• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Incendiu puternic la o fabrică de preparate din carne

    agrointeligenta.ro -

    Un incendiu puternic a izbucnit la o hală a unei fabrici de carne situată în comuna Valea Mare, judeţul Olt. Suprafaţa afectată a fost de 1.000 de metri pătraţi, iar intervenţia pompierilor a fost dificilă fiindcă o parte din acoperiş s-a prăbuşit.

    Incendiul a izbucnit ieri, duminică -14 noiembrie, iar la faţa locului s-au deplasat peste 60 de pompieri de la ISU Olt, Vâlcea şi Argeş, cu şapte autospeciale de stingere, două autospeciale de stingere la înălţime, un autocamion de intervenţie, un echipaj SMURD şi mai multe autospeciale pentru primă intervenţie.

    „Incendiul a fost localizat în limitele găsite (circa 1.000 metri pătraţi). Se lucrează pentru lichidare şi decopertarea acoperişului. Acoperişul este parţial prăbuşit în interior şi intervenţia se desfăşoară cu dificultate. Misiunea este de durată. Suprafaţa afectată este mare, iar până când nu este eliminat complet riscul de reizbucnire a incendiului, echipajele nu se retrag”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

    În urma incendiului nu au existat victime.


    Te-ar mai putea interesa

    Ilie Ursu a dat startul celui de-al doilea ciclu de producție la tomate: ”Am vândut până acum 20 de tone” Ofilirea frunzelor de castraveți vara. Cum udăm castraveții în zilele cu caniculă Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania

    Ultimele știri

    O familie de crescători de oi – confirmați cu antrax! Femeia a murit, soțul și fiul sunt în spital, în stare gravă De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse pentru subvențiile la hectar