• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prefect: Pășunile fără amenajament pastoral nu mai primesc subvenţii APIA începând de anul viitor!

    Roxana Dobre -

    Fără subvenții APIA pentru pășunile care nu au amenajament pastoral! Începând din 2022 fermierii nu mai pot cere banii de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) dacă suprafața de pășune pentru care se cere subvenție nu are întocmit amenajamentul pastoral. Condiția, care trebuie să devină obligatorie din 2018 a beneficiat anual de o derogare aprobată de Camera Deputaților și promulgată de președintele Klaus Iohannis.

    „Începând de anul viitor, UAT-urile fără amenajamente pastorale aprobate în întregime prin hotărâri de consiliu local, respectiv care să includă toate terenurile indiferent de forma de proprietate (deţinute de persoane juridice, alte UAT-uri, persoane fizice cu fâneţe), nu vor mai beneficia de subvenţiile europene acordate prin intermediul APIA”, anunță Cancelaria Prefectulu din județul Bihor, potrivit www.psnews.ro.

    Totodată, precizează sursa, diminuarea suprafeţelor de păşuni şi fâneţe poate atrage penalităţi şi sancţiuni din partea Comisiei Europene, care monitorizează angajamentele fiecărei ţări la nivel european.

    Din acest motiv, conducerea Prefecturii a solicitat ca amenajamentele pastorale din fiecare UAT să fie finalizate obligatoriu până în 31 decembrie 2021.

    Reamintim că parlamentarii au aprobat într-o ședință care a avut loc pe 10 noiembrie 2020, un proiect de lege  care are ca obiect de reglementare modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii, precum şi din domeniul fiscal-bugetar. Printre prevederile aprobate de parlamentari se numără și  prelungirea termenului de la care devine obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral, de la 1 ianuarie 2021 la 1 ianuarie 2022.

    „În vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral”, se arată în amendamentul votat de parlamentari, care a fost publicat în Monitorul Oficial  nr. 1331 din 31 decembrie 2020.

    Amenajamentele pastorale reprezintă o schiță completa referitoare la îngrijirea pajiștilor permanente prin intermediul cărora fermierii obțin subvenții. Producătorii agricoli încheie contracte de închiriere a pajiștilor permanente în baza cărora pot solicita subvenții, iar la rândul lor, trebuie să îngrijească aceste pajiști.

    Începând cu anul 2018, consiliile locale aveau obligația de a include amenajamentul pastoral în cadrul documentației de concesiune sau închiriere a pajiștilor permanente dar anual deputații au votat un proiect de lege privind amânarea termenului.

    Despre sumele care se primesc de la APIA pentru un hectar de pășune aici: Subvenția APIA pe pășune 2021. Cuantumul care se plătește la hectar în acest an!


    Te-ar mai putea interesa

    Andrei și Oana Nicola s-au întors din Anglia pentru a-și face fermă de Angus la Porumbacu de Jos Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA