INTERVIU. Valeriu Tabără candidează pentru un al doilea mandat la șefia ASAS. Profesionistul nu se ferește să abordeze teme sensibile din Academie, pe care și-o dorește să devină ”mai puternică”!
Daniel Befu -
În 16 decembrie, Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești organizează alegeri pentru o nouă garnitură de conducere. Valeriu Tabără, actualul președinte al ASAS, își încheie un mandat deloc ușor, în care a reușit să dea rugina jos de pe câteva dintre mecanismele instituției. Profesorul și profesionistul Valeriu Tabără candidează pentru un nou mandat cu dorința de a face ASAS și mai puternică!
Moț din Alba, rafinat în mediul universitar, dar asprit de cercetarea în câmp, tăvălit prin bătălii și negocieri politice în Parlament și învățat să aibă controlul butoanelor în feliuța pe care a păstorit-o în Guvern, a venit la șefia Academiei cu un cumul de apucături preluate din toate aceste locuri pe unde a trecut. A acționat având asentimentul unei mari ponderi din corpul membrilor ASAS. Totodată a lăsat să-i treacă pe lângă urechi intrigi și șușoteli rostite răzleț în ungherele umbroase și reci ale bătrânei Academii, probabil urmare a unei infecții nozocomiale cu metehnele reminiscente ale unui trecut antedecembrist. Indiferent de deznodământ, este destul de probabil, ultima bătălie la care se înhamă, la finalul unei cariere respectabile în agricultură, în care arme îi sunt experiența, potențată de cinste și o viziune clară (chiar dacă perfectibilă).
Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă un interviu-document acordat în exclusivitate de Valeriu Tabără, privitor la ”job description-ul” funcției de președinte al ASAS, al provocărilor de care s-a lovit, dar și de cele care stau înaintea oricui va obține următorul mandat de președinte. Franc, Tabără avertizează că ASAS e o pălărie prea mare pentru mulți și că, până și pentru el, versat în câteva dintre cele mai însemnate poziții publice, Academia nu e un dragon deloc ușor de îmblânzit. Ca și concluzie de încheiere, Valeriu Tabără crede că avându-l pe el la cârmă, ASAS poate deveni mai puternic.
Agrointeligența: Domnule Tabără, vi se încheie mandatul de președinte al ASAS. Candidați pentru un nou mandat. Ce v-a determinat să luați această decizie?
Valeriu Tabără: În primul rând dintr-o obligație, așa cum am făcut și în primul mandat, ținând extrem de mult la acest sector, pe care doresc să-l văd ajuns la nivel de excelență. A continua este o obligație pentru că orice responsabil care ocupă la un moment dat o funcție dacă există realizări care trebuie să fie continuate pentru a putea avea durabilitate. Nu am nici un interes personal pentru a rămâne președintele ASAS. La 72 de ani nu am nici o miză, nici de ordin pecuniar, nici de prestigiu, să ocup acest fotoliu. De altfel, în viața mea publică și în funcțiile mele profesionale, nu am urmărit niciodată acumularea de averi sau alte avantaje. Dar ce a venit odată cu rezultatele carierei mele profesionale? A venit o anumită notorietate și o recunoaștere a profesiei mele, care vine dinspre profesioniști, nu dinspre amatori. Și asta a fost înaintea notorietății politice și a celei date de celelalte funcții publice. Nu doresc să mă întorc în zona publică de natură politică, de unde am ieșit în 2012. Sunt la vârsta la care aspir să pot concentra scrieri personale din anumite perioade, pentru că sunt deținătorul unor experiențe din multe momente cheie ale tranziției de la comunism la economia de piață.
Agrointeligența: Aveți o carieră publică bine cunoscută. Sunteți autor și coautor de soiuri de cânepă, ați fost profesor universitar și conducător de doctorate, ați fost de două ori ministru al Agriculturii, parlamentar, președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, iar în ultimii 4 ani președinte al ASAS. Sună bine pentru orice ”bio”, însă care e prețul plătit de dvs. la nivel personal, când priviți înapoi?
Valeriu Tabără: N-aș vrea să vorbesc prea mult despre prețul plătit de mine, ca persoană. Cert e că unul dintre marile premii primite după primul mandat de ministru, când am echilibrat din punct de vedere macroeconomic și am dat o direcție Agriculturii în 94-96, e că am făcut un diabet de tip II, care mi s-a spus clar că e pe seama stresului și a oboselii în urma unor eforturi colosale. Nu mă plâng, pentru că de multe ori am acționat în sens contrar recomandării medicilor. Și acum am avut recomandarea medicală de a mă retrage, pentru că și inima și altele sunt slăbite, însă eu cred că activitatea este un medicament și mai ales atunci când ea e făcută nu în interes personal, ci pentru interese majore.
Ceea ce eu am făcut în ultimii ani a fost în numele acestei țări și în numele acestui popor – sper să nu-mi fie luate drept cuvinte mari – din care fac parte și eu. Nu sănătatea, ci cea mai grea pierdere a mea de viață este sacrificarea celor dragi. De multe ori mă gândesc dacă a meritat sau nu. Am avut noroc însă de o soție și de o familie extraordinare, care ele însele au suferit, trecând prin acest sacrificiu al despărțirii fizice pentru perioade mari de timp. Însă am o familie împlinită. Și fiica și Cosmin sunt absolut pe forțe proprii, datorită minții și eforturilor proprii, iar soția a fost mentorul lor. A fost cea care a susținut în locul meu partea de familie. De altfel și astăzi ea este cea care se ocupă de funcționalitatea familiei noastre. Chiar dacă zilnic comunicam cu ai mei, de acasă, prin telefon și eram și sunt la curent cu absolut toată situația din casă, sunt aproape 30 de ani de când nu am fost lângă ei, zi de zi, în casă. Nici ei, nici eu nu am știut ce e normalul unei vieți, în care capul familiei pleacă la serviciu dimineața și vine seara acasă. Eu plecam dimineața la serviciu, dar nu de acasă și nu mă întorceam seara acasă.
Nu am făcut asta pentru acumulări materiale. Ca proprietăți pământești am un Renault Megane Prestige de vreo 13 ani, pe care l-am cumpărat de nou, în rate. Aproape tot ceea ce am făcut acasă a fost cumpărat în rate, pentru că eu și soția n-am avut avut averi moștenite sau alte surse financiare. Ca tineri, am pornit de la zero. Soția mea provine dintr-o familie cu 7 copii. E adevărat, tatăl ei a făcut parte din primul echipaj al bricului Mircea, când s-a dus în 1939 de la Hamburg, cu un jurnal care este în Muzeul Marinei de la Constanța, dar dincolo de asta soția mea a lucrat ca funcționară, eu mi-am făcut cariera academică.
Am fost angrenat în mai multe contracte de cercetare, dar din care niciodată n-am primit un leu, în afară de perioada când am fost director la MAKISS, acel program cu Banca Mondială, în care au fost angrenate mai multe Universități Agricole pentru formarea de formatori și care a mers în mod excepțional. L-am condus în așa fel, încât să nu fie nici un fel de suspiciune legată de dirijarea de fonduri în altă parte. Chiar mă bucur că în calitatea mea de ministru, am finalizat celălalt MAKISS, care a dus la dotarea tehnică a unor institute naționale.
Astea sunt satisfacțiile mele personale, nu acumularea de avere. Nu am făcut concedii niciodată în străinătate. Tineri fiind, eu și soția mea mergeam la munte și lucram, pentru că nu aveam banii pentru a merge la nu știu ce stațiuni. După aceea n-a mai fost nici măcar timpul pentru a merge undeva, ca să stăm mai multe zile. Eu n-am fost niciodată în concediu, decât cu ocazia unei vizite pe care ne-au făcut-o rude din Statele Unite, când mi-am rupt două săptămâni și am fost și-am umblat prin țară. Atunci am fost și am văzut locuri pe care le văzusem cu alte ocazii, în context profesional. În rest eu de ani de zile nu am avut un concediu legal pe care să-l transform în vacanță.
Agrointeligența: Depănându-ne aceste particularități din viața privată, nu vă temeți că vor râde de dumneavoastră colegii din politică care s-au ajuns?
Valeriu Tabără: Nu, pentru că politica nu înseamnă să te duci să te îmbogățești. Politica înseamnă să slujești. Înseamnă sacrificii pentru mai binele celorlalți și rezolvarea problemelor celor de lângă tine. Dacă ești rupt de ele, eu mă înspăimânt. Politica adevărată nu o poate face oricine, deși la noi o face chiar oricine. Asta e o realitate. În politică trebuie să fie și principii, care indiferent care este doctrina la care aderi la un moment dat, ele sunt imuabile. Ele servesc existența ta, ca țară și popor.
Agrointeligența: Unul dintre cei mai redutabili ziariști seniori români, CTP, cu ocazia remanierii unuia dintre guvernele din care ați făcut parte, a criticat componența garniturii guvernamentale propuse, plină de ”no name-uri”, cu excepția a două sau trei nume, unul dintre ele fiind al dvs. La acel moment a spus, citez din memorie: ”trebuie profesioniști, așa cum e Valeriu Tabără, de la Agricultură”. Spiritul critic al lui CTP e proverbial. Cum interpretați că, totuși, ziaristul a găsit în tolba lui cuvinte bune despre dumneavoastră?
Valeriu Tabără: Pe mine mă onorează când un om de talia lui Cristian Tudor Popescu face aprecieri pozitive. Noi ne-am cunoscut. Am avut dialoguri la nivel de conduceri de structuri politice cu conducerea ziarului Adevărul de foarte multe ori.
Agrointeligența: Care sunt principalele dvs. realizări din cariera publică?
Valeriu Tabără: Eu nu m-am jucat cu lucrurile mărunte, ca să dea bine astăzi. De pildă legea 83/1993 ”privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli”, pe care am trecut-o prin Parlament și ulterior implementat-o eu, începând cu 1994, a fost fundamentală pentru a redeschide, de pildă, retehnologizarea.
O altă decizie inspirată, a fost că am pus niște condiționări premierului Văcăroiu -pentru că eu nu mi-am dorit să ajung ministru atunci și atunci am pus multe condiționări înainte de a accepta mandatul- a fost să fac direcția de mari societăți comerciale. Dacă n-ar fi existat acea direcție, astăzi n-am mai fi avut aceste ferme mari, deși puțini știu acest lucru.
Tot în primul mandat am renegociat codul comercial cu UE și am impus reguli pentru proteja investițiile, așa, mărunte cum erau atunci, pe care le făceam în agricultură. Am fost implicat în reorganizarea producției. În 1995 am cumpărat pe cântar 6 milioane t de grâu. În acel an am schimbat toată rezerva de stat a României cu grâu bun, de pâine, cu grâu comercial. Am redeschis exporturile de cereale la scară largă. În acel an am exportat 1,6 milioane t de grâu. Am reluat exporturile și pentru alte produse. Am reluat programele de protecție pentru anumite zone și creditele cu dobândă subvenționată pentru agricultură, la o dobândă de 15% într-o perioadă când dobânzile pe piața liberă ajunseseră la 180-220%. Urmare a deciziilor mele, n-au rămas datorii la vremea aceea, la unitățile comerciale.
Tot în primul mandat, când am plecat în 1996 din minister, noi eram pe locul 2 după Slovenia, ca realizări a indicatorilor de integrare.
Am avut în primul meu mandat prima participare la o expoziție de vinuri internațională de după revoluție, la Ljubljana, unde ne-am prezentat cu 3 probe și am obținut 3 medalii de aur. În primul meu mandat, am început retehnologizarea unor sectoare întregi din industria alimentară: morărit-panificație, ulei, fabrici de bere. Împreună cu un fond al guvernului Olandez, am refăcut sistemele de încălzire autonomă a marilor sere din România, care erau puse într-o situație grea atunci.
În Guvernul României am insistat enorm de mult pentru ceea ce înseamnă păstrarea combinatelor de îngrășăminte, ajunse subiect sensibil de discuție acum, în contextul crizei gazelor. Din păcate, la acel moment nu s-a vrut, deși am avut atunci discuții și de câte 6 ore, în care am adus argumente în favoarea importanței strategice a combinatelor de îngrășăminte. Am introdus în primul mandat stimulente pentru producția de semințe și material săditor. După vizita efectuată în SUA în anii ‘90, când am vizitat marile laboratoare, mi-am dat seama că lumea merge într-o altă direcție, de 20 de ani susțin poziția biotehnologiilor care, mie, ca persoană nu mi-a făcut bine. M-a supus tuturor criticilor.
În al doilea mandat, pentru cine vrea să verifice, am atins parametrii deficitului comercial și de creștere a exporturilor în agricultură. În al doilea mandat, în 2010, în premieră am șters datoriile unităților de cercetare și am făcut minime investiții. M-am luptat pentru salvarea Agricola Internațional Bacău, puțini știu asta. La fel, am militat pe lângă Ion Iliescu pentru salvarea Comtim-ului, care a devenit Smithfield. Soarta a foarte multe unități devenite super-performante în România se datorează unor măsuri și unor decizii de curaj, cum e cazul și cu Recatim Recaș SA. Țin mult, poate mai mult decât ce a reprezentat profesorul din mine, la aceste victorii de care puțini știu.
Eu mi-am asumat multe răspunderi, care la prima vedere au părut personale. Însă nu am făcut niciodată nimic în favoarea subsemnatului sau a unui grup de prieteni. Nici nu mi-au cerut și nici nu aș fi putut fi vreodată prieten cu asemenea oameni. La nivel parlamentar, toată activitatea mea a fost țintită spre ce înseamnă agricultură, inclusiv învățământul agricol, mai ales repunerea la nivelul necesar, a învățământului liceal de resort. Menționez și demersurile făcute în întâlnirile cu decidenții europeni, legat de ce înseamnă particularitățile agriculturii românești. Și am adăugat între aceste particularități și economia rurală, că nu doar agricultura e esențială.
Tot timpul am avut în vedere universul satului în complexitatea lui, pentru că eu însumi mă trag dintr-un sat din zona munților Apuseni. Satul românesc este practic elementul de identitate a României. Noi n-am fost, în istoria noastră o țară de orășeni. Noi am fost o țară rurală. Sigur că nu trebuie să rămânem acolo, ci să ne inspirăm din ce se întâmplă cu unele comune, cum e Ciugudul și sunt zeci de exemple similare, care pot să fie în pas cu ce are mai bun modernitatea și să își păstreze sufletul.
Agrointeligența: ASAS înseamnă pentru cunoscători și un cufăr cu nestemate imobiliare. V-ați luptat pentru apărarea patrimoniului stațiunilor și institutelor de cercetare atât ca ministru, cât și ca parlamentar. Însă adevărata dimensiune a intereselor celor care roiesc după acest patrimoniu ați simțit-o mai clar în cei 4 ani de mandat la șefia ASAS. Le faceți față?
Valeriu Tabără: Bătălia pentru ce înseamnă patrimoniul cercetării a început din primul mandat de ministru, sau, ca să fiu mai precis, imediat după 1990, fiindcă eu am fost format la Stațiunea Lovrin și am văzut ce se întâmplă la scară mică cu patrimoniul cercetării agricole. De aceea, printre primele lucruri pe care le-am făcut ca ministru a fost schimbarea HG privind funcționarea Ministerului Agriculturii, în care ASAS era subordonată chiar la nivel de a fi călcată în picioare. Atunci a apărut acea sintagmă: ”pe lângă Ministerul Agriculturii”, pentru că o instituție academică trebuie să aibă un statut de libertate. Cercetarea nu se poate în afara libertății, la comandă. La comandă, sigur, rezolvă anumite probleme mari, dar fondul vine din libertatea de gândire. Am mers pe această filosofie începând de când am avut funcția de ministru în primul mandat prin primele modificări ale HG, după care am continuat în Parlament. Colegii pot confirma că eu am fost cel care a susținut cu cea mai mare tărie legea 45/2009 (n.r. Legea privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare), care a stopat din agresivitatea atacurilor asupra terenurilor și patrimoniului construit al ASAS. Inclusiv a blocat desființarea unor unități de cercetare, pentru ca apoi, existând și o anumită înțelegere cu factori decizionali deschiși, să începem redresarea sistemului, proces care continuă și astăzi.
Una dintre cele mai mari realizări ale mele este că la această dată nici una din unitățile de cercetare nu este cu datorii care să pună probleme de funcționalitate. Ba din contră, este deschisă calea spre ce înseamnă acumulările de capital, care se vor traduce în capacitatea lor de a susține proiecte de cercetare.
Ca ministru și ca parlamentar, m-am opus categoric la desființarea de unități de cercetare în societăți comerciale, care odată transformate au dispărut și aici vă dau exemplul Institutului de la Periș în domeniul suinelor. Noi nu mai avem un institut de cercetări în domeniul aviculturii. Importăm material genetic. Nu mi-ar fi plăcut să am dreptate pentru ce am spus atunci și acum va fi foarte greu să redezvoltăm aceste ramuri de cercetare. Iar România are nevoie de ele.
Agrointeligența: Vreau să insist pe întrebarea mea, fiindcă cred că e important să intrăm pe cazuri concrete. În special în proximitatea marilor centre urbane, inclusiv, sau mai ales Bucureștiul, a existat un apetit crescut pentru hăcuirea stațiunilor de cercetări. Găsim exponenți ai întregii clase politice, de la stânga la dreapta, trecând inclusiv prin partidele de nișă, care s-au înfruptat din aceste proprietăți cu valori imobiliare foarte mari. În prezent există un interes enorm pentru stațiunea pomicolă Băneasa și inclusiv pentru curtea de incintă a ASAS, ambele situate în zona zero a investițiilor imobiliare.
Valeriu Tabără: Unele reforme făcute haotic, dar neterminate, chiar sistemul de privatizare din agricultură, cu excepțiile de rigoare, n-au fost bine judecate. Au fost gândite prin prisma anumitor interese. S-a urmărit mereu ca aceste unități de cercetare, de altfel extrem de bine organizate, pentru că academicianul Gheorghe Ionescu Sisești și numai dânsul, ci o întreagă pleiadă de oameni excepționali, atunci când au conceput sistemul de cercetare agricolă din România, l-au gândit pentru ceea ce înseamnă aportul lui global și mai ales să răspundă la problemele zonale, pentru că România este un mozaic de condiții pedoclimatice. Șișești a avut o minte senzațională în a gândi în viitor. Clasa noastră politică a avut interesul de a face să dispară piese acest mozaic de unități de cercetare. De pildă am avut în 2008 niște decizii pentru care este în cercetare un dosar la DNA, despre modul cum s-au preluat pământuri prin trecere directă din proprietate publică în privată. A fost chiar un proiect de lege în 2008, care viza desființarea acestor unități, atât a unităților zootehnice din preajma marilor orașe, dar mai ales a unităților de cercetare.
Intrând pe cazuri concrete, terenul din curtea ASAS n-a fost niciodată proprietatea privată a cuiva, așa cum toată zona asta a cartierului Domenii, are un istoric excepțional. A fost o zonă de interes major pentru dezvoltarea Bucureștiului și a instituțiilor pe care le găzduiește, lucru care a fost bine înțeles de regele Ferdinand și echipa lui din anii 1920. Ca un detaliu de culoare, la primul consiliu parohial pentru biserica Cașin, președinte a fost Gheorghe Ionescu Șișești, care era și directorul Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR). Deci ICAR, actualul ASAS, era văzut ca parte integrantă din cartier. Ca să vă faceți o imagine corectă asupra presiunilor imobiliare la care suntem supuși, trebuie să vă spun că avem peste 800 de procese pentru, apărarea proprietății publice, atenție, «publice!» care se găsește în spațiile aflate în administrarea unităților de cercetare, iar pentru recuperarea proprietăților private ale ICAR-ului, dar vreau să spun că e vorba de proprietăți private extrem de bine protejate. ASAS-ul nu poate pune garanție proprietatea aceasta privată și n-o poate înstrăina sub nici o formă. I-a fost dată în proprietate cu un unic scop: pentru a răspunde nevoilor de progres ale agriculturii, respectiv cercetare, producere de material genetic, dezvoltarea de tehnologii șamd. Fiindcă ați făcut referire la stațiunea pomicolă Băneasa. Acolo a fost tot o donație din domeniul regal, pentru ceea ce a însemnat Institutul de Cercetări Agronomice al României. Din păcate, noi încă nu am dobândit nici măcar un centimetru. Avem peste 80 de procese. Nu vă spun cu câte probleme ne confruntăm, ca să nu cedăm, pentru că este de importanță deosebită această stațiune. E un fenomen care, din păcate s-a petrecut și încă se petrece în România. Dacă în perioada aia, a anilor ’30, au fost oameni care și-au dat averea Academiei Române și Academiei de Științe Agricole, după ’90 fenomenul a fost invers, de preluare chiar fără nici un drept, prin abuz și multe dintre legi, cum e legea 247/2005 (n.r. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente), desi au fost avertizați la vremea aceea, cei care au făcut această lege, că încalcă grav Constituția și prevederile legii 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Când vorbești de o proprietate publică, ea e publică. Nici nu se concepe opțiunea de a fi retrocedată cuiva.
Eu susțin proprietatea și din cauza asta am avut probleme inclusiv în zonele politice în care am activat. Asta fiindcă susțin că nu doar proprietatea persoanelor fizice este valabilă, ci toate tipurile de proprietate trebuie protejate, dacă ele îndeplinesc condițiile constituționale și legale. Proprietățile trebuie să beneficieze de niveluri egale de protecție a proprietarului, indiferent dacă e persoană fizică sau instituție de stat.
Agrointeligența: Să vorbim și despre Banca de Gene Suceava, pe care în mandatul dvs. ați reușit să o treceți în subordinea Academiei. Ați reușit inclusiv să activați un mecanism prin care stațiunile și institutele de cercetări au început să aibă încredere și își ducă materialul genetic spre păstrare. Am înțeles că în unele situații a fost nevoie de ceva mai multă muncă de lămurire, ca unele structuri din subordinea ASAS să înțeleagă că Banca de Gene Suceava nu e un hoț de proprietate intelectuală, ci un păstrător de proprietate intelectuală, pe lângă un tezaur genetic extrem de variat, cuprinzând și diverse forme arhaice, acumulat în timp din diverse surse.
Valeriu Tabără: Foarte puțini s-au aplecat asupra acestei instituții, care este o bijuterie în sistemul agricol și științific românesc. Ea a început înainte de 1989 cu mulți ani, când câțiva cercetători au militat ca România să aibă o bancă de gene. Cel mai mare promotor al ideii- căruia de altfel banca îi și poartă numele – a fost dr. Mihai Cristea, fost director al Stațiunii Suceava. El a reușit până la urmă să pună la punct această bancă de gene.
În 1994, când am venit la minister, banca era într-o situație teribil de grea. Erau alte unități prioritare, cele orientate spre producție. Nimeni nu se uita spre ce înseamnă o bancă de gene. Atunci am făcut un capitol în bugetul ministerului, special pentru a putea fi susținută, la nivelul la care erau resursele financiare de atunci. Știu că le-am dat și o mașină.
Al doilea moment cheie a fost când banca de gene s-a reorganizat prin OUG și a fost trecută, fără consultarea specialiștilor, în subordinea Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor. E un laborator serios, dar nu aveau legătură una cu alta.
Cel mai important moment a fost când am făcut HG 112/2018 și am trecut-o în subordinea ASAS-ului. Vreau să fac precizarea că unitățile de cercetare nu sunt obligate să dea. Numai acum, printr-un HG am văzut că e o chestiune neconstituțională, pentru că există dreptul de proprietate asupra acelor creații, dar având în vedere că banca are în spate expertiza acelor colecții constituite în ani și mai ales fiindcă există protocolul de colaborare între bancă și stațiuni, relația este extraordinar de deschisă.
Banca le oferă stațiunilor garanția păstrării atât a semințelor, cât și a secretului și a dreptului de proprietate al unităților de cercetare. Este o realizare excepțională. Și, încet, încet, aproape toate stațiunile care dispun de material inițial, de colecții, și-au depus materialul genetic acolo. La această dată deținem în bancă peste 20.000 de forme, varietăți, soiuri, din tot ce înseamnă plantele de câmp, fie că este vorba de cele cultivate, fie că este vorba de flora spontană. Și mai există loc până la peste 40.000 de locusuri acolo. Totul este automatizat, tot protocolul de funcționare este după regulile internaționale. De altfel Banca de Gene Suceava este membră în rețeaua internațională a Băncilor de Gene. Directoarea Silvia Străjeru, în perioada când România a deținut președinția la Uniunea Europeană, a coordonat programul european de resurse genetice vegetale și a rămas în structurile respective.
Noi avem preocuparea să dezvoltăm încă trei bănci de gene. E vorba de Banca de Gene pentru Resursele Pomicole, România dispunând încă de astfel de resurse extraordinar de valoroase din punct de vedere genetic. A doua este o Bancă de Resurse Genetice din Viticultură. Ambele le avem preconizate a fi dezvoltate în colaborare cu colegii din Republica Moldova, pentru a putea face colectarea și gestionarea tuturor resurselor genetice din sectoarele viticol și pomicol de pe teritoriul românesc. Și, de asemenea, ne gândim și discutăm la nivelul Academiei, de înființarea unei Bănci de Gene pentru Zootehnie, atât pentru speciile domestice, cât și sălbatice de interes. Pentru că ce nu se spune, la presiunea aceasta a schimbărilor climei, cele mai expuse sunt nu plantele, cât sunt animalele, ale căror nuclee populaționale sunt foarte greu de refăcut. Facem eforturi și cu colegii de la zootehnie și cu cei de la medicină veterinară, să găsim această înțelegere și mai mult, ne-am fi dorit ca în PNRR, unde se pune problema biodiversității, să ne regăsim tocmai cu finanțări în acest domeniu.
Agrointeligența: Ați propus includerea unor astfel de proiecte în PNRR? Dacă da, ce răspunsuri ați primit?
Valeriu Tabără: Sigur că da. Noi am trimis către toate autoritățile statului 72 de proiecte, care toate se încadrează în tematica PNRR-ului. Am trimis către MADR, MFE, Ministerul Cercetării, Primul Ministru. Cred că și la Președinție am trimis setul de proiecte. Din păcate n-am primit răspuns de la nimeni până la această dată.
Agrointeligența: În mandatul dvs. de președinte al ASAS ați propus o primenire a corpului de membri ai ASAS cu niște prezențe mai exotice, care nu au background academic, ci vin din producție, deși toți au doctorate serioase în domeniu. E vorba de Buzdugan, Muscă, Manole, Petcu și e posibil să fie și alte nume de care eu nu știu. Agrointeligența a relatat în premieră acest lucru. Articolul a născut valuri destul de intense în ASAS. Îmi amintesc că după publicarea materialului am fost sunat de fostul președinte, domnul Gheorghe Sin, care a încercat să afle mai multe despre contextul publicării articolului. De asemenea, în comentariile la articol au început să apară postări ale unei scrisori trimise intern în cadrul ASAS de către unul din colegii dvs., în care erați acuzat de blasfemie în templu. Nu cumva ASAS e destul de retrogradă în unele privințe? Vă dau un exemplu opus dintr-un for relativ asemănător ca principii de organizare, Academia Franceză, care luna trecută l-a primit ca membru în rândurile sale pe scriitorul de origine peruviană Mario Vargas Llosa, unde cvasi majoritatea voturilor au fost pentru invitarea lui în Academie. Ce rău pot face activității și prestigiului ASAS-ului potențiali membri precum Buzdugan, Muscă, Manole, Petcu?
Valeriu Tabără: E o chestiune pentru care mă lupt și pentru care dincolo de argumente, am primit destul de multe jigniri. Însă nu persoana mea e importantă. Ar fi grav dacă eu aș fi cel important. Academia este mai importantă decât mine și decât orice contestatar al meu și orice dispută de acest tip o lămurești în ani. Îți trebuie timp să te faci înțeles.
Esența din spatele acestor nominalizări o voi expune în cele ce urmează. Nu e vorba de niște fermieri care au obținut niște recorduri de producție. Sunt niște fermieri care au creat modele care, dacă sunt preluate și replicate, pot să revoluționeze întregul sistem agricol românesc. Eu, care sunt profesor universitar, știu care sunt eforturile să treci pragurile acestea academice cu lucrări de un anumit standard. Am fost și conducător de doctorate. Mă duc și acum în comisii. Susțin fără rezerve lucrările științifice ISI, dar cred că atunci când noi vorbim despre o ramură de activitate, de agricultură ca domeniu, pe care noi trebuie să îl asigurăm cu un flux permanent de elemente științifice, tocmai pentru a-l putea face funcțional și performant într-o țară, atunci trebuie să ținem seama de modele. Și sunt oameni care au creat modele fantastice dincolo de institutele noastre și în unele situații cu performanțe mai notabile decât ale unor oameni sau stațiuni. Vorbim de exportul de valoare dinspre mințile luminate înspre întreaga agricultură românească. Muscă nu o exportă, ci o ține înăuntru și o valorifică în interiorul sistemului de integrare de la Combinatul Agroindustrial Curtici. Fiindcă nu îi dăm șansa să ne ajute să îl folosim ca model de replicat. Să nu uităm ce a făcut Lucian Buzdugan în Insula Mare a Brăilei pe un alt sistem, sau ce face Manole la Constanța, în ceea ce privește încercările de a demonstra că trebuie schimbate tehnologii de fond în materie de semănat și ce înseamnă abordările de fond legate de cultura de floarea soarelui. Anul trecut în august a făcut un simpozion științific internațional de mare valoare, el un fermier. Ce face Nițu la Mihăilești, ce face Popa la Transavia. Sunt oameni grei, nu oameni care n-au publicat niciodată o lucrare, sau care n-au făcut vreodată o cercetare sistematică, ca să știe cât de greu faci astfel de lucruri. Aceștia reprezintă vârful de lance care dau direcție agriculturii din România. Nu exist doar eu pe lume, care am nu știu câte zeci de lucrări și nu știu ce coeficient de nu știu ce tip, în timp ce partea cealaltă, economia reală îmi rămâne străină. Eu sunt într-un glob de cristal. Vreau să vă spun că noi am început. Mihai Petcu, de la Pantelimon, este primul fermier model care a pătruns la noi, la ASAS și nu deranjează pe nimeni. Ca membru de onoare, atenție, nu membru corespondent sau membru plin, în care partea aceasta științifică trebuie să-și facă locul. Și mai sunt depuse la noi dosarele celor pe care i-ați amintit. Din păcate se întârzie nepermis de mult aducerea lor în ASAS, pentru că dacă i-am avea alături de noi în Academie, în fiecare lună ar putea avea loc dezbaterea câte unui model legat de ce trebuie să fie agricultura și sistemul economic rural din România. E nevoie ca noi, cei care ne-am introdus în globul de cristal, să vedem și dincolo. Să vedem că e riscul ca geamul ăla să ne fie opac uneori, murdar pe dinafară, fiindcă-i nespălat de ani de zile. Indiferent ce ar zice oricine despre mine, rămân adeptul primenirii ASAS. Să privim ce se întâmplă în Germania. Acolo nu poți fi profesor universitar dacă nu ai trecut prin sisteme de producție, în care să ai habar de ceea ce produci. Nu e suficient să ai 100 de lucrări ISI pe care să le citească 10 oameni, sau numai lumea mea științifică. Pe mine mă interesează dacă lucrarea mea generează ori descoperiri științifice realmente notabile, ori efecte socio-economice. Altfel suntem zero. Și pe bună dreptate trebuie judecată lumea academică care vede rău lucrurile astea. În ce-l privește pe dl. Sin, care din păcate nu mai este printre noi, nu știu ce v-a spus, însă eu știu că poziția dânsului era favorabilă pentru aducerea în Academie a unor astfel de oameni care au creat modele economice, să le preluăm, să le fundamentăm și să le putem extinde la nivel național. Eu am scris asta și în oferta mea din 2017, atunci când mi-am depus candidatura pentru funcția de președinte al ASAS și nu a comentat-o nimeni la acel moment.
Agrointeligența: La nivelul ASAS valoarea membrilor este norma sau excepția?
Valeriu Tabără: Valoarea este indiscutabilă. Mai ales că este un pas foarte dificil de a intra în Academie. E nevoie de votul a două treimi. Atunci când se face selecția, nu e numai depunerea unei candidaturi. Este o selecție de ce înseamnă opera candidatului, de multe lucruri. Însă o Academie, așa cum este și în Franța și oriunde, ea are niște reguli. Atunci când cineva este ales, el este ales pe viață. Și atunci trebuie să te supui și regulilor academice. Sigur că noi încercăm să avem o mai mare deschidere spre exterior. Dincolo de ce era înainte, am creat cadrul legal pentru zona membrilor asociați. În rândul membrilor asociați intră cei care sunt cu perspectiva de intrat în competiție pentru postul care se eliberează, fie de membru corespondent, fie de titular. M-ar bucura să deschidem ușa și înspre colegii mai tineri, că sunt profesori și cercetători excepționali, care aproape îndeplinesc condițiile. De pildă, va trebui ca în viitoarea lege să modificăm puțin, ca și un conferențiar sau un CS II să îl putem aduce în zona academică, pentru că există intervalele acestea de timp legate de promovare, care sunt o barieră, chiar dacă se îndeplinesc restul condițiilor de promovabilitate.
Agrointeligența: ASAS-ul are, așa cum spunea domnul Oprescu și scheleți în șifonier?
Valeriu Tabără: Da, din păcate sunt.
Agrointeligența: Considerați că acea condamnare a lui Gheorghe Sin cu suspendare, în dosarul ICA și cercetarea sa în dosarul Truică-Ferma Băneasa a afectat ștaiful ASAS-ului, domnia sa rămânând președinte și după momentul condamnării?
Valeriu Tabără: Da și nu. Cred că s-a dus mai mult spre partea personală, decât spre partea instituțională. Nu am auzit reproșuri la adresa ASAS-ului, pentru că ASAS-ul nu avea mijloacele să se protejeze la acel moment de jocurile mari care s-au făcut pentru acapararea de patrimoniu. Inclusiv în anii de dinaintea venirii mele la ASAS s-au încheiat în condiții dificile de lipsă de finanțare, anumite colaborări care nu sunt cele care să deschidă perspectivele cele mai bune. Este o luptă pe care am început-o, de a clarifica aceste aspecte, tocmai pentru a nu mai avea modele de tip ICA. Acestea trebuie evitate în entități publice de importanță națională, cum este ASAS. Privitor la întrebarea legată de predecesorul meu, eu rămân la părerea că domnul Sin a fost atras într-un anumit fel și toată plasa care s-a țesut în jurul domniei sale, acolo, a fost una nedreaptă și incorectă.
Agrointeligența: În orice instituție e normal să existe diferențe de viziune între membri pe anumite chestiuni. În ASAS s-a reușit creionarea unui cadru de dezbatere deschis, transparent și pozitiv pentru primenirea ASAS-ului, sau există bisericuțe, conspirații, jocuri de culise? Trăim într-un univers de tip semiobscur, sau într-unul al deschiderii? E posibil ca regimul comunist să fi încurajat apariția unor demoni de acest tip în ASAS?
Valeriu Tabără: Eu n-aș putea spune că nu sunt unele păreri, dar vreau să vă spun că eu nu m-am aplecat asupra acestora. Odată ce ești ales pe funcția de președinte, pentru tine nu trebuie să mai existe nici bisericuțe, nici curente. E adevărat că atunci când au apărut anumite puncte de vedere, precum cedarea Stațiunii Băneasa, ori cedarea Institutului de la Balotești, am fost extrem de ferm. Uneori s-a pus problema că pe ce mă bazez eu când mă opun unor autorități care vor să facă așa ceva? Și am răspuns simplu: ”pe adevăr și pe lege”. Dincolo de ele eu nu trec. Dacă va fi un curent majoritar de o altă abordare decât cea pe care o văd și o știu eu ca fiind legală, atunci eu sunt primul care plec, pentru că instituția asta este mai importantă decât Tabără.
Agrointeligența: Din răspunsul dvs. să înțeleg că au fost membri ai ASAS favorabili înstrăinarea Stațiunilor Băneasa și Balotești?
Valeriu Tabără: Nu vreau să comentez, dar vreau să vă spun ce s-a întâmplat la nivel de ASAS, ca instituție. Ultimii doi președinți au făcut eforturi colosale și echipa de lângă dânșii la fel, pentru apărarea acestui patrimoniu și au reușit. Legat de patrimoniu, atunci când s-au început acțiunile de recuperare, după legea 45/2009, s-a făcut un control de către corpul de control al MADR. La finalizare, raportul a fost secretizat. Eu, în calitatea mea de președinte al Comisiei de Agricultură, aveam dreptul să primesc un astfel de raport și l-am solicitat și l-am pus la dispoziția Academiei, pentru a-l putea folosi în acțiunile judecătorești de recuperare de teren. M-am îngrozit de ce conținea. Am avut mari rețineri și când s-a făcut SERICAROM-ul, pentru că în opinia mea nu s-a făcut evaluarea întregului patrimoniu, care ulterior s-a pierdut, ajungând la persoane din proximitatea politicului. De aceea zic că în această perioadă tulbure de tranziție, apărarea patrimoniului n-a fost la îndemâna unor oameni, oricât de bune intenții ar fi avut ei. Eu știu conducerea Academiei din acea perioadă, pentru că am fost în legătură cu ea, din calitatea mea de parlamentar, fiind extrem de preocupat de problema patrimoniului ASAS, chiar dacă eu nu eram membru aici.
Agrointeligența: Inclusiv de la nivelul Stațiunii Lovrin știu că se încearcă preluarea, dacă nu mă înșel, a 900-1000 ha de teren.
Valeriu Tabără: La Stațiunea Lovrin avem o sentință definitivă din 2012. Acolo ni se întârzie acordarea titlului de proprietate de, atenție, de 10 ani, cu sentință definitivă, cu documentele în regulă, cu tot absolut. Aștia sunt scheleții din șifonier, de care spuneați, cu care ne luptăm. Se întâmplă lucruri incredibile. ASAS a avut parte de intervenții în forță, de șmecherii și interpretări abuzive de legi. Nu sunt un tip care să contest decizii judecătorești, dar o fac cu cele care ies din cadrul legal. Mai ales legi pe care le-am scris eu. Eu am scris articolul respectiv de lege și judecătorii fac interpretarea absolut invers la ceea ce se prevede acolo. Așa interpretează ei, că trebuie să retrocedeze teren fix pe amplasamentul pepinierei de la Valea Călugărească. E inadmisibil așa ceva, când tu, statul român, ar trebui să protejezi patrimoniul cercetării.
Agrointeligența: Care e regula de aur pe care trebuie s-o respecte orice președinte al ASAS?
Valeriu Tabără: Oricine ar veni, nu se poate îndepărta de principiile pe care și eu le-am preluat de la colegii noștri care ne-au precedat. Principiul de bază de la care nu are voie să se îndepărteze, indiferent cine va conduce instituția, e cel al existenței într-o formă autonomă a acestei instituții, formă sub care poate colabora foarte bine cu instituțiile academice, cu ministerele, cu Guvernul, cu instituțiile internaționale. Autonomia este obligatorie. Dacă nu, instituția nu are șanse de a se reașeza în normalitate.
Agrointeligența: Realegerea dvs. ar reprezenta o confirmare că membrii ASAS își doresc un ASAS puternic?
Valeriu Tabără: Da.
