• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Chesnoiu despre PNS: ”E nevoie de timp nu trimitem la Bruxelles un document incomplet, cum a fost PNRR”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, consideră că termenul de 31 decembrie pentru trimiterea Planului Naţional Strategic (PNS) la Bruxelles este unul ambiţios, de care va ţine cont. Cu toate acestea, șeful de la Agricultură a menționat că este nevoie de timp pentru a evita trimiterea unui document incomplet şi incoerent, cum a fost Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

    ”Termenul de 31 decembrie privind PNS este unul ambiţios de care vom ţine cont cu toţii, dar ca să evităm să trimitem la Bruxelles un document cum a fost PNRR, incomplet şi incoerent, avem nevoie de timp. Toate statele membre, inclusiv cele avansate, au ridicat această problemă şi au cerut flexibilitate din partea CE, iar eu am fost unul dintre cei care şi-au asumat să expună comisarului şi colegilor mei că 1 martie este termenul în care noi putem să prezentăm planurile naţionale strategice complete şi funcţionale”, a declarat Adrian Chesnoiu în timpul vizitei sale în Târgul de produse agroalimentare din curtea MADR, potrivit agerpres.ro.

    Adrian Chesnoiu a menționat că a solicitat Consiliului Agricultură şi Pescuit flexibilitate din partea Comisiei Europene privind depunerea Planurilor Strategice, respectiv până la 1 martie 2022, întrucât întârzierile în adoptarea bazei legale vor afecta pregătirea noii perioade de programare, iar fermierii nu vor putea să se familiarizeze în timp util cu noile reguli ale PAC.

    Șeful de la Agricultură a participat, în zilele 12 şi 13 decembrie 2021, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit). În marja lucrărilor, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a solicitat flexibilitate din partea Comisiei Europene privind depunerea Planurilor Strategice, respectiv până la 1 martie 2022.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    O cunoscută pepinieră din România a decis să nu majoreze prețurile la puieții de pomi fructiferi MAXAM a lansat noi dimensiuni pentru două modele de anvelope agricole România, Bulgaria și Turcia vor crea un mecanism comun pentru a răspunde amenințărilor din Marea Neagră Fermierii români riscă să piardă 65 de euro pe hectar din cauza tăierilor bugetare Ploi la începutul lunii noiembrie. ANM a emis alerte de precipitații ce pot ajunge la 70 l/mp