• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Statul acordă subvenții pentru tinerii angajați în agricultură. Află condițiile!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Fondurilor Europene propune o schemă de minimis menită să stimuleze angajatorii din România, inclusiv pe cei din agricultură, să angajeze tineri cu studii medii sau cu studii superioare. Subvențiile se acordă lunar.

    Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin Autoritatea de Management POS DRU, aflată în directa sa coordonare, a lansat în consultare publică documentele necesare pentru implementarea acestei scheme de minimis. Documentele publicate pentru consultare sunt Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice „Locuri de muncă subvenţionate” – Domeniul Major de Intervenţie 2.1, respectiv Schema de ajutor de minimis „Locuri de muncă subvenţionate”.

    „Prin această schemă de minimis susţinem angajarea tinerilor, dar şi activitatea mediului privat. Mai precis, vom subvenţiona plata salariilor tinerilor absolvenţi, elevi şi studenţi, promoţia 2014. Subvenţiile pentru plata salariilor vor fi acordate pe o perioadă de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni. Angajatorii care vor beneficia de aceste subvenţii vor fi obligaţi să menţină posturile nou create o perioadă de timp cel puţin egală cu cea pentru care au încasat subvenţia. Subliniez că firmele vor fi obligate să menţină postul nou înfiinţat şi nu persoana angajată iniţial, în condiţiile în care prin această măsură vrem să încurajăm competiţia pe piaţa muncii”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, citat în comunicatul de presă transmis de MFE.

    Valoarea orientativă a subvenţiei nete este de 900 de lei pentru tinerii angajaţi cu studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru tinerii angajaţi care au studii superioare, conform Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice „Locuri de muncă subvenţionate”.

    Plan educațional pentru fiecare nou salariat

    Subvenţiile aferente salariilor tinerilor absolvenţi se vor acorda cu o frecvenţă lunară. În acelaşi timp, companiile care vor angaja absolvenţi vor fi obligate să realizeze un plan educaţional pentru fiecare persoană nou angajată pentru a proba demersul procesului educaţional aferent învăţării la locul de muncă, se arată în comunicat.

    Numărul orientativ de posturi pentru care se vor acorda subvenţii, în funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, este următorul: pentru microîntreprinderi – 3 locuri de muncă; pentru întreprinderile mijlocii – 7 locuri de muncă; pentru întreprinderile medii – 15 locuri de muncă.

    O firmă poate încheia un singur acord pe toată perioada de implementare a proiectului, care poate fi modificat prin acte adiţionale cu respectarea prevederilor Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice „Locuri de muncă subvenţionate” şi a regulilor privind ajutorul de minimis, precizează sursa citată.

    Sursa: Mediafax

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară

    Ultimele știri

    Producția de grâu durum scade, iar diferențele de calitate pot influența prețurile Meteorologii anunță îngheț, dar și temperaturi de până la 21 de grade. Prognoza pe două săptămâni România câștigă teren în fața Rusiei și Ucrainei pe piața egipteană dar o eventuală pace la Abu-Dabi ar putea scădea prețul cerealelor Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!