• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Casa Verde Fotovoltaice 2021. Programul – lansare pe 22 decembrie, condiții, înscriere, listă instalatori!

    agrointeligenta.ro -

    Casa Verde fotovoltaice 2021, un program lansat miercuri, pe 22 decembrie, la ora 10:00. Persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validați în vederea înscrierii în program.

    Scopul programului Casa Verde Fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

    ”Începând cu data de 22 decembrie 2021, ora 10:00,  persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validaţi în vederea înscrierii în program. Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de 263.700.000 lei. În plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni”, a transmis Ministerul Mediului.

    Casa Verde Fotovoltaice: Cum se face înscrierea

    Casa Verde Fotovoltaice 2021: Cum se face înscrierea

    Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita procentului stabilit prin dispoziția președintelui AFM, raportat la sumele alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

    Administrația Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituției, lista instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

    Casa Verde Fotovoltaice: Lista instalatorilor validați

    Casa Verde Fotovoltaice 2021: Lista instalatorilor validați

    Lista instalatorilor prin care se poate face înscrierea în programul Casa Verde Fotovoltaice a fost publicată de AFM.

    ”Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va realiza prin intermediul instalatorilor”, a declarat președintele AFM, Lóránd-Árpád Fulop.

    Lista instalatorilor acreditați este publicată pe site-ul AFM. Aceștia sunt:

    NAPA IMPEX SRL – județul Mureș
    PUBLIC CREATION SRL – județul Buzău
    FAST ELECTRIC SRL – județul Argeș
    VOLTA X SOLAR SYSTEMS SRL – județul Neamț
    EVANESSE DESIGN SRL – municipiul București
    MULTIPREST SERVICE SRL – județul Olt
    COENERGIA ALTERNATIVA SRL – județul Olt
    AMPER PROIECT SRL – județul Bihor
    INGENIOS ELECTRIC SRL – județul Cluj
    SILKAT ELECTRIC GRUP SRL – județul Ilfov
    SERCOP AND SRL – județul Argeș
    SMART ENERGY PRODUCT SRL – județul Harghita
    PORTASYSTEM CONSTRUCT SRL – județul Teleorman
    EXPERT ENERGY SRL – județul Sibiu
    TOTAL TELECOMUCATIONS SRL – județul Hunedoara

    Casa Verde Fotovoltaice: Cheltuieli eligibile

    Casa Verde Fotovoltaice 2021: Cheltuieli eligibile

    Cheltuieli eligibile în cadrul programului:
    a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susținere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
    b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;
    c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

    Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate.

    Casa Verde Fotovoltaice 2021: Sumă maximă

    Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

    Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de 263.700.000 lei. În plus, pentru a crește șansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicația informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.

    Casa Verde Fotovoltaice: Aprobarea finanțării

    Casa Verde Fotovoltaice 2021: Aprobarea finanțării

    Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

    Casa Verde Fotovoltaice 2021: Eliminarea ATR – ului

    Eliminarea obligativității prezentării Avizului tehnic de racordare, rămânând obligația depunerii certificatului de racordare.
    Semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și implementarea proiectelor
    Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalația și încheiate formalitățile privind recepția sistemului de panouri fotovoltaice și obținerea certificatului de racordare.

    Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM, pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.

    Casa Verde Fotovoltaice 2022 – anunț oficial

    Casa Verde Fotovoltaice 2022 – anunț oficial

    Programul Casa Verde Fotovoltaice va continua și în 2022, dă asigurări Ministerul Mediului. Pentru anul viitor va fi alocat un buget mai mare, de 650 de milioane de lei.

    „Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare, va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanții că fondurile vor fi suplimentate. Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei. Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfășoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfășurare a programului. Astfel, vom putea aproba toți solicitanții care vor dori să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

    Sursă foto: depositphotos.com


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului