Deci, în condițiile în care pe bursă petrolul era cu minus sau aproape de 0, noi totuși aveam o scădere de doar 1-2 lei/l de combustibil.

    Agrointeligența: Dar există presiuni din partea UE ca Rusia să suplimenteze livrările de gaze. Asta nu va aduce prețurile la nivelurile anterioare, ceea ce ar permite combinatelor chimice să produce îngrășămintele la aceleași prețuri ca în anii trecuți?

    Paul Diaconu: Dar prăbușirea asta nu se va întâmpla, pentru că piața petrolului este o piață de oligopol în care mari producători s-au înțeles pentru că nu doresc să mai marcheze pierderi și ei vor controla foarte bine din producții prețul ăsta, astfel încât să nu mai ajungem noi în situația excepțională în care să luăm motorina cu 4 lei/l, iar ei să dea barilul pe gratis. Ei au înțeles că dacă nu se înțeleg între ei pierd masiv bani și atunci, fiind 10-20 la o masă, au ajuns deja la un numitor comun. Pentru gaze, interesul e, de asemenea, de menținere a cotațiilor sus.

    Agrointeligența: Pot fi demonizate statele producătoare de energie pentru că încearcă să își maximizeze profiturile? Acum UE își plânge de milă, că are de plătit facturi mari la energie, dar anul trecut toți jubilau, când cotațiile erau minime la petrol, de pildă, fără să le pese că națiunile exportatoare de petrol sunt într-o situație delicată. Dacă Putin ține tarifele sus, înseamnă că respectivii bani, teoretic, se întorc la poporul rus, iar bunăstarea unei națiuni e una din misiunile primordiale ale oricărui șef de stat. Nu?

    Paul Diaconu: Da, dacă privim așa, de sus și nu ne uităm în buzunarul nostru, da, există o corectitudine în ce se întâmplă acum. În mod firesc producătorii de energie trebuiau să-și recupereze pierderile alea. Numai că, fermierul român, căci despre asta discutăm, o dată trebuie să suporte șocurile prețurilor și în al doilea rând impozitele pe care unii dintre noi le-am amânat anul trecut, pentru că în pandemie am avut această posibilitate și a fost o gură de oxigen. Însă anul acesta trebuie să plătim impozitele din 2020, plus pe cele din 2021. În contextul în care prețurile sunt mai mari la inputuri, subvențiile pe motorină vin când vin, la noi încep să se adune tot felul de presiuni și vă dați seama că e foarte greu să facem față.

    Agrointeligența: Până la urmă, în toată această nebunie, ce e de făcut?

    Paul Diaconu: Varianta între. Pe termen scurt, să încercăm să fim cât mai buni negociatori cu furnizorii de inputuri, care până la urmă și ei au nevoie să-și vândă produsele. Categoric, nu e corect să își asume riscurile în locul nostru, dar au nevoie de noi. Și ei au o infrastructură pe care trebuie să și-o susțină, ca să poată funcționa pe mai departe. Furnizorii de inputuri la rândul lor trebuie să găsească soluția, astfel încât să-și ajusteze așteptările și marjele și să găsească soluții să-i ajute să treacă de acest moment pe agricultori, fiindcă unii fără alții nu pot exista. Iar pe termen mediu trebuie văzut dacă se mai pot salva și repune în funcțiune combinatele de îngrășăminte. Eu nu cunosc toate amănuntele dosarului lui Ioan Niculae, dar în mod cert, un proprietar de combinate de îngrășăminte trebuia sub o formă sau alta susținut de către stat. La o agricultură de mărimea României, ține de securitatea națională să ai niște combinate proprii funcționale în permanență, cu care să se asigure îngrășăminte. Faptul că Ioan Niculae a fost acuzat și odată cu el miniștrii de atunci, că a prejudiciat statul prin faptul că i s-a vândut gaz la preț mai mic, probabil privită strict din perspectiva: «Te-am ajutat, ai primit niște prețuri mai jos decât piața», în mod cert a existat un interes dolosiv acolo. Privit numai așa, stricto-sensu, probabil că este un caz de corupție, dar privind mai larg problema de a susține un producător și de a avea niște combinate de îngrășăminte cât de cât puse la punct, care să producă, iată că pe termen lung s-ar fi dovedit a fi decizii vitale. Acele combinate trebuiau retehnologizate și trebuia să fie menținută funcționarea lor. Prin faptul că se dădeau niște gaze mai ieftine, practic dacă îngrășămintele ajungeau în agricultură, erau o formă de a susține agricultura românească. Și acum, când avem nevoie de acele îngrășăminte azotoase, nu avem pe ce să punem mâna. Dacă acele combinate produceau, existau cantități mai mari de îngrășăminte pe piață, care nu permiteau o escaladare a prețurilor de maniera asta. Bulgaria are combinate funcționale. Aducem îngrășăminte din Bulgaria. Din moment ce le cumpărăm de la ei, vă dați seama că există o creștere de preț. Numai transportul dacă-l luăm în calcul, reprezintă o componentă importantă a prețului. Iar noi le cărăm din Bulgaria și Ucraina, fiindcă numai acolo găsim. Ucraina cumpără și ea gaze de la ruși. Și există acolo un conflict între Rusia și Ucraina. Poate că Ucraina este mai prost poziționată ca România în relația cu Rusia, dar, totuși are suficiente gaze ca să-și susțină combinatele, chiar dacă combinatele sunt în proprietate privată. Iar acelea produc și noi trebuie să cumpărăm de la ei câte un pic, câte un pic, cât ne permite disponibilul de îngrășăminte din piață, cu starea asta de stres suplimentar pentru agricultori, că nu pot să-și asigure îngrășămintele azotoase pentru anul viitor. I-am dat în cap lui Niculae, dar, din păcate, uite cum râde istoria de noi. E un lucru cert că statul nu e cel mai bun administrator și că trebuia să fie o persoană întreprinzătoare care să administreze combinatele chimice ale României. Și s-a găsit omul ăsta într-un anumit context economic-politic -nu stau să discut despre el- dar să avem acele combinate funcționale, pentru noi era vital.

    Agrointeligența: Puteți face un exercițiu de imaginație, ținând cont de acest context dificil și să vă închipuiți cum va arăta din punct de vedere al robusteții financiare fermierul român peste 2 ani, peste 5 ani?

    Paul Diaconu: Viitorul este ziua de mâine. Noi nu putem să vorbim de o perspectivă pe 5 ani, dacă noi nu trecem anul. Noi mai întâi trebuie să trecem anul 2021, după aia anul 2022 și după aia ne gândim mai departe. Noi acum avem nevoie de energie mai ieftină și de îngrășăminte suficiente în piață.

    Agrointeligența: Dvs. ați spus că, din punctul de vedere al fermierului, aveți doar opțiuni proaste în față. Cât vă permiteți să pierdeți în sezonul agricol 2021-2022, ca să mai existați în piață, ca producător și în sezonul 2022-2023?

    Paul Diaconu: Nu știu, probabil că 30% din total subvenții. Cam 100.000-150.000 euro. Chiar dacă pierderile contabile sunt mai mari, poți să le rostogolești cumva. Însă nu poți să pierzi mai mult, că nu ai cum să mai rostogolești datoriile și trebuie să începi să vinzi din fermă. Însă există și un licăr de lumină. Agricultorii oricum se gândesc și-l au în suflet pe Dumnezeu și se roagă tot timpul la El pentru ploaie, soare, să găsească un cumpărător pentru roadele muncii lor. Probabil o să mergem tot așa, cu Dumnezeu înainte că nu avem cum altfel și nu o să ne mai rugăm la Dumnezeu numai pentru ploaie, ci și să ne țină în viață de pe un an pe altul. Cu Dumnezeu înainte, o să reușim. Dar, frica tot rămâne.

    Agrointeligența: Sunteți profesor universitar la ASE. Eu nu am auzit de vreun curs despre ”Dumnezeu” privit ca factor de producție, generator de profit.

    Paul Diaconu: Am ajuns la un moment dat la înțelepciunea că dincolo de știință, există puterea lui Dumnezeu. Asta o spun cu toată responsabilitatea și pot să vă aduc și certificat că sunt sănătos la cap. Știința este limitată. Studiez un fenomen și încerc să-l sedimentez și la un moment dat o să încerc să scriu mai consistent despre asta, dar mai puternic decât știința este Dumnezeu, care face să se întâmple lucrurile de o manieră bună pentru cei care îi urmează Calea.

    Agrointeligența: În încheiere o întrebare generică adresată specialistului în economie, dat fiind că fermierii trăiesc și ei în România. Care sunt perspectivele economice pentru țara noastră, dat fiind și contextul internațional? Va veni o mare criză? Dacă da, cum va arăta ea? Va fi o prăbușire asemănătoare celei din 2008?

    Paul Diaconu: Crizele au o frecvență din 10 în 10 ani și din 100 în 100 de ani, sunt ciclurile decenare și ciclurile seculare, dar tot timpul forma este alta. Bubuie în altă parte. Plus că, observați că percepția investitorilor este foarte emoțională în ultima perioadă. Nu mai este bazată pe calcule econometrice sustenabile. Spre exemplu, dacă priviți spre piata bitcoinului, e una volatilă. Vine un magnat, zice că a cumpărat X bitcoini, «gata!», crește bitcoinul. Vine altul, zice că nu e bun bitcoinul, «pac!» scade bitcoinul. E clar că investițiile în zona respectivă nu au nici o legătură cu calculele econometrice și sunt strict emoționale și lumea nu mai investește cu cap, ci investește ce simte. Acum evoluția dramatică este această escaladare a prețurilor! De fapt ce se întâmplă? Undeva, în piață, intră foarte mulți bani. De aia cresc prețurile. E vorba de programele acestea de relansare economică, cum este și cel european și cel american. Acum americanii vor să pompeze alte 3 trilioane de dolari. E o sumă atât de mare, încât ne încurcăm dacă vrem s-o scriem cu pixul pe o foaie. Vă dați seama că asta înseamnă extrem de mulți bani în piață. Acolo apar două probleme, cum o să fie și la noi, dacă chiar vom ști să atragem banii din PNRR: cu ce oameni faci investițiile respective și de unde cumperi produsele. Introducându-se așa de mulți bani în piață, asta nu face decât să stimuleze inflația și să crească prețurile și mai mult. Uitați-vă la un exemplu familiar din agricultură. Cum se aude că se dă drumul la fondurile europene, cum marii furnizori de utilaje și echipamente măresc cu 50%, poate și 100% prețurile. Un tractor pe care îl luai cu 70.000 euro, acum îl iei cu 130.000 euro. Același tractor. Chestia asta, cu aruncarea de bani din elicopter, nu face decât să creeze sărăcie, pentru că prețurile încep să se mărească la cei care vor fi principalii beneficiari – cei care vor vinde primii și atunci, până se ajunge la ultima verigă, ăia din industriile nevizate, sau oamenii simpli care sunt angajați sau care nu vor avea acces la acei bani din elicopter, vor trebui să trăiască cu aceleași venituri la niște prețuri în piață dublate sau triplate. Asta este riscul de a stimula astfel economia. Aruncatul de bani din elicopter nu face altceva decât să genereze haos în piețe și să ducă la cauterizarea și mai mare a celor care sunt cel mai departe pe lanț, în momentul în care banii aceia intră în piață. Ați observat probabil că SUA are o problemă fundamentală legată de atingerea unui prag maximal de creditare. Acolo, oricât va avea să colecteze bani statul american, nu are putere. Și atunci, se împrumută încontinuu. Cum facem și noi. Ați văzut că și noi ne-am împrumutat anul acesta 20 de miliarde până acum și nu s-a terminat anul. Banii ăia au intrat într-o formă sau alta în economie. Asta înseamnă că oamenii care au fost cât mai aproape de sursa de bani, au fost dispuși să dea mai mulți bani pentru același lucru. Mai mulți bani pentru utilaje, mai mulți bani pentru îngrășăminte, mai mulți bani pentru mâncare și asta a generat inflația. Și cu cât vor veni mai mulți bani, cu atât practic escaladarea prețurilor va fi din ce în ce mai mare.

    Agrointeligența: Există și un unghi un pic mai favorabil din care putem privi contextul în care se află România?

    Paul Diaconu: Să ne uităm un pic în istorie. Niciodată în România nu s-a trăit atât de bine. Eu, pe vremea lui Ceaușescu, mâncam carne sâmbăta sau duminica. Nivelul nostru de trai a crescut foarte mult. Însă nivelul ăsta de trai noi îl avem dintr-o escaladare a creditelor și îi tot punem să plătească ratele pe ăia care urmează. Statul ce face? Se împrumută și ce face? Principala componentă a bugetului de stat sunt salariile bugetarilor, plus ajutoarele sociale, plus pensii. Undeva la 2-3 milioane de oameni trăiesc din acele credite luate de stat și indirect, toți ceilalți din România. Practic, atunci când vinde Transavia 1 kg de pui, îl vinde și bugetarului și pensionarului și românului din mediu privat. Și atunci, Transavia vânzând mai mult, pentru că bugetarii și pensionarii au bani de la stat, la rândul-i câștigă și el. Și eu dacă-i vând Transaviei porumbul pentru pui și eu sunt un beneficiar al creditului pe care l-a luat statul român ca să finanțeze acele pensii și salarii și ajutoare sociale. Vedeți cum funcționează efectul acesta de pătură? Primul care e beneficiar este salariatul bugetar. Dar după aceea prosperitatea se întinde în economie, dar bineînțeles că din ce în ce mai puțin. Când scuturi o pătură, valul cel mai mare este de unde se mișcă pătura după care, valurile sunt din ce în ce mai mici. Dar ele există. Și așa se întâmplă și în economie. Când te împrumuți de 20 de miliarde, principalii beneficiari sunt bugetarii, apoi pensionarii și după aceea și ceilalți din economie beneficiază din faptul că oamenii ăia au bani și cheltuie banii respectivi, mai mult sau mai puțin, în economie. Problema apare când banii ies din economie. Atunci îmbogățim hotelierul grec, pomicultorul italian, legumicultorul turc și producătorul auto german. Atunci banii ies din economie.


    Te-ar mai putea interesa

    Producătorul de îngrășăminte Biolchim, cumpărat de conglomeratul american Huber Comisia Europeană a aprobat Poloniei subvenția de 107 euro/ha pentru îngrășăminte. Plata, direct fermierilor Document Bulgaria: Comisia Europeană va restricționa utilizarea unei substanțe contra afidelor

    Ultimele știri

    România – importuri masive de morcovi deși suntem pe locul 6 în UE la suprafața cultivată Porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia – închise din cauza vântului puternic ANM astăzi: Ploi abundente de 70 l/mp, vijelii și grindină până joi. Lista județelor sub alertă