• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • George Scarlat, președintele Comisiei de agricultură din Senat, face clarificări despre Legea porcului!

    agrointeligenta.ro -

    George Scarlat, președintele Comisiei pentru agricultură din Senatul României, transmite o serie de clarificări cu privire la Legea Porcului, mai exact actul normativ adoptat pe 22 noiembrie de prima cameră decizională și care conține prevederi privind exploataţiile de creştere a suinelor şi de combatere a pestei porcine în România.

    Conform unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, condusă de senatorul George Scarlat, aduce lămuriri în legătură cu încercarea de a reglementa prin lege aspecte privitoare la pesta porcină africană, în contextul în care Uniunea Europeană acordă despăgubiri crescătorilor afectați de aceasta.

    ”Ca urmare a apariției în spațiul public a unor dezinformări legate de propunerea legislativă privind exploataţiile de creştere a suinelor şi de combatere a pestei porcine în România, o inițiativă amplu dezbătută de-a lungul mai multor ședințe de către senatorii membri ai Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senatul României, în calitate de Președinte al comisiei, mă văd nevoit să fac câteva clarificări:

    În urma dezbaterilor din Comisie și a amendamentelor propuse, proiectul legislativ a fost adoptat în data de 22 noiembrie 2021, Senatul fiind prima cameră sesizată. Proiectul de lege a fost trimis către Comisia de Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice din Camera Deputaților, în calitate de Cameră Decizională.

    Amendamentele propuse și supuse dezbaterii aprobate în Comisia de agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senat au flexibilizat activitatea de creștere a porcilor comparativ cu reglementările anterioare (Ordinul MADR nr. 538/2019 pentru stabilirea dimensiunilor și a tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României).

    Este complet eronat modul în care sunt transmise în mass media informațiile conform cărora în gospodăriile țărănești nu se vor mai putea crește porci. Dimpotrivă, în conformitate cu articolul 4 – Tipurile de exploatații de porcine pe teritoriul României și dimensiunea acestora, amendamentele propuse în cadrul Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senat vin în sprijinul oamenilor, astfel:

    Persoanele fizice neînregistrate la ORC, din cadrul exploatațiilor comerciale de tip familial, vor putea crește o scroafă însămânțată artificial și produșii acesteia sau un număr maxim de 15 porci la îngrășat pe an, pentru consum propriu și pot vinde către alte persoane fizice sau unități de abatorizare de pe raza județului, pentru întregirea veniturilor familiale. (art. 4 lit.b)
    Persoanele fizice care doresc să crească porci doar pentru consum propriu, familial, în cadrul exploatațiilor non-comerciale de subzistență, vor putea crește maximum 5 porci, pe care îi pot achiziționa fie de la exploatațiile comerciale de tip familial sau de la exploatațiile comerciale profesionale (ferme autorizate). (art.4 lit.a)

    De asemenea, senatorul George Scarlat, precizează că circulația ilegală și necontrolată a porcilor, identificată de auditele precedente ca fiind una din cauzele răspândirii pestei porcine, a fost reglementată de propunerea legislativă recent adoptată de Senat. Ministerul Afacerilor Interne are atribuții de control asupra circulaţiei mijloacelor de transport al porcinelor, pe drumurile publice, sancționarea mişcării porcinelor și deținerii ilegale a acestora, precum și confiscarea mijloacelor de transport, care sunt utilizate la transportul animalelor neidentificate (lipsa documentelor de proprietate și a formularelor de mișcare) cât și a animalelor cărora nu le este cunoscută proveniența.

    Întrucât în România, în urma rapoartelor de audit succesive și ale măsurilor impuse de către Direcția Generală (DG) Sănătate și Siguranță Alimentară din cadrul Comisiei Europene, la acest moment, neexistând niciun act normativ care să reglementeze aspecte privitoare la eradicarea pestei porcine africane, a atribuțiilor autorităților și instituțiilor publice abilitate în prevenirea răspândirii, monitorizării și combaterii bolilor, țara noastră riscă să piardă finanțarea de la Uniunea Europeană privind despăgubirile acordate crescătorilor de porcine, presiunea financiară urmând a fi preluată de bugetul național cât și interzicerea comercializării produselor procesate din carne, atât pe piața comunitară cât și la export, ceea va continua să ducă la pierderi economice majore pentru industria alimentară românească, pe perioadă nedeterminată (deficit de balanță comercială pe carnea de porc de aprox. 786 mil euro/an la care se adaugă si sumele pentru despăgubiri, România plătind până la această, data aprox. 145 mil euro și pierderi colaterale, care nu sunt încă plătite de către stat, conform reglementărilor europene).

    Președintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, consideră că propunerea legislativă, care a fost adoptată de Senat, are o importanță vitală pentru sectorul creșterii porcinelor din România.

    Președintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală,
    Senator,
    George SCARLAT”


    Te-ar mai putea interesa

    Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”