• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Radu Limpede, EU Advisory: „Finanțările europene se pot constitui fie într-un catalizator al arderii unor etape, fie într-un măr otrăvit”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Accesarea fondurilor europene reprezintă un demers care necesită numeroase eforturi, dar şi cheltuieli, atrage atenţia Radu Limpede, managing partner la EU Advisory. Consultantul de specialitate consideră că dacă scopul finanţării de la UE nu este bine gândit de la început, el poate complica viaţa fermierilor şi îi poate încărca cu cheltuieli neplănuite.

    „Efortul depus pentru a obține finanțarea și a implementa proiectul trebuie să fie coerent cu planurile de dezvoltare a afacerii. Banii europeni sau guvernamentali sunt mijloace excelente de dezvoltare a afacerii,dar finanțările pot fi fie un catalizator al arderii unor etape, fie un măr otrăvit”, a declarat Radu Limpede de la EU Advisory în cadrul seminarului „Mic producător, caut finanţare!”, organizat săptămâna trecută de Asociaţia Mici Producători.

    Managing partener la o reputată firmă de consultanţă, Limpede a sublinit faptul că în spatele oricărui demers pentru accesarea fondurilor europene se ascund costuri suplimentare ce trebuie bugetate din buzunarul fermierului. Acestea sunt, spre exemplu, onorariul consultantului, TVA-ul pentru achiziţiile făcute (valoarea acestuia nu este eligibilă) sau costuri de întocmire şi multiplicare a documentelor. Reprezentantul EU Advisory a salutat, cu această ocazie, anunţul făcut de către autorităţi, inclusiv de către directorul APDRP, de depunere online a dosarelor pentru finanţări europene.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători

    Ultimele știri

    AIPROM a devenit CropLife România marcând un nou capitol pentru industria de protecție a plantelor Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole